de Irina BAZON
Duminica trecută, a treia duminică după Sfintele Paşti, a fost dedicată femeilor mironosiţe, femeile care nu au fugit de teamă, precum ucenicii, ci au rămas alături de Mântuitorul Hristos în timpul Sfintelor Sale Patimi. Ele au fost primele care L-au văzut pe Hristos Înviat şi tot ele sunt primele care au vestit ridicarea Sa din morţi. În vremurile noastre, întoarcerea la modelul femeilor mironosiţe ar însemna restaurarea demnităţii femeii şi, odată cu aceasta, vindecarea societăţii, având în vedere că, aşa cum au avertizat mereu marii duhovnici, distrugerea societătii începe cu decăderea femeii.
Curajul femeilor mironosiţe, care au riscat enorm în acele vremuri pentru a rămâne lângă Domnul în fiecare moment al suferinţei Sale cumplite, a fost de-a lungul istoriei model pentru atâtea muceniţe şi sfinte femei, care prin exemplul, mărturisirea, jertfa şi credinţa lor neclintită au întors pe calea cea dreaptă multe suflete rătăcite. Curajul femeilor mironosiţe ne trimite cu gândul şi la curajul şi forţa sufletească a femeilor românce care, în timpul comunismului şi în alte vremuri de cumpănă care s-au abătut de atâtea ori peste acest neam, au luptat şi s-au jertfit pentru a menţine vii cele mai de preţ valori: credinţa, familia, demnitatea, nobleţea sufletească, buna-cuviinţă, valorile vieţii.
„Căldura sufletului de femeie a topit gheaţa gândirii materialiste. Instinctul lor a crescut noile generaţii în frica de Dumnezeu. Niciodată nu se va scrie îndeajuns despre frumuseţea femeilor credincioase — mame şi fecioare. Jertfa lor le înnobilează", spunea mărturisitorul Ioan Ianolide, referindu-se la femeile care „au însufleţit mult rezistenţa şi eroismul" în perioada comunistă.
Cum spunea Ernest Bernea, femeia are o „legătură permanentă cu izvoarele vieţii". Aşadar, având această calitate, femeia nu este menită să dobândească un „statut" de obiect sexual, de „produs de piaţă" sau de sclavă corporatistă, statut care o înjoseşte, ci de a fi doamnă, mamă şi soţie, izvor nesecat al dragostei, legată inseparabil de cămin, de maternitate, profund ataşată de viaţa spirituală şi de tradiţie.
Acesta din urmă este statutul demn al femeii şi doar preţuind şi păstrând acest statut al femeilor ei, o societate îşi poate menţine stabilitatea, unitatea şi forţa morală de a rezista în faţa atâtor tendinţe nocive, care atacă fondul sufletesc şi moral al societăţii, dar şi în faţa unor forţe exterioare disolutive.
Ruperea ei de cămin, de maternitate şi de credinţă (valori care o defineau altă dată) nu a însemnat „eliberarea" femeii şi dobândirea egalităţii ei cu bărbatul, ci înjosirea ei, când femeia a căzut din demnitatea la care a fost chemată de Dumnezeu. Cum spunea părintele martir Constantin Sârbu, „societatea noastră civilizată a adus drepturile femeii, dar Domnul Iisus a adus respectul ei".
Femeia a fost făcută să piardă acest respect când a fost forţată să se transforme în contrariul a ceea ce o defineşte, ea şi-a pierdut demnitatea prin masculinizarea comportamentului ei şi prin sexualizarea ei. Pentru a se putea vinde pe piaţă trupul şi imaginea femeii, a trebuit mai întâi să fie determinată să-şi piardă ruşinea. Iar „când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape", prevestea părintele Filotei Zervakos.
Şi dacă observăm stadiul decăderii în care a fost adusă femeia astăzi, putem înţelege şi sursa problemelor grave ale societăţii noastre: declinul demografic fără precedent, decăderea tineretului, dezbinarea dintre români, masificarea societăţii.
