BUCUREȘTI, 4 dec — Sputnik. Pe 3 decembrie 1992, britanicul Neil Papworth, care lucra pentru compania britanică de telecomunicații Vodafone la momentul respectiv, a trimis primul mesaj text în istoria mondială. Astăzi, la 25 de ani de atunci, a dezvăluit televiziunii Sky News conținutul acestui prim mesaj.
"Aveam 22 de ani și am scris "Crăciun fericit". Lucram ca dezvoltator și am trimis acest text directorului Vodafone, care a sărbătorit Crăciunul la birou", a spus el, remarcând că nu este el acela care a fost la originea invenției SMS.
"Am avut doar șansa să fiu primul care l-am folosit", a spus el.
În plus, acest prim mesaj a rămas fără răspuns, deoarece, așa cum indică domnul Papworth, atunci nu a existat un mijloc de răspuns. Primele portabile puteau doar primi mesaje text.
Potrivit lui, la acel moment, compania nu se aștepta ca mesajele text să fie un atât de spectaculos de succes.
Pe de altă parte, viitorul mesajului SMS pare, în acest moment, destul de nesigur, cu o scădere a popularității datorită dezvoltării unor noi mijloace de comunicare, cum ar fi, de exemplu, WhatsApp.
"Este inevitabil, într-adevăr. Dispariția mesajului text a fost prevăzută de cel puțin 10 ani, dar a fost nevoie de mult mai mult timp, decât au crezut experții, înainte ca utilizarea să înceapă să scadă. (…) Astăzi, există multe opțiuni de platforme de mesagerie online disponibile", a concluzionat el.