Paradoxal, cu toate măsurile draconice anti-teroriste impuse de autorități, atentatele abominabile continuă cu intensitate și impact emoțional fără precedent, așa cum a fost "masacrul inocenților" de la Manchester, când 22 de copii au fost uciși de un terorist "britanic" sinucigaș. S-a ajuns ca europenii să dea credibilitate unei butade cinice a președintelui francez Macron, omul bancherilor postat la conducerea Hexagonului, că trebuie "să ne obișnuim cu atentatele teroriste". Vorba aceea românească "gura păcătosului adevăr grăiește".
Teroriști cu cetățenie europeană
De fapt nu se vrea și nu se merge la cauza primară și originară a fenomenului terorist islamist. Se răspunde doar cu măsuri polițienești la un război ideologic și religios declanșat împotriva Europei și lumii occidentale creștine în general. De la asasinarea jurnaliștilor de la Charlie Hebdo până la crima odioasă de la sala Bataclan, masacrul de la Nisa, explozia de pe aeroportul din Bruxelles, și terminând cu odioasa crimă împotriva copiilor de la Manchester, ce-mi aduce aminte de "Cruciada Copiilor" masacrată în Palestina medievală, teroriștii au fost cetățeni francezi, belgieni sau britanici, aflați la a doua sau a treia generație în Europa.
Cei care au ucis și au pus bombe în spații publice sunt cetățeni europeni, care circulă cu buletinul în UE. Se tot încearcă după fiecare atentat de către presa mainstream controlată de marea finanță sau servicii să se spună că atentatorii erau tunisieni, libieni, algerieni sau sirieni. Da, etnic erau originari din lumea arabă, dar din punct de vedere al cetățeniei sau locului de naștere pe bătrânul continent, teroriștii erau la fel de europeni ca un francez, englez sau belgian ai căror strămoși sunt de sute de ani în Europa.
Teroriștii care au ucis cu sânge rece prin bombe amplasate în spații publice, care au tras cu kalașnicovul sau au intrat cu camionul în mulțime sunt cetățeni europeni, care circulă liberi prin Europa doar cu buletinul.
Schimbarea de paradigmă
Trebuie schimbată paradigma de a percepe fenomenul terorist islamist în Europa. Rădăcinile acestuia sunt din aplicarea greșită a multiculturalismului fățarnic, care a dus la crearea de enclave etnice mono-culturale și religioase, de adevărate orașe "no go" pe tot cuprinsul Europei occidentale. În loc să se aplice o politică de inter-culturalizare, de armonizare și sinergie a diferențelor, multiculturalismul de sorginte neo-marxist a dus la atomizarea și enclavizarea societății și la incapacitatea integrării unor părți consistente de comunități umane pe bătrânul continent.
Politica corectitudinii politice care a introdus cenzura în Europa, a interzis să se discute despre eșecul multiculturalismului de tip ipocrit, crezându-se că dacă se bagă adevărul sub preș, se pune botniță creștinilor să nu lezeze sentimente religioase musulmanilor, se va escamota și cosmetiza realitatea. S-a dovedit ideologic că ateismul este avangarda Islamismului. Iar această realitate devine din ce în ce mai crudă și nu mai poate fi ascunsă în fața opiniei publice europene indignate, când copiii sunt la propriu uciși la concerte sau pe stradă. Nicăieri nu mai putem fi în siguranță în Europa la ora actuală și o vină importantă o poartă politicile stângiste greșite și serviciile secrete occidentale care au ignorat cu rea voință o realitate crudă care a dus la escaladarea fenomenului terorist islamist. Suntem în plin război al religiilor, iar Bruxelles e autist și ignorant, crezând că filosofia lui Marx și materialismul dialectic ateu va salva societatea europeană de la sinucidere și auto-distrugere. Filosofia lui Marx a distrus Rusia și acum vrea să demanteleze Europa.
Atentatul de la Manchester — un eșec al serviciilor secrete britanice
Autorul crimei odioase de la Manchester este prototipul eșecului politici de integrare europene de tip neo-marxist. Familia libiană a teroristului a fost adusă de serviciile secrete britanice în Anglia să fie salvați de Gaddafi, iar aici s-a transformat într-un cuib de terorism, care fabricau bombe în casă. Deși erau filați, interceptați și pe listele M16 ca periculoși, absolut nimeni nu i-a deranjat în plănuirea "masacrului inocenților" de la Manchester Arena. E ciudat și de necrezut că MI6 nu știa că o familie de libieni, aflată pe lista persoanelor periculoase confecționau bombe în casa din Manchester și pregăteau atentatul fără ca acestea să știe? La fel a fost și în cazurile de la Chalie Hebdo, Târgul de Crăciun de la Berlin sau cu teroriștii din Saint Denis.
