Nu mi-am ascuns niciodată admirația pentru unii jurnaliști care lucrează la alte publicații, de multe ori concurente. Mă impresionează onestitatea, chiar dacă slujește o altă cauză, dar mai ales simt un fior când văd patriotismul evoluând sub alte forme. După mulți ani de viață, presă, observație și lectură am înțeles că nu dețin singura formulă de patriotism, sau de așa numitul "naționalism", de fapt un respect, dragoste chiar pentru moștenirea națională.
De aceea încerc să-i fac să înțeleagă pe mulți dintre cei onești că fiecare segment al istoriei noastre merită respect, înainte de rechizitoriu; și până la urmă chiar sentiment de apropiere, chiar dragoste, la fel ca aceea de un părinte despre care alții spun că e un om rău, viclean și vicios, dar tu spui, simplu — "da, dar e tatăl meu!"… Mă uitam cu câtă surprindere plină de satisfacție — și (început de) entuziasm — priveau Mircea Badea și Mihai Gâdea, șefi ai unui post exponent al marketingului "anticomunist", cum descopereau,de fapt, atitudinea de un curaj incredibil a lui Nicolae Ceaușescu la Moscova, atunci când le spunea în față conducătorilor URSS că practică imperialismul de stat și nu respectă drepturile altor țări și popoare. Da, acela era Ceaușescu, care a fost conducătorul nostru, iată, cel pe care l-au înjurat până atunci le producea pusee de mândrie! E doar un exemplu… Am scris recent despre "prima directivă" a marilor națiuni — aceea că nu au vinovați. Dar azi vreau să scriu despre o antiteză — regele și puricul. Nu, nu este vorba de vreo fabulă, ci de antiteza reală, vie, pe care am trăit-o recent.
Regele Mihai, fostul suveran al României, se află pe ultima sută de metri a unei curse de maraton. Chiar de ultramaraton. Este ultimul dintre conducătorii care au trăit și chiar au fost parte la cele mai mari schimbări din istoria lumii — de la cea mai cumplită încleștare ucigătoare a istoriei, la primul grup de state ale celor mulți, de la teoriile genocidare sau de epurare etnică programată, la căderea sistemului colonial, de la bomba atomică la epoca hippy și a Mișcării de nealiniere, până la revenirea la nebunia domniei banului, cea care, de fapt, a cauzat toate relele. Pe foarte, foarte scurt, acestea sunt decorurile prin care a trecut Regele Mihai în maratonul său. A ajuns la capăt… iar aici, ce să vezi, lumea dă importanță nu unei vieți unice — care aparține istoriei noastre, moștenirii noastre naționale — ci scandalului de puști beat, susținut în viciul său de câteva otrepe bătrâne și uitate, dornice să le mai bage ulița în seamă. Ce penibil pentru noi, e singurul comentariu care îmi vine!… Oare când sunteți lângă patul de suferință al tatălui vostru, dați tare televizorul să auziți porcăriile de la o emisiune de scandal? Cam asta se întâmplă acum, cu deosebirea că acel simbol, acea parte a istoriei este mult mai importantă pentru fiecare dintre noi decât propriul tată sau mamă — mai important am spus, nu mai iubit. Importanța are caracter de veșnicie, iubirea, de efemer.
În mijlocul tristeții pricinuite de atitudinea de care scriam mai sus, bucuria mi-a fost adusă de un… Puric. Dan Puric! Mare actor și genial spirit! Săptămâna trecută a fost prima, de la moartea lui Vadim, când am simțit din nou că există cuvinte deasupra vremurilor — cuvinte care, precum cel la începutul biblic, pot crea o nouă lume.
