BUCUREȘTI, 15 iun — Sputnik. Conferința susținută de Liviu Dragnea nu a explicat mai nimic din ceea ce intenționează să facă PSD în perioada următoare. Un amestec de "se pare", "e posibil", "probabil", "parcă", "nu trebuie neapărat", "poate", "nu mai sunt sigur de nimic", "n-am bănuit" etc. par a constitui fondul principal de cuvinte al omului forte al PSD. Întrebarea firească este — în aceste condiții, de ce mai iese să vorbească Liviu Dragnea?
De multă vreme, Liviu Dragnea nu reușește să se mai impună în fața jurnaliștilor, conferințele sale fiind o învălmășeală de întrebări tupeiste, fără respect pentru înaltul demnitar căruia susține conferința — iar asta nu e vina jurnaliștilor. Liviu Dragnea numește asta "transparență".
Dragnea a făcut din nou afirmații ușor de contrazis, cum ar fi "azi am fi fost la consultări la Cotroceni" pentru a nominaliza noul premier, dacă Grindeanu și-ar fi dat demisia; la câteva minute după aceea, a spus că a amânat dezbaterea în CEx despre propunerile de premier — atunci cu ce propunere s-ar fi dus la Cotroceni? Am scris în câteva rânduri că Dragnea fabulează în privința demisiilor în alb, ulterior Dragnea a recunoscut că habar nu are de așa ceva.
Moțiunea de cenzură împotriva propriului guvern, o noutate internațională, nu este încă scrisă, Dragnea plasând repede două nume presei, "colegii care se vor ocupa de asta"; Dragnea însă nu a putut preciza ce va conține moțiunea. Dar, mai tragică a fost nesiguranța cu care a răspuns la întrebarea dacă PSD și ALDE au suficiente voturi pentru a trece moțiunea.
Nici în privința lui Victor Ponta nu este nimic sigur — Dragnea sugerează, tot aluziv și neclar, că Grindeanu s-ar fi alăturat lui Ponta, nu invers.
În schimb, liderul socialist intră în domeniul conspiraționist, adoptând o tactică specifică mai curând unui lider populist ca Dan Diaconescu, sau spectaculosului Corneliu Vadim Tudor. Dragnea sare de la "un om pe care l-am ajutat", la "Grindeanu este o unealtă, are în spate ceva care îl obligă". Practic, "Este un grup întreg, este un plan care nu a fost făcut pe genunchi", dezvăluie Dragnea. Din respect pentru seriozitatea situației, ne abținem de la comentarii.
Pe scurt, singurele informații sigure sunt că Grindeanu a fost exclus din PSD cu unanimitate de voturi la CEx — și că luni va fi depusă moțiunea de cenzură împotriva lui Grindeanu, în ideea ca miercuri să fie dezbătută și votată. Desigur, totul e deocamdată "sigur".
Din păcate, presa nu l-a întrebat pe Liviu Dragnea dacă este la curent cu scăderea leului sub recordul minim.