Serviciile știau, dar nu au făcut nimic să oprească atentatele. De ce? Despre Salman Abedi, tânărul de 22 de ani care a comis atentatul, Daily Telegraph scrie că acesta a primit cel puțin 14.000 de lire sterline de la stat, sub forma de credit pentru studii. Se crede că din acești bani și-a plătit călătoriile în Libia, unde a învățat cum să fabrice bomba pe care a detonat-o la Manchester Arena luni seara. Statul britanic multiculturalist e darnic cu viitorii teroriști? Teroristul studia "Managementul Afacerilor" la Universitatea din oraș și juca foarte bine fotbal. Era un student ce părea integrat în societatea "multiculturală" britanică. Și totuși a pus o bombă! Familia lui fugise din Libia de teroarea regimului Gaddafi. Poate fugise că erau islamiști așa cum fug teroriștii de regimul Assad în Europa? Și tocmai el, născut și crescut în Marea Britanie, a ajuns un terorist.
Salman Abedi studia „Managementul Afacerilor" la Universitatea din oraș. O rudă apropiată le-a povestit reporterilor de la The Sun că Salman a fost un tânăr absolut normal:
„Vesel, sociabil și un mare îndrăgostit de fotbal. Știa foarte bine cu mingea și era fan Real Madrid și Manchester United. Iubea Madridul".
Și-a schimbat însă comportamentul după ce părinții s-au întors în Libia, un veritabil rai al luptătorilor ISIS. Și mai ales după ce a început să-i viziteze acolo. Racolat de ISIS și antrenat în tabere amplasate în Siria, el a apărut la un moment dat pe lista serviciilor secrete britanice. Care însă nu i-au acordat suficientă atenție, ca de obicei cum o fac serviciile occidentale.
"Complicități" de neînțeles? Teroristul britanic a avut timpul și liniștea necesară să pună la punct atentatul de la Manchester Arena și să-l ducă la capăt luni seară, când a detonat explozibilul format din șuruburi și piulițe chiar în finalul concertului Arianei Grande. Între timp întreaga familie i-a fost arestată, care știa despre planurile tânărului. O mână de ajutor dar și de profesionalism au dat serviciile secrete libiene care le-au oferit o lecție celor de la M16, care nu au fost în stare să prevadă atentatul deși "familia de teroriști" era sub observație.
Politica de integrare — un eșec
Câteodată mă amuză dorința premierului Viktor Orban de a ridica garduri înalte și electrice la granița cu Serbia și România în speranța opririi valului de refugiați, prin care se pot înfiltra luptători ISIS. Ultimele atentate au dovedit că cei care au pus bombe nu erau cetățeni libieni, sirieni, irakieni, ci francezi, belgieni, britanici care au călătorit cu buletinul prin Europa nestingheriți să pună bombe. Eșecul politicii de integrare se dovedește un eșec al Bruxellesului și Berlinului, care au pretenția că împreună cu eurocrații conduc Europa, dar nu sunt în stare să apere cetățenii europeni de atentatele teroriștilor, cu pașaport britanic, belgian sau francez. Europa a ajuns un continent nesigur pentru cetățenii europeni.
Degeaba construim garduri de protecție, dacă nu știm să facem o politică de integrare comunitară și religioasă reală, bazată pe valori, ierarhii și tradiții, nu doar propagandă cultural marxistă și materialism-dialectic ce a compromis o reală multiculturalitate, ca inter-culturalitate, în Europa. Până la urmă ce o să facă țările din Est: Ungaria, Cehia, Polonia, România, ca să prevină atentatele teroriste? Să ceară vize pentru cetățenii britanici, belgieni sau francezi din țări, care nu au fost în stare să-și rezolve problemele de integrare socială, economică și religioasă a unor largi comunități enclavizate, fapt ce a dus la terorism? Falimentul politicii de integrare europeană, accesată doar pe propagandă, tezism și ideologie materialistă, este rezultatul "orbirii" politicii atomizate de la Bruxelles. În câțiva ani vor sta britanicii la coadă la ambasadele țărilor din Europa Centrală și de Est să primească o viză pentru o baie la Balaton sau o cură cu nămol la Techirghiol?
Ionuț Țene este istoric, publicist și scriitor român.
Opinia autorului poate să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.
Sursa: NapocaNews.ro