BUCUREŞTI, 5 iun — Sputnik. Familia Petruţ-Pop din Negrileşti (județul Bistrița-Năsăud) a fost lovită de o nenorocire când patru dintre cei nouă copii ai săi au murit într-un tragic accident feroviar.
Accidentul care a avut loc la Viişoara chiar de Ziua Copilului, pe 1 iunie, a curmat vieţile a cinci tineri: șoferița Lavinia Petruț-Pop, frații ei Darius, Daria, Cosmina, precum și vărul lor Rafael Manta.
Lavinia ar fi împlinit săptămâna viitoare 19 ani şi făcea parte din Consiliul Județean al Tinerilor, reprezentând Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița, și obţinuse permisul de conducere în urmă cu o lună, potrivit timponline.ro.
„Dragi prieteni, frații noștri Mitruț și Adriana trec prin clipe grele în urma pierderii a patru dintre cei nouă copilași. Rugați-vă pentru ei și mână de la mână putem să-i ajutăm. NICIUNUL dintre noi nu le putem înțelege durerea, dar FIECARE dintre noi putem participa la mângâierea lor", a scris pe Facebook managerul Megatitan, Nelu Bălan, originar din localitate.
Familia locuieşte în blocurile sociale de la Viişoara şi îşi doreşte să se mute departe de locul în care s-a petrecut tragicul accident.
Cei care vor să ajute familia îndoliată, care trece prin momente extrem de grele, pot depune donaţii în contul mamei: PETRUŢ POP ADRIANA, deschis la BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA BISTRIȚA RO68BTRLRONCRT0146123501 LEI;
RO18BTRLEURCRT0146123501 EUR (SWIFT:BTRLRO22).