Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Oile românești în conflict cu scutul american antirachetă

© SputnikСтадо овец
Стадо овец - Sputnik Moldova-România
Abonare
Reprezentanții Bazei militare NATO de la Deveselu susțin că oile aduc mare deranj, paricopitatele pasc în apropiere de bază, iar mișcarea lor activează senzorii amplasați la granița unității.

BUCUREȘTI, 15 nov – Sputnik. Baza militară NATO de la Deveselu, România, se află în centrul unui conflict izbucnit între locuitorii satului Stoeneşti, județul Olt, și unitatea militară NATO. 

Satul Stoenești se află la granița cu localitatea Deveselu. În mijlocul conflictului se află o stână de oi, care deranjează militarii americani dislocați la baza militară NATO. Aceștia au solicitat proprietarului stânei, care este amplasată la 30 de metri de gardul unității militare, să dezasambleze saivanul.

Generalul Dănuț Saulea în studioul Sputnik Moldova - Sputnik Moldova-România
Video
Un general român: reacția Rusiei față de Deveselu este una normală

Reprezentanții Bazei militare NATO de la Deveselu susțin că oile aduc mare deranj. Paricopitatele pasc în apropiere de bază, iar mișcarea lor activează senzorii amplasați la granița unității. Militarii NATO mai sunt incomodați și de faptul că oile se freacă de gardul unității, situație care la fel activează sirenele. 

Oficialii de la Baza militară NATO au cerut proprietarului stânei să mute oile în altă parte. Ciobanul însă a refuzat categoric. Acesta susține că a construit saivanul încă în anul 2008, înainte de a fi amplasat în zonă scutul american antirachetă. El spune că nu poate pleca de acolo fără să primească despăgubiri.

De partea oierului sunt și locuitorii satului Stoinești. Aceștia se arată nedumeriți de faptul că o turmă de oi reprezintă o adevărată amenințare în adresa militarilor americani. 

”Cu ce să deranjeze? Dar ce sunt soldați acolo mulți? Este pază. Ori sunt mai multe rachete, decât oi?”, a declarat un localnic pentru Digi24

”Nu înţeleg ce o să facă câteva oi acolo pentru armata americană”, a afirmat un alt locuitor. 

Alt sătean spune că ciobanul a investit bani în construcția stânei. 

”A făcut o investiţie, nu vin americanii și hai că noi suntem puternici și să-i luăm omului”, a menționat femeia.

În anul 2013, Parlamentul de la București a votat Legea privind zona de securitate din jurul Bazei militare NATO. Documentul prevede interzicerea oricărei construcții într-o rază de 4 kilometri de scutul antirachetă. Ridicarea unei construcții poate avea loc doar în baza unui aviz dat de Ministerul Apărării Naționale. Totuși, ciobanul spune că a ridicat construcția cu 5 ani mai devreme de votarea acestei legi. 

Acum conflictul între NATO și ciobanul român va fi soluționat de Tribunalul Olt. Reprezentanții consiliului local din Stoinești și Ministerul român al Apărării Naționale au acționat proprietarul stânei în judecată. Ședința de judecată urmează să se desfășoare în viitorul apropiat.

Urmăriți filmul conflictului, integral, aici.

Fluxul de știri
0