BUCUREȘTI, 11 oct — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Agențiile de presă au relatat și au comentat manevra surprinzătoare a lui Carles Puigdemont: a semnat împreună cu parlamentarii săi o declarație de independență, dar i-a "suspendat efectele" pe "propria răspundere", motivul fiind o "chemare la dialog" adresată Madridului.
"Constituim Republica Catalană, ca stat independent și suveran, de drept, democratic și social" se precizează în declarația de independență a precizat un purtător de cuvânt al guvernului catalan.
Chiar dacă provocarea unui referendum, apoi anunțarea unei iminente declarări a independenței, urmate de o amânare nedifinită pare o atitudine fără sens, în realitate Puigdemont a construit o structură mult mai solidă decât pare la prima vedere — și asta în contextul unei reacții nefavorabile a Europei la adresa demersului catalan.
În primul rând, Puigdemont a precizat, ca bază și condiționare sine qua non pentru orice fel de discuție și demers ulterior, că "a primit un mandat din partea catalanilor prin referendumul din 1 octombrie, pentru a transforma regiunea într-un stat independent sub forma unei republici".
În al doilea rând, a semnat "declarația de independență", mai bine zis are pe ea semnăturile a trei partide, având deci și acoperirea majorității legislativului, pe lângă cea populară.
În al treilea rând, având în buzunar actul independenței întărit de cele două acte, Puigdemont vine cu această propunere — mai bine zis provocare — adresată unui guvern spaniol care s-a demonstrat incapabil de o reacție pe măsură. Mai precis, Madridul a oripilat pe de-o parte cetățenii "lumii civilizate" cu bătăile "minerești", sau amintind de episodul Tien An Men, iar pe de altă parte administrativul spaniol nu a fost capabil să oprească referendumul.
Puigedemont îl cunoaște bine pe Rajoy, știe că nu poate reacționa inteligent, așa că îi mai dă o șansă să comită o nouă greșeală — care ar putea fi pentru Catalonia un pas pentru recunoașterea / acceptarea de către țări din UE.
Iar ca primă probă a reacției anapoda a Madridului, guvernul consideră că fundamentarea discuțiilor pe referendumul din 1 octombrie este inacceptabilă — o "declarație implicită de independență" — deci ignorând voința majoritară a populației.
A doua probă a oferit-o vicepremierul spaniol Soraya Saenz de Santamaria apreciază că Puigdemnit "nu știe unde este, nici unde merge" — ceea ce s-ar putea spune mai curând despre Madrid, care a nu a știut că împiedice pierderile uriașe, pe toate planurile, în urma crizei catalane. "Nu există loc de mediere între lege și nesupunere", a mai spus Saenz de Santamaria, urmând aceeași strategie, până acum perdantă.
"Chemarea la dialog a lui Carles Puigdemont riscă să se lovească de fermitatea Madridului", comentează AFP, citată de Agerpres — și exact această "fermitate" ineficientă pare a fi așteptată de Puigdemont. "Fermitatea" lui Mariano Rajoy a dus la redeschiderea crizei catalane — și acum la pericolul secesiunii în Spania.
De fapt, Puigdemont și susținătorii săi doresc o breșă în atitudinea (statelor) UE, care poate însemna și o recunoaștere parțială a statului special a bogatei Catalonii, un statut pe care guvernul de la Barcelona îl va negocia direct, ca partener recunoscut într-o trilaterală UE-Spania-Catalunya. E doar începutul.
