BUCUREȘTI, 20 nov — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cerc vicios în jurul celei mai discutate și controversate persoane din România, Laura Kovesi. Șefa DNA a refuzat din nou să se prezinte în fața Comisiei care verifică alegerile prezidențiale din 2009, iar deputații au avut câteva reacții dure.
„Considerăm că prin refuzul de a se prezenta în fața comisiei parlamentare de anchetă, comisie desemnată de Parlamentul României în cadrul funcției sale de control, doamna Laura Codruța Kovesi, procuror-șef al DNA, a încălcat jurământul depus la învestirea în funcție, jurământ prevăzut de Constituție, și a încălcat dispozițiile deciziei Curții Constituționale 611/2017 săvârșind abatere disciplinară, potrivit dispozițiilor Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor", a declarat deputatul Oana Florea, șefa Comisiei, afirmație pe care introdus-o și într-o scrisoare adresată de Comisie ministrului Tudorel Toader.
Deputații îi cer prin această scrisoare ministrului Justiției să ia măsurile care se cuvin: „Pe cale de consecință, vă solicităm să dispuneți măsurile pe care le considerați necesare în această situație".
Liviu Pleșoianu, cel mai activ și incisiv membru al Comisiei parlamentare îi cere ministrului să o revoce pe Laura Kovesi. Mai mult, în cazul în care Klaus Iohannis se va opune acestei măsuri, se ia în calcul suspendarea peședintelui.
„Tudorel Toader poate propune revocarea din funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Dacă Iohannis refuză, riscă suspendarea", a declarat Liviu Pleșoianu, transmite Antena3.
Decizia 611/2017 a CCR stipulează obligația funcționarului public sau demnitarului de a se prezenta în fața Parlamentului României și de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute. Laura Kovesi nu s-a prezentat, dar a trimis o scrisoare în care afirmă că nu deține probe sau informații în sprijinul anchetei Comisiei parlamentare.