Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

UE declară război cash-ului

© Sputnik / Руслан Кривобок / Accesați arhiva multimediaMoneda Euro, bancnote de 20
Moneda Euro, bancnote de 20 - Sputnik Moldova-România
Abonare
Comisia Europeană solicită restricţionarea utilizării banilor lichizi în UE. Scopul ar fi combaterea finanţării terorismului şi a spălării de bani. În același timp, există un număr tot mai mare de directive prin care se permite posibilitatea ca băncile să fie salvate de la faliment prin confiscarea banilor deponenților.

BUCUREŞTI, 3 feb — Sputnik. Ne îndreptăm încet, dar ireversibil, spre sfârșitul banilor cash? De mai mulţi ani, aceasta a devenit o problemă recurentă. O dovadă a existenţei acestui război cu banii lichizi sunt, pe lângă multiplicarea așa-numitelor terminale de plată „contactless" și alte modalităţi digitale de transfer de bani, numeroasele măsuri legislative adoptate de autoritățile din anumite țări în legătură cu bancnotele, acuzate de existenţa tuturor relelor, scrie Sputnik-Franţa.

Această tendință este confirmată de cel mai recent document emis de Comisia Europeană pe 23 ianuarie 2017. Organul executiv al Uniunii Europene îndeamnă celelalte două instituții comunitare principale — Consiliul și Parlamentul European — să adopte măsuri suplimentare pentru limitarea plăților în numerar cu scopul de a controla transferul de lichidități în interiorul Uniunii. Obiectivul declarat este de a întări măsurile existente în sensul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului.

„Încă un episod din procesul eradicării banilor lichizi, pentru a se ajunge la digitalizarea completă a activelor deținute de persoanele fizice", a declarat Philipe Béchade, preşedintele organizaţiei „Les Econoclastes" și analist macroeconomic la publicaţia „Bourse au Quotidien".

Expertul face o paralelă între această politică împotriva banilor lichizi și recentele reglementări europene privind salvarea băncilor în caz de faliment sau de criză. Un punct din Directiva privind redresarea și rezoluția bancară (BRRD), introdus, în secret, prin ordonanță în legislaţia franceză, pe 21 august 2015, introduce unele măsuri cunoscute sub numele de „bail in" sau „salvare cu resurse interne" (spre deosebire de „bail-out", în cazul căreia salvarea băncilor se face prin apelul la surse externe: adică contribuabilul), măsură care permite băncilor să se salveze confiscând depozitele persoanelor fizice.

În acest context al războiului împotriva banilor lichizi, autoritățile din anumite țări nu numai că încearcă să limiteze permisiunea de a plăti în numerar, dar şi dreptul persoanei de a dispune de propriile sale economii, astfel încât să li se acorde altor actori economici posibilitatea de a sustrage fonduri din depozitele private în cazul apariţiei unei crize. Un exemplu este ceea ce s-a întâmplat în Franța în martie 2015 când, sub pretextul luptei împotriva terorismului, Michel Sapin, atunci ministrul francez al Finanțelor, a ridicat limita pentru plățile în numerar de la 3.000 de euro la 1.000 de euro pentru rezidenții fiscali și de la 15.000 de euro la 10,000 de euro pentru nerezidenţi.

Fluxul de știri
0