Ilia Harlamov, Sputnik
Militarii americani au testat cel mai nou sistem antirachetă naval SM-3 Block IIA care a reușit să intercepteze o rachetă balistică în spațiul cosmic. La prima vedere ar părea că e vorba de un eveniment ordinar, luând în considerație dezvoltarea vertiginoasă a complexelor de apărare în mai multe state. Problema este că acest sistem antirachetă reprezintă o versