Editorial de Mikhail Gamandiy-Egorov
Turcia a aderat la NATO în 1952, în timpul Războiului Rece, cedând presiunii Statelor Unite ale Americii cu privire la o „posibilă agresiune sovietică“. Anume din această perioadă Turcia face parte din „familia atlantistă“, și, de asemenea, din acel moment relațiile dintre Republica Turcia și URSS devin destul de tensionate. De notat că înainte de acest eveniment, relațiile între cele două țări erau în mod deschis prietenoase, scrie Sputnik France.
Pentru NATO și, în primul rând, pentru SUA Turcia era considerată o lungă perioadă de timp un aliat ales la frontierele de sud ale Uniuniii Sovietice. Însă timpul trece și realitățile se schimbă. În unele cazuri mai rapid, în altele mai lent. În cazul NATO se observă o factură clară. Să vedem mai detaliat ce se întâmplă.
La ora actuală, așa cum lumea observă opoziția aproape oficială între susținătorii multipolarității și cei care doresc să mențină cu orice preț dictatul unipolar, mai multe țări se confruntă cu o alegere strategică. În cazul relațiilor dintre Ankara și NATO, este destul de clar că Turcia este, probabil, singurul membru al Alianței Nord-Atlantice care desfășoară o politică generală independentă și suverană.
Cum se traduce asta? Turcia a fost singura țară membră a NATO, care nu s-a alăturat sancțiunilor occidentale lansate împotriva Rusiei, în ciuda presiunilor exercitate atât de Washington, cât și de Bruxelles. Nimic nu a ajutat, Turcia nu a cedat.
Evident, aici sunt foarte importante interese economice și comerciale care leagă Turcia și Rusia, care au jucat un rol decisiv. Cu toate acestea, nu este unica țară membră a Alianței atlantiste care împărtășește cu Rusia o relație economică privilegiată, nici pe departe. Dar, spre deosebire de țările din Europa bruxelleză, Ankara a preferat să-și consolideze legăturile sale cu Rusia.
Din păcate, în noiembrie 2015, un fapt foarte neplăcut a împiedicat această reconciliere: un avion de luptă turc pe cerul sirian a lovit un bombardier rus Su-24. Până în prezent, mai multe teorii încearcă să explice acest incident grav. Unii susțin că autoritățile turcești au avut un moment de „neo-otomanism". Să nu uităm că, de fapt, Turcia a jucat un rol negativ în mod clar în Siria, în primii ani ai conflictului. Alții vorbesc despre un complot „gülenist, cu implicarea serviciilor de informații occidentale," nesatisfăcuți de apropierea vizibilă ruso-turc. Cu toate acestea, relațiile bilaterale au fost înghețate timp de aproape șapte luni, iar Rusia a fost nevoită să adopte măsuri de constrângere economică vis-à-vis de Turcia.
Totul s-a schimbat la sfârșitul lunii iunie 2016, atunci când Erdogan și-a prezentat oficial scuzele față de Rusia. Dincolo de asta, guvernarea turcă a fost în fața unei tentative de lovitură de stat, organizată de aceșeași forțe care sunt împotriva bunelor relațiilor ruso-turce.
A trecut aproape un an de atunci. Cinci întrevederi Putin-Erdogan au avut loc în această perioadă scurtă, trei în Rusia. Moscova a ridicat în prezent aproape toate măsurile de restricție împotriva intereselor turcești. Cei doi lideri folosesc din nou conceptul de „parteneriat strategic" pentru a descrie relațiile lor bilaterale.
Și ceva mult mai important, cele două țări joacă în prezent un rol-cheie în procesul de la Astana privind Siria, cu participarea Iranului. Și până în prezent, această platformă, care a fost lansată abia la sfârșitul lunii decembrie 2016, a fost mult mai eficientă decât toate celelalte care au existat, totuși, timp de mai mulți ani. În cele din urmă, Turcia a fost singura țară membră NATO care a efectuat operațiuni militare comune cu Rusia, în acest caz, lovituri aeriene împotriva teroriștilor Daech în sirian de Nord, timp de câteva luni. O premieră în relațiile Rusia și o țară membră NATO.
În același timp, relațiile dintre Turcia și multe alte țări membre NATO continuă să se deterioreze. Mai multe media occidentale au remarcat că în perioada care a urmat tentativei de lovitură de stat în Turcia și epurările care au urmat, inclusiv în armată, Ankara nu a recurs la înlocuirea atașaților militari turci pro-occidentali cu reprezentanții pe care mass-media pretinde a fi „pro-ruși sau pro-iranieni".
Pe de altă parte, tensiunile cresc puternic între Turcia și mai multe țări vest-europene, în primul rând Germania, dar și Olanda. Tucria înțelege astăzi că ușa Uniunii Europene este închisă pentru ea, dar e deschisă spre alte țări.
Paradoxul în toate acestea este următorul: pe de o parte, țările UE, care servesc intereselor Washingtonului, nu doresc ca Turcia se alăture „familiei bruxeleze". Pe de altă parte, nimeni din sânul acestei „familii” nu vrea să vadă Turcia părăsind nava NATO, având în vedere că Turcia este a doua armata a Alianței în ceea ce privește personalul și în al doilea rând, dacă se întâmplă asta, Ankara cu siguranță, va trece de la o relație strategică cu Rusia la un nivel superior: acela al unei alianțe pur și simplu.
Evident, această perspectivă este partea de neimaginat pentru Washington, care face totul pentru a menține Turcia la bord. Preocuparea este ca relația-étasunită să degradeze, mai ales după anunțul și acum confirmarea livrării de arme de către Statele Unite ale Americii așa-numitor Forțel Democratice siriene (SDS), o coaliție principal kurdă pe care americanii o sprijină în Siria, spre nemulțumirea puterii turcești.
Deci, care sunt perspectivele? Prima și cea mai probabilă este că Turcia va retrage în cele din urmă cererea de aderare la UE. O ipoteză mult mai probabilă este că, în afara tensiunilor politico-culturale cu țările din Europa, Turcia, din punct de vedere economic, ar avea mai mult de pierdut decât de câștigat, știind că economia turcă actuală nu are nimic de-a face cu cea din 1987, anul în care a fost depusă această cerere. Și având în vedere problemele cu care se confruntă Uniunea Europeană în prezent, tot mai multe voci din Turcia sunt în favoarea integrării eurasiatice cu Rusia și alte țări din acest spațiu, inclusiv în Asia Centrală, care corespunde mai mult spațiului geopolitic natural al său.
Din punctul de vedere al NATO și privind interesele care sunt puse în joc, nu trebuie să așteptăm, probabil, o ieșire a Turciei din această organizație, în viitorul apropiat. Mai ales ca elitele occidentale, în ciuda deziluzilor tot mai clare pentru Turcia, vor face tot posibilul pentru a încerca de a o păstra în cadrul Alianței, atâta timp cât este posibil. Dar, pe termen mediu și lung, nimic nu este imposibil. Mai mult decât atât, conform celor mai recente informații: propunerea de a organiza următorul summit NATO în Turcia a fost respins de mai multe țări membre ale Alianței, inclusiv Germania, Franța și Țările de Jos, Danemarca și Canada.
Un lucru este sigur. Turcia poate își poate face jocul, jucând pe contradicțiile din cadrul NATO, în timp ce continuă să își consolideze relațiile cu Rusia în diverse domenii. Și după aceea, va fi mult mai ușor să trântești ușa. Tot în timp util.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a Redacției Sputnik.
