Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Timp de un an, Uniunea Europeană s-a îmbogățit cu 1,5 milioane de imigranți

© REUTERS / Alkis KonstantinidisRefugees and migrants, most of them Afghans, block the entrance of the refugee camp at the disused Hellenikon airport as police officers try to disperse them, in Athens, Greece, February 6, 2017
Refugees and migrants, most of them Afghans, block the entrance of the refugee camp at the disused Hellenikon airport as police officers try to disperse them, in Athens, Greece, February 6, 2017 - Sputnik Moldova-România
Abonare
Populația Uniunii Europene crește din contul fluxului de imigranți, în timp ce statele din fostul bloc socialist se confruntă cu o gravă criză demografică

BUCUREȘTI, 10 iul — Sputnik. Datorită fluxului de imigranți, populația Uniunii Europene a crescut în ultimul an cu 1,5 milioane, în timp ce Lituania, Letonia, Bulgaria și România continuă să se confrunte cu o criză demografică profundă, se arată în ultimele date ale Eurostatului.

La nivel de Uniune, numărul nașterilor și deceselor este aproximativ egal, creșterea populației datorându-se fluxului de imigranți.

Astfel, la 1 ianuarie 2017 numărul mediu al populației Uniunii Europene era aproximativ 511,8 milioane, în timp ce în 2016 era de 510,3 milioane.

Pensionar - Sputnik Moldova-România
Societate
Depopularea României: localitățile cu cea mai mare scădere a populației

Așa cum era de așteptat, cea mai populată țară rămâne a fi Germania, cu 82,8 milioane de rezidenți (16,2 la sută din totalul populației UE), Franța — 67 milioane (13,1 la sută din populația UE), Marea Britanie — 65,8 la sută (sau 12,9 la sută din populația UE) și Polonia — 38 milioane (7,4 la sută din populația UE). Astfel, în decurs de un an, populația Uniunii Europene a crescut cu 3 la mie.

În decursul anului 2016, populația a crescut în 18 țări din UE, în timp ce în zece state a scăzut. 

Cea mai mare creștere a populației a fost înregistrată în decursul ultimului an în Luxemburg (+19,8 la o mie de rezidenți), Suedia (+14,5), Malta (+13,8 la mie), Irlanda (+10,6 la mie), Austria (+9,5 la mie), Germania și Cipru (câte +7,6 la mie), Danemarca (+7,2 la mie), Marea Britanie (+6,5 la mie) și Olanda (+6 la mie).

Statele care înregistrează cea mai mare scădere a populației sunt Lituania (-14,2 la mie de locuitori), Letonia (-9,6 la mie de locuitori), Croația (-8,7 la mie de locuitori), Bulgaria (-7,3 la mie de locuitori) și România (-6,2 la mie de locuitori).

Люди - Sputnik Moldova-România
Societate
ANALIZĂ ȘOCANTĂ: Declinul populației din Estul Europei, unic în istoria modernă

Cea mai înaltă rată a natalității a fost înregistrată în Irlanda (13,5 la mie), Suedia, Marea Britanie (câte 11,8 la o mie) și Franța (11,7 la mie), în timp ce cea mai scăzută — în țările mediteraneene: Italia (7,8 la mie), Portugalia (8,4 la mie), Grecia (8,6 la mie), Spania (8,7 la mie), Croația (9 la mie), Bulgaria (9,1 la mie).

Irlanda, țară în care sunt interzise avorturile, a înregistrat cel mai mare spor natural al populației (+7,1 la mie), având o rată a natalității ridicată și o rată a mortalității scăzută, fiind urmată de Cipru (+4,6 la mie), Luxemburg (+3,6 la mie), Franța (+3 la mie), Suedia și Marea Britanie (a câte +2,7 la mie) și Malta (+2,6 la mie).

Țările care se confruntă cu un spor natural negativ (mai multe decese decât nașteri) sunt Bulgaria (-6 la o mie), Lituania (-3,7 la mie), România (-3,5 la mie), Croația și Letonia (-3,4 la mie) și Ungaria (-3,2 la mie).

Fluxul de știri
0