Nu a existat nici un referendum asupra autodeterminării în Comunitatea Autonomă Catalunia duminică, a declarat prim-ministrul spaniol, Mariano Rajoy, în timpul unei alocuțiuni televizate.
"Astăzi nu a existat nici un referendum […]. Statul de drept rămâne în vigoare cu toată forța sa. Majoritatea catalanilor au refuzat să participe la referendum", a spus Rajoy.
Prim-ministrul Spaniei a mulțumit poliției pentru "îndeplinirea îndatoririlor sale" fără a se referi la cele 761 de persoane rănite în timpul ciocnirilor cu poliția din apropierea secțiilor de votare catalane.