Acum ceva ani, un înalt oficial bulgar, criticat pentru cromatica indecisă a unor sectoare importante ale economiei ţării, a avut o ieşire nervoasă alimentată de toată sinceritatea acumulată şi neexprimată post aderare:
"Gri, neagră, cyclamen, albastră — ce importanţă are ce culoare are economia bulgară?!? Pe-asta o avem, albă, neagră, gri, pe asta o exploatăm, asta generează creştere şi alimentează bugetul! S-o omorâm ca s-o înlocuim cu nimic?"
Bulgarii au fost întotdeauna mai pragmatici, mai eficienţi, mai deştepţi ca românii, de-asta ne uitam noi la televiziunea lor, în vremurile triste, şi nu ei la a noastră, de-asta aveam contrabandă cu produse bulgăreşti, superioare calitativ celor indigene, de-asta merg turiştii noştri acum pe litoralul lor şi nu vin ai lor la Mamaia… Bulgaria, Moldova, Serbia, Ungaria au economii mai sănătoase ca a noastră, mai realist exploatate. Sărăcia sau micimea profitului sunt de preferat prostiei, îndatorării excesive, risipei.
Statul Român se luptă, de peste două decenii, ce-i drept, mai mult prin lozinci, cu evaziunea fiscală, contrabanda şi corupţia, fără să analizeze în esenţă, obiectiv, tarele şi beneficiile acestor fenomene.
Nu corupţia e o plagă, ci cuantumul şpăgii şi permisivitatea comercială. Corupţia e general prezentă pe tot Mapamondul, cu cele mai pregnante manifestări în chiar cuiburile majore ale civilizaţiei şi democraţiei.
Contrabandă nu există în România! Nu mă refer la cea de piaţă agroalimentară, de târg, de portbagaj, la niscai lădiţe de vodkă ucraineană prin Maramureş sau la cartuşele de ţigări moldoveneşti cărate cu autocarul… Nu există contrabandă în masă, semnificativă prin transport sau distribuţie, nocivă economic.
Evaziunea fiscală poate fi bună
Au arătat-o Italia şi Turcia în anii creşterii economice spectaculoase, 60-70, respectiv 80-90. Evaziunea fiscală generează dezvoltare orizontală, creşte consumul şi aduce, indirect, paradoxal, o groază de bani la buget. Cu atît mai mult în ţările în care comerţul e controlat de cîţiva retaileri de lanţ, de mall-uri, de corporaţii uşor de fiscalizat şi urmărit.
În România, între primele 20 de companii, ca mărime, se regăsesc şase retaileri. Reţeaua de benzinării, telefonia mobilă, asigurările, tutunul, energia — sunt fiscalizate 100%. Ce importă de unde vin banii consumatorului?
Premierul Mihai Tudose a declanşat recent o suspectă, dacă n-ar fi fost şi vădita latură electorală, politic inconsecventă campanie împotriva băncilor. Tudose a catalogat băncile drept hoaţe, le-a asemuit cu Terente, a dat un puternic exemplu personal alegătorului arătând că el nu încasează leafa pe card, ca să nu dea comisioane bandiţilor.
Tudose are cont bancar. Chiar unul baban, de 100.000 lei, conform propriei declaraţii de avere… Toţi bogaţii au conturi la bancă. Nu poţi face tranzacţii imobiliare, nu poţi cumpăra maşini de lux cu cash, Statul a limitat drastic prin lege achiziţiile lichide. Nu poţi încasa bani din piaţa de capital fără cont bancar, nu poţi obţine credite, nu poţi delapida fonduri europene, guvernamentale, subvenţii, ajutoare de Stat, nu poţi plimba milioanele în sacoşă.
Nu ştiu cât de bogat e Tudose, dar el a fost numit de bogaţi. Bogaţii ne guvernează. Ca să poată guverna, bogaţii trebuie să dea bani la săraci.
Înainte de criză, relativa prosperitate românească a fost generată de o foarte mare circulaţie a banilor lichizi. Economia lui Tăriceanu a duduit datorită traficului mare de cash. Oamenii au plimbat bani de la unii la alţii.
De atunci încoace, plasticul, vânătoarea de vrăjitoare, popririle, executările silite au retras din circulaţie, direct sau indirect, o importantă masă monetară. Acest lucru a adâncit senzaţia de recesiune, a crescut sentimentul de sărăcie.
Fără cash lumea merge prost
Ni se tot dau exemple de ţări care reduc, reduc, reduc numerarul din circulaţie, cu o tendinţă declarată de a suprima total cash-ul… Țări nordice, cu populaţie nu prea mare, care trăiesc din exploatarea unor resurse naţionale, dintr-un patrimoniu comun, din subvenţii ale Statului şi ajutoare ale Coroanei, unde dimenisunea bunăstării generale e dată de un socialism rigid…
Statele mari, cele care au impus mai de mult restricţiile de circulaţie a banilor peşin, au revenit treptat, nedeclarat, asupra deciziei.
Regatul Unit a emis bancnote relativ mici. Cel mai mare bilet aflat în circulaţie e cel de 50 de lire. Dar, din 2000 încoace, au fost introduse în circuit nenumărate bilete de 5, 10 şi 20 de pounds, tone de monede de una şi două lire sterline. Centrul Londrei, cel mai turistic areal din lume, abundă în case de schimb, "Bureaux de Change", POS-urile nu merg în 8 localuri din 10, negoţul policrom pretinde cash, cash, cash.
În America, deşi în timp s-a renunţat la mare parte din banii de hîrtie, pentru a alimenta "plasticul" şi mai apoi tranzacţiile prin Internet, au rămas în circulaţie, pe lângă bancnotele comune, de 1, 2, 5, 10, 20, 50 şi 100 de dolari, toate biletele "large denomination currency".
SUA nu au retras niciodată o bancnotă emisă. Legal, oficial, pe teritoriul american sunt acceptate biletele de 500, 1000, 5000, 10.000 şi 100.000$. Chiar dacă se afirmă că cele mai multe emisii circulă doar în teorie, că au valoare de colecţie care le anulează valoarea tipărită, nu putem să nu observăm că banii există, circulă, sunt prin casete de valori, prin bănci, pe sub saltele…
Investopedia americană afirmă că "a completely cashless society sounds clean and convenient"… dar, în 2016, conform www.federalreserve.gov, se aflau în circulaţie 11,5 milarde de bancnote de 100$ (a doua denominare, ca număr, după cea de 1$ — 11,7 miliarde!) şi 400.000 de bilete cu valori cuprinse între 500 şi 10.000$… În America circulă încă 165.732 de bancnote de 1000$. Coupura de 100.000, emisă între 18 decembrie 1934 şi 9 ianuarie 1935, cu Woodrow Wilson, a fost scoasă în 42.000 de copii. A fost, desigur, destinată exclusiv unor tranzacţii federale şi cea mai mare parte a bancnotelor a fost retrasă după 1960. Există însă un număr însemnat de bilete, încă, în circulaţie şi în posesie privată.
Fără cash nu se poate! Consumul nu poate
Am fost surprins, în 2009, când am constatat că în Bainbridge, Pennsylvania, nu funcţiona nicio bancă. Locuitorii mergeau la Elisabethtown pentru orice tranzacţie necesară dar, ce să vezi, la cele două unităţi din oraş nu era niciodată coadă… Bainbridge e mic, are 1355 de locuitori. Aria din jur are cam 10.000. Câte bănci sunt însă la Tuşnad, la Babadag sau la Băicoi?
În 2010, 67% din sumele rulate în retail, în Texas-ul de Sud, erau lichide. Texas nu e mic, e mai mare ca România… Dar ce-are a face mărimea?!? La Sziget, la festival, la Budapesta, se încasează cam 50 de milioane de euro, echivalent, în forinţi, în fiecare zi. În China se stochează cam 50 de miliarde de dolari în fiecare săptămână. Pentru a fi eliberate pe întortocheatele căi ale logicii comerciale de Stat…
La noi s-au blocat mult prea mulţi bani. Ei zac prin bănci, în depozite cu dobânzi negative, s-au acumulat prin nişte poli ai stupidei noastre economii private, vreo 50 de miliarde de euro putrezesc pe sub saltele, sărăcind România. Trebuie readuşi în circuit. Nu Tudose şi-a dat seama de asta, nici Dragnea, nici Blănculescu, Ialomiţeanu sau Petrescu, comicii vestiţi ai media economice…
Noroc cu Trump, că l-a primit pe Iohannis! Conferinţa de presă comună, de la Casa Albă, prima cu un roman de după 1989 (cât de roman poate fi Iohannis!), ne-a costat deja 7 miliarde, ca popa. Vizita lui Macron la Bucureşti ne mai costă vreo 7…
E normal! America vrea să intre la noi pe piaţă, cum am mai spus, Franţa vrea să rămână. Pentru asta e bine ca economia să funcţioneze. Cât de cât. Pe consum, că alte idei nu-s… Consumul are nevoie de bani. Se cresc pensiile, salariile, se dau bani la lume… 80 % din buget merge la popor, pe diverse căi.
Tudose trebuie să aducă nişte cash în piaţă, e musai. Dă în bănci, de formă, de impresie artistică… Şapte bănci au fost controlate subit de ANPC şi au primit sancţiuni trâmbiţate de 300.000 de lei. Adică mai nimic! Oricum, vor contesta sancţiunile în instanţă… Dacă se voia o treabă pe bune, se controlau de mult patruzeci de bănci şi se dădeau amenzi de trei trilioane!
Dar băncile au îngerii lor păzitori…
În state, în corporaţii, în persoane ca Trump şi Macron, dar mai ales în BNR. Banca Naţională nu primeşte ordine de la ambasadorul american, ci direct de la Bilderberg. Nu degeaba Isărescu e etern (şi principal responsabil de politica economică antiromânească de la noi.)
Băncile primesc compensaţii de la Guvern, de la Statul Român, discret. Sute de mii de comisioane de administrare doar pentru conturi speciale de TVA, ca exemplu… Nu la fel de bine stau IFN-urile şi samsarii de creanţe. Cineva trebuie să sufere!
Recuperatorii de debite ca Kruk, Mellon, EOS, cumpărătorii de drepturi ca Stafford Credit SARL, Asset Portfolio Servicing, etc. iau din banii consumului. Diminuează puterea de cumpărare. Țara e plină de datornici. Companiile care cumpără datorii instituie popriri, fac executări silite, nemulţumesc electoratul şi scad valoarea târguielilor. Banii câştigaţi cu cheltuieli minime îi trimit "afară". Un Stat care se dezvoltă pe un consum şubred nu poate permite aşa ceva!
Noi românii, mai catolici decât Papa, mai ortodocşi ca Patriarhul, mai musulmani ca Ayatollahul, am luat prea în serios sloganurile occidentale de lupă cu evaziunea. Occidentul trebuie să ne mai domolească. Un pic de evaziune şi mult mai mult cash în circulaţie va face bine economiei. Aşa că urmaţi exemplul lui Tudose, mai daţi-l dracului de card, Fiscul va fi ceva mai blând cu voi (i se mai taie legislativ din puteri), puteţi alerga la shopping! Investiţi în propriul confort, cineva trebuie să investească în ceva şi Statul n-are cum şi nici n-are de gînd…
Mihai Antonescu este analist financiar şi politic, jurnalist cu 27 de ani de experienţă, membru fondator al Centrului de Analiză şi Prognoză Orientativă (CAPO).