Dan Puric a acordat — a creat, mai bine zis — cel mai important interviu din ultima vreme. Departe de canoanele impuse în general principalelor mass media, Puric a îndrăznit să pună oglinda în fața ridată și acoperită cu mult fard a tabu-urilor de azi: modelul "civilizațional" euro-atlantic și colonizarea României. "Țara a fost făcută colonie", a spus Dan Puric. "ONG-urile cu ADN străin au încercat să distrugă ce e românesc. Acum sunt luați la șuturi eroii, martirii și sfinții. Statul este primul berbece care dărâmă din interior unitatea națională." Puric spunea toate astea în fața unui Mihai Gâdea oarecum temător la început — doar erau loviți în plin "frații cei mari" — dar care a păstrat, spre meritul său, o atitudine discretă, preferând să lase invitatul, aflat într-o formă de zile mari, să se desfășoare plenar. Dar, în scurtele sale intervenții, inteligentul moderator, teolog la bază, și-a adus aportul atrăgând atenția asupra pericolului "intoleranței în orice formă", din păcate o caracteristică a perioadei actuale.
Dan Puric avut curajul să dea exemplu cazurile lui Mircea Vulcănescu — "o personalitate culturală a României, care e pusă sub semnul întrebării", al lui Radu Gyr sau Valeriu Gafencu, care "sunt acum considerați criminali de război". "Trăim într-o prostituție publică îngrozitoare, încrederea poporului în sine e distrusă", spune Dan Puric. "Un popor se atacă în arhitectura lui sufletească!".
Noi acum ne pregătim să serbăm Centenarul în condițiile în care Statul este primul berbece care dărâmă din interior unitatea națională, afirmă Dan Puric. "Statul dărâmă legal redutele alea sufletești. Există o dezbinare, dar mai este și o cernere. O cernere a unor oameni care vor să apere această glie, iar alții care se simt confuzați. Eu nu mă leg de piesele de șah care vor să dea mat poporului român. Mă leg de sirenele alogene care vor să ne distrugă". Esența spirituală a mesajului lui Dan Puric este "Mi-e sete ca acest tineret să se întoarcă la Dumnezeu — libertatea fără Dumnezeu este primul pas spre sclavie", un concept pe care se bazează rezistența în fața asaltului contra României. Modelele și valorile sunt distruse, intelectuali de azi îl desființează pe Eminescu, "avem intelectuali trădători de țară, am produs antiromâni". Urmează o întrebare firească: „Cui prodest această culpabilizare continuă a poporului român?" Răspunde tot Dan Puric:
"Țara trebuie făcută colonie și a fost făcută colonie". "Controlul țării a fost preluat. Ce ne-a ținut pe noi 2000 de ani? Credința, limba noastră și cultura. Au început să ia la șuturi eroii, martirii și sfinții. Și în Biserică. Sunt două etape pentru distrugere: numai că ne schimbă ereditatea și memoria, ne schimbă mediul".
Nu ai voie să râzi de religia ta, de mama ta, spune Dan Puric, referindu-se la manifestările pseudo-artistice. Când începi să râzi de lucrurile sfinte, trecem la bășcălie, consideră artistul. "Bășcălia este antrenamentul pentru blasfemie: vă dau un exemplu: Charlie Hebdo. Când folosești o gamă mare de cuvinte urâte, rănești suflete. Umorul e de tip creștin, el trezește. Nu râde de oricine și de orice". Prin aceste tip de umor, spune Dan Puric, al vulgarizării, al mitocăniei, "ei vor să distrugă structura sufletească a poporului român".
Ca o metaforă a ridiculizării efortului străinilor de a ne călca în picioare, Puric a povestit "conflictul" de la Deveselu, între ciobanul care își paște oile în jurul bazei americane și oficialitățile militare SUA. "Este replica pastorală a românilor pentru Deveselu", spune Puric.
„Știți care este replica pastorală a poporului român vizavi de cea mai recentă tehnologie americană? Oile unui cioban de la Deveselu, care dau peste cap rachetele".
Sigur, veți spune, Puric nu este un admirator al lui Ceaușescu, așa cum ești tu. Greșit — Puric, prin patriotismul său curat, îi aduce un prinos de respect marelui patriot Ceaușescu, la fel cum acesta le-a adus prinos de respect și recunoștință, fără să o spună musai în text, ci în faptă, patrioților din toate timpurile, oricărui român care si-a iubit țara și națiunea, oricum, și în orice fel și oriprincine.
Mulțumesc, Puric, mulțumesc, Rege!
