În contrast cu elitele politice din trecut, care au realizat mari proiecte istorice, Ziua Națională a României ne reamintește despre pasivitatea, lipsa de viziune și voință a actualei clase. Nu există o vitalitate, nu este definiă o viziune și un destin comun al tuturor românilor.
Acest fapt a fost confirmat astăzi și de premierul Mihai Tudose, care a spus să „Centenarul este angajamentul nostru pentru redefinirea valorilor naționale”.
Din păcate astăzi, printre mulți dintre români predomină ideea accesului la piața de muncă din țările economic dezvoltate șipe plan geopolitic, menținerea cu orice preț a protectoratului Washingtonului și Bruxelles-ului, alinierea exclusivă la agenda marilor puteri.
Modul în care diverși politicieni au reacționat la sfidarea de către Departamentul de Stat al SUA a Parlamentului, suveranității și independenței României ne confirmă odată în plus lipsa oricărei conștiințe naționale printre politicienii de frunte. Nu că această conștiință ar exista din belșug la toți reprezentanții PSD — există o mare doză de probabilitate că reacția lor a venit dintr-un pur oportunism politic, nu dintr-o preocupare sinceră față de viitorul țării, însă este de remarcat poziția pe care au luat-o persoanele cheie din PSD. E trist faptul că toată clasa politică nu a manifestat în unanimitate în favoarea unor principii fundamentale pentru orice națiune: suveranitatea și independența, care sunt mai presus de orice acte legislative temporare sau conflicte politice de mahala.
România și clasa politică și-a pierdut acea vigoare și acel elan politic pe care l-a avut cândva. Nu există acel sentiment al legăturii strânse dintre destinul țării și propriul destin. Administrarea țării a devenit o afacere practicată temporar, care nu necesită eforturi care ar depăși rutina cotidiană și strategii de lungă durată.
Românii pleacă masiv din propria țară, însă nu atât de dragul unor venituri mai mari, ci din lipsă de speranță și a sentimentului de siguranță în țara în care s-au născut. Nu există o idee, nu există personalități care să aibă mare șansă să se afirme, nu există o legătură de încredere între putere și omul de rând. O țară căreia îi lipsește orice dorință de a mai face istorie, de a sfida mai marii lumii, devine o epavă. Într-un astfel de peisaj dezolant, nu mai există dorința de a trăi, ci doar necesitatea de a supraviețui biologic și moral cu orice preț, chiar dacă orice repere morale și spirituale sunt subminate în fiecare zi.
Atunci când nu ai motive de mândrie, nu îți rămâne decât să te mândrești cu faptele înaintașilor, fără a încerca să te ridici sau să depășești măreția lor. E un soi de religie moartă, lipsită de conținut, care se rezumă la festivități în cadrul cărora toți se feresc să facă vreo referire la o misiune istorică unică a neamului românesc, pentru că e ceva „incorect politic", de ceva vreme. În schimb, se va vorbi foarte mult despre proiectul european, despre parteneriatul strategic euro-atlantic, despre lupta împotriva corupției și foarte puțin sau deloc despre rostul unic al românității.
Sper să greșesc.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.