După ce 2013 a fost declarat anul cu cea mai mică natalitate după Al Doilea Razboi Mondial (pentru prima dată după 1989, populaţia rezidentă a României scăzuse sub 20 de milioane de locuitori), de la an la an populaţia României scade într-un ritm tot mai alarmant. De exemplu, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, în ianuarie 2017, din România au dispărut 13.704 locuitori, un număr aproape dublu faţă de situaţia din ianuarie 2016, iar în luna februarie, România a pierdut echivalentul a trei comune medii, mai exact, 9.693 locuitori, rata declinului demografic fiind cu 17% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Pe lângă această problemă profund îngrijorătoare, care nu îi preocupă pe conducătorii acestei ţări, o altă situaţie tragică — tratată însă cu aceeaşi nepăsare — este transformarea a sute de mii de românce în sclave sexuale în bordelurile din ţările dezvoltate ale „familiei europene" sau în sclave pe plantaţiile străine din aceeaşi „familie" a UE.
Potrivit unei cercetări coordonate de Centrul Regional Timişoara din cadrul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, cele mai multe victime ale exploatării sexuale în Europa provin din România şi Nigeria.
De asemenea, potrivit statisticilor, în Germania, în sectorul prostituției, lucrează 400.000 de prostituate, din care un procent între 65 și 80% sunt străine, provenind mai ales din România și Bulgaria.
Iată stadiul în care a fost adusă o ţară în care societatea nu a mai preţuit valoarea femeii şi, în loc să o protejeze în statutul ei demn de mamă şi soţie, a înjosit-o, separând-o de maternitate şi de cămin, rupând-o nu doar de familie, dar şi de ţara ei.
Într-un reportaj realizat de revista italiană „Internazionale", se vorbeşte despre o localitate din România, Nehoiu, din care un număr foarte mare de femei au plecat în Italia pentru a munci ca îngrijitoare. „Exodul" femeilor românce a lăsat numeroşi copii fără mame şi soţi fără soţii. Mergând într-o zi la piața amenajată în partea de jos a orașului, jurnaliştii au observat că acolo nu sunt femei. „Toată populația feminină de la 35 la 55 de ani este o amintire", scriau jurnaliştii italieni, iar o bătrână proprietară a unei tarabe cu condimente de la piață le-a spus că, atunci când o femeie din această comună decide să plece la muncă în străinătate, căsătoria ia sfârşit. Cu siguranţa, în multe localităţi din România situaţia este similară celei din Nehoiu. Mai mult, aşa cum s-a constatat, multe românce plecate la muncă în străinătate suferă de aşa-numitul „sindrom italian", o formă de depresie cauzată de nostalgie şi de dorul de casă.
Reflectând la toate acestea, ne dăm seama cât de actual este sloganul din romanul „1984", al lui George Orwell: „Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranţa este putere". Ni se pare că trăim în vremuri de pace, în care suntem „liberi" să facem ce vrem, în care beneficiem de „libertate de mişcare" oriunde în UE, însă, în loc să ne protejăm şi să ne valorificăm capitalul uman, care poate ridica această ţară, am ajuns un furnizor de mână de lucru ieftină, uşor de înrobit, şi de „forță de muncă" pentru bordelurile din UE.
Trăim în plin război fără să fim conştienţi că suntem în război. Părintele Iustin Pârvu spunea că „educația mamei în duhul credinței și al dragostei de neam face mai mult decât instrucția unei armate". Astfel, „armata" care ar salva ţara din războiul care se duce astăzi este reprezentată de mamele creştine. Femeile creştine, urmând modelul femeilor mironosiţe, rămân izvor al dragostei, modele vii de jertfă, dăruire şi nobleţe, nu-şi părăsesc neamul în vremuri de restrişte, nici statutul de mamă şi soţie demnă. Ele pot revigora sufleteşte neamul dacă societatea şi conducătorii acestei ţări înţeleg să protejeze femeia (cu rostul ei înalt pe care Dumnezeu i l-a dat), familia şi valorile vieţii (adevărata societate civilă susţine valorile vieţii, dovada fiind cei peste 110.000 de români care au ieşit, în toată ţara, la Marşul pentru viaţă, deşi manifestările au fost ignorate de mass-media principală din România, evenimentul fiind doar fugitiv menţionat de câteva publicaţii sau televiziuni).
Găsim potrivit să încheiem cu un frumos citat din Ernest Bernea: „Femeia, femeia adevărată, nu trebuie căutată în uzină sau cazarmă, ci în biserică, în cămin şi în pajişti. Iubită, soţie, mamă sau soră, femeia apare în vieaţa noastră ca un îndemn la dragoste şi creaţie. Dincolo de rătăcirile cetăţii moderne o găsim frumoasă şi mângâietoare, sensibilă tuturor semnelor curate şi înălţătoare ale condiţiei omului".
