BUCUREŞTI, 26 apr — Sputnik. Proiectul „Gospodăria fiscală" prevede că românii care pleacă să muncească în altă țară vor datora impozit statului român, dacă nu-și mută rezidența fiscală în țara în care se duc, potrivit ziarulromanesc.de.
Astfel, există riscul ca românii din diaspora să fie impozitați de două ori, de statul în care lucrează, dar și de statul român, a declarat pentru Profit.ro Gabriel Sincu, director executiv al departamentului de asistență fiscală și juridică la EY România.
Potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal, persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, care muncește într-un stat cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri, este obligată în continuare la plata impozitului pe veniturile obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României, până la data schimbării rezidenței.
Persoana care vrea să plece din România are obligația completării și depunerii la autoritatea competentă din România a unui formular, cu 30 de zile înaintea plecării din România pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, și va face dovada schimbării rezidenței fiscale într-un alt stat.
Ministerul Finanţelor a declarat că, începând cu 1 ianuarie 2018, cota de impozitare va fi de 10% şi se va aplica la toate veniturile globalizate, la venituri indiferent de sursa lor de provenienţă. Cei care câştigă mai puţin de 2.000 de lei pe lună nu vor plăti impozit pe venit. Sistemul impozitării pe venitul global a fost aplicat până în anul 2005 şi a fost considerat de către economişti un „calvar", urmând să introducă şi o armată de consultanţi fiscali care să îi ajute pe români să îşi completeze declaraţiile fiscale.