BUCUREȘTI, 3 mart — Sputnik, Dragoș Dumitriu. "Cea mai reprezentativă asociaţie profesională de afaceri", așa cum singură se descrie, Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) reuneşte în prezent peste 400 de companii americane, internaţionale şi locale. AmCham a trimis un comunicat de presă în care face o analiză o analiză a pe tema posibilelor derapaje bugetare în 2017.
AmCham formulează un fundament al criticilor sale, care poate fi rezumat prin "beneficiile economice pe termen scurt ale unei bugetări optimiste pot genera, pe termen mediu, costuri ridicate ce vor afecta atât comunitatea de afaceri, cât și întreaga populație". Cu toate acestea, AmCham recunoaşte "legitimitatea premizelor pe care este construit Bugetul, și anume "creşterea economică şi îmbunătăţirea bunăstării populaţiei", dar obiectivele bugetare "trebuie corelate cu realităţile economice".
În această paradigmă prudentă, AmCham România expune cinci "provocări" pentru Guvern în contextul bugetelor pe 2017:
1. "Proiecţia bugetară foarte optimistă poate prejudicia echilibrul macroeconomic", ținta de creștere economică de 5,2% fiind superioară previziunilor mult instituțiilor internaționale — Comisia Europeană, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional sau bănci locale, "care plasează creșterea PIB între 3,7% — 4,4%". O "provocare" de care Guvernul era conștient, formulată de mulți alți comentatori, și mă întreb de ce AmCham s-a limitat să preia aceste comentarii și nu să analizeze replicile Guvernului?
2. "Raportul între cheltuieli şi investiţii, în defavoarea acestora din urmă, nu susţine obiectivul de a crea servicii cu valoare adăugată mare în economie. Deşi pe termen scurt creşterea economică bazată pe consum favorizează unele sectoare, o accentuare a consumului poate avea ca efecte creşterea inflaţiei, pe termen mediu aceasta afectând creşterea economică sustenabilă și puterea de cumpărare a populaţiei. Un avans economic sănătos presupune corelarea creşterii salariilor cu nivelul de performanţă şi productivitate, şi cu îmbunătățirea calităţii infrastructurii şi serviciilor publice". În teorie sună foarte bine, dar când teoria vine de la promotorii societății de consum, pare puțin ciudat, ca să nu spun ipocrit.
3. "Suprabugetarea nivelului de absorbție a fondurilor europene nu ține cont de performanța slabă înregistrată de România în acest domeniu. Condiționarea unei părți importante din cheltuielile cu investiții — 4,5 miliarde lei din totalul de 9,9 miliarde lei — de finanţarea din surse europene poate duce la nerealizarea investițiilor". Total de acord — soluția (alternativă) fiind însă?… Nu cumva "provocările" de la punctele 2) și 3) se bat cap în cap? Dacă alternativa la fondurile europene ar fi fost investițiile directe din alte surse, ar fi acceptat Comisia Europeană?
4. "Alocările insuficiente pentru cheltuielile bugetare de tipul pensiilor și asistenței sociale sau dobânzilor pun o presiune mare asupra bugetului consolidat". Este o situație obișnuită pentru ultimii ani, nu este o noutate — de văzut dacă nu cumva afactarea bugetului (consolidat) nu cumva va fi mai mică decât în anii trecuți. Este, în opinia mea, proba hotărâtoare pentru a dovedi că există și un alt mod de a face politica bugetară într-o formulă socială.
5. "Asumarea de angajamente viitoare în lipsa unor bugete multianuale fac posibile derapaje ale cheltuielilor publice. (…) O astfel de abordare va perpetua experienţa profund ineficientă şi costisitoare pentru ţara noastră de a începe numeroase proiecte de investiţii care au rămas, însă, nefinalizate". Da, poate că trebuia început cu această "provocare", pentru că, la nivel european, introducerea MTO (sau MTBO — Medium Term budgetary Objective) rămâne doar ceva formal, dacă nu este însoțit de o planificare serioasă pe plan intern al fiecărei țări.
"Pentru mediul de afaceri pe care îl reprezentăm, planificarea bugetară ar trebui să confere stabilitate şi predictibilitate, însă aspectele menționate mai sus pun sub semnul întrebării sustenabilitatea Strategiei Fiscal-Bugetare pentru perioada 2017-2019", se menționează în comunicatul AmCham.
Trecând peste partea finală a Comunicatului, în care AmCham Romania iterează clișeul "consultarea unor instituții precum Consiliul Fiscal sau Banca Naţională", revin la întrebarea care mă frământă de ceva timp: investiții (în dezvoltare) cu sacrificarea îmbunătățirii bunăstării populației, investiții directe în locul fondurilor europene, stabilitatea bugetelor consolidate și mai ales planificarea multianuală — toate astea înseamnă că, de exemplu, Nicolae Ceaușescu nu a "subminat economia națională"?
Tot respectul pentru membrii AmCham care "au cumulat investiţii totale de peste 20 miliarde dolari, generând în jur de 250.000 de locuri de muncă", dar nu cumva apare o difernță între teorii și practică, mai ales în cazul în care pârghiile nu permit guvernului sunt grevate de interesele unor parteneri europeni, strategici, de obligații față de instituții și creditori internaționali, de nemulțumiri civice — uneori stranii, dar susținute de intervenții politico-diplomatice — și, în fine, de firescul pluripartidismului ca Opoziția (politică și mediatică) să conteste tot și să stârnească poporul contra Guvernului? Chestii de bun simț…
