BUCUREŞTI, 5 iun — Sputnik. Preţul petrolului s-a majorat substanţial luni, după ce Arabia Saudită, Egipt, Bahrain, Emiratele Arabe Unite și Yemen au rupt legăturile diplomatice cu Qatar, acuzând statul că sprijină terorismul, potrivit RT.com.
Preţul sortimentului Brent de petrol a crescut cu 32 de cenți, ajungând la peste 50 de dolari pe baril, în timp ce US West Texas Intermediate a înregistrat o creștere de 34 de cenți, la 48 de dolari pe baril.
Qatar este cel mai mare furnizor de gaz natural lichefiat (GNL). De asemenea, este un exportator important de combustibil lichid condensat, cu densitate scăzută, derivat din gaze naturale. Țara produce 1,48 milioane de barili de petrol pe zi și este membră în Organizația Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).
„Cred că vor fi dezbateri cu privire la impactul real pe care îl poate avea pe piața petrolului. În ceea ce privește fluxurile de țiței, situaţia nu se schimbă prea mult, dar există un impact geopolitic mai larg care trebuie analizat", a declarat Olivier Jakob, strategist la Petromatrix, citat de Reuters.
Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite sunt principalii exportatori de țiței din OPEC, având un impact mult mai semnificativ asupra prețurilor petrolului la nivel mondial.
Contractele pentru petrolul Brent sunt încă în scădere cu șapte procente din 25 mai, când OPEC, Rusia și alte țări au anunțat că vor extinde reducerea producției cu încă nouă luni.
Producția de petrol în Statele Unite a crescut cu peste 10% față de anul trecut, ceea ce înseamnă 9,34 milioane de barili pe zi, apropiindu-se de nivelurile producătorilor de top Arabia Saudită și Rusia.
„Investitorii continuă să se îndoiască de capacitatea OPEC de a reechilibra piața petrolului, fiind pusă o presiune asupra preţului ţiţeiului brut în contextul în care se semnalează creşterea producției de petrol din SUA", precizează ANZ Bank.