Justiția nu e o "fată mare", dar nicio "damă de companie". Aceasta e reprezentată din antichitate ca o fată matură legată la ochi și cu balanța dreptății în mână. Sigur că de-a lungul istoriei Justiția a fost izvor de putere provenită din suveranitatea monarhului, aristocrației, castei religioase sau elitelor militare.
În epoca modernă se consideră Justiția independentă, deși în acest caz ar fi o utopie să credem că dreptatea se împarte în lume sau societate fără niciun fel de imixtiuni politice sau corelații ale structurilor de putere provenite din serviciile secrete.
Lupta pentru controlul justiției
De fapt în România după 1990 asistăm la o continuitate a luptei pentru controlul Justiției, la alt nivel, dintre partid și securitate. Justiția a devenit un fel de "fată morgana" pentru politicieni, care cred că dacă o posedă total vor putea să-și implementeze și satisfacă interesele economice și pecuniare. Pe de altă parte, fosta securitate și structurile provenite din serviciile secrete au o viziune relativ utopică considerând că dacă coordonează Justiția pot ține sub control politicul și societatea în ansamblul.
Numai bolșevicii în 1917 au impus viziunea că Justiția poate fi independentă ca o expresie a poporului și am văzut ce s-a întâmplat de la Lenin la Stalin via Hrușciov. Până la urmă Justiția este expresia societății și poporului pe care o emană. Să credem într-o Justiție absolut imparțială fără imixtiuni politice sau societare ar fi o utopie la fel de periculoasă ca viziunea structurilor că pot rupe actul de dreptate de societate și popor în general.
Până la urmă Justiția este izvorâtă din suveranitatea poporului prin expresia sa instituțional politică: parlament, guvern, președinție etc. Justiția nu poate fi sechestrată ca o fecioară de anumite structuri nealese și independente de suveranitatea populară, altfel am cădea într-o ucronie utopică contrafactuală. Până la urmă Jusiția este oglinda poporului și expresia voinței naționale, nu un principiu sechestrat de interese de grup. Generalul impune actul de Justiție, nu particularul rupt de suveranitatea electorală.
Ar fi un pericol extrem pentru România ca poporul să își piardă încrederea în independența reală, nu imaginară a Justiției. Atunci s-ar pierde coloana vertebrală care ține națiunea în coeziune. De aceea e regretabil când politicul vrea să-și subordoneze parțial Justiția, dar nu trebuie să ignorăm influența normală a zoon politikon în actul de dreptate, ca expresie de suveranitate populară. Pe de ală parte excesul de structuri în Justiție rupe actul de dreptate de popor și deci duce la neîncredere în societate și la scăderea calității jurisprudenței.
Justiția — izvor de suveranitate națională
O altă greșeală nevoită o fac și ambasadele străine, în special și cea americană, care se implică la fel de mult cu sfaturi în gestionarea Justiției, la fel ca și politicienii, fapt ce se creează impresia greșită în societate că actul de dreptate în România este subordonat unor interese consulare ca în secolul XVIII sau 1950. Justiția nu este izvor de drept din partea ambasadelor, ci doar expresia suveranității populare și societății românești, așa cum este ea cu bune și cu rele. Orice dezechilibru extern duce la prăbușirea încrederii în Justiție și la o suspectare a actului de dreptate de partizanat politic. Până la urmă trebuie să înțeleagă toată lumea că Justiția Română este izvor de suveranitate națională, nu anexă a unor interese politice, de structuri sau consulare.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.
Sursa: NapocaNews.ro
