BUCUREŞTI, 22 aug – Sputnik. Între 1990 și 2012, aproape 50 de oraşe şi municipii din România au pierdut peste 20% din locuitorii lor, potrivit statisticii anexate documentului menționat, informează presalibera.net.
În fruntea localităţilor cu cea mai mare scădere a populaţiei se află Braşovul, care, în perioada respectivă, a pierdut peste 76 de mii de locuitori (21,63 % din populație). Brașovul este urmat de Reşiţa, care a rămas fără circa 30 de mii de locuitori. Pe locul trei se plasează Mediaş, din care au dispărut 23 de mii de locuitori, apoi din Hunedoara, 22 de mii, din Petroşani, 11 mii, orașe urmate de Cugir, Turnu Măgurele, Sighişoara, Vulcan.
Proiectul de lege privind reclasificarea localităţilor prezintă o listă a localităților cu cele mai accentuate scăderi de populație, însoțită de o listă cu localitățile care au sub 100 de locuitori.
Executivul încurajează, în cazul acestor localități, „unificarea administrativă” la iniţiativa autorităţilor locale şi în urma desfășurării unui referendum local. Începând de la 1 ianuarie 2026, aceste localităţi ar urma să fie unificate cu altele învecinate.
Există și comune în care au fost înregistrate scăderi accentuate de populaţie de peste 30%, în perioada 1991-2012. Comuna Balsa din judeţul Hunedoara a rămas fără 49,1% din populație, fiind localitatea din România cu cea mai mare scădere a numărului de locuitori, potrivit datelor statistice publicate de Guvern.
Printre cele mai importante cauze ale reducerii, la un nivel alarmant, a populației României sunt declinul demografic, sărăcia și exodul în străinătate a milioane de români. Este o situație alarmantă pentru soluționarea căreia aleșii românilor nu au propus până acum nicio soluție concretă.