BUCUREȘTI, 5 iun — Sputnik. Aproximativ 280 de persoane implicate în antrenamente au fost avertizate cu privire la un potențial atac devastator, în timp ce sirenele i-au uimit pe copiii de vârstă școlară care se jucau, scrie RT.
În urma anunțului, elevii au fost duși în altă școală unde urmau să rămână în timpul atacului. Potrivit testului, racheta trebuia să cadă pe terenul stâncos al prefecturii Yamaguchi. Orașul are aproximativ 3.400 de locuitori.
Exercițiile au fost efectuate pentru testarea mijloacelor de comunicare de urgență și pentru a se asigura că, în cazul unui atac real, toată lumea și-ar găsi drumul spre un adăpost. Exercițiile au avut loc la cererea guvernului japonez, agenției de pompieri și gestionării dezastrelor, precum și la intenția autorităților locale.
Între timp, guvernul japonez pare să trateze cu toată seriozitatea amenințarea din cauza crizei rachetelor nucleare din Peninsula Koreeană. Acesta a ordonat orașelor situate pe coastă să fie pregătite pentru desfășurarea exercițiilor de apărare civilă. Următorul set de exerciții se așteaptă să fie găzduit de prefecturile Yamagata și Niigata, a declarat un oficial anonim pentru AFP.
Luna trecuta, autoritățile japoneze au declarat cetățenilor că vor fi notificați cu privire la un atac iminent cu 10 minute înainte ca proiectilul să lovească țara. Pentru ca cetățenii să fie mai bine pregătiți pentru o astfel de catastrofă, guvernul a publicat un ghid privind protecția împotriva "atacurilor armate și a terorismului".
Duminică, exercițiile de evacuare au fost efectuate în zona Onojo din sudul prefecturii Fukuoka, deși fără implicarea guvernului.
Experții pun la îndoială eficiența exercițiilor.
"Este greu de spus câți oameni vor fi salvați și ce efect va fi", a declarat vice-amiralul Yoji Koda pentru Reuters, argumentând că, deși nu este clar câte persoane vor beneficia de exerciții, în cele din urmă "rata de supraviețuire va fi cu siguranță mai mare".
Criza a luat proporții de când Pyongyang a lansat o rachetă balistică cu rază mică de acțiune spre Japonia, pe 28 mai. Marți, SUA au efectuat cu succes un test de interceptare a rachetelor balistice.
Între timp, Washingtonul și-a intensificat presiunea asupra Chinei de asumare a responsabilității regionale, numind Coreea de Nord un "pericol clar și prezent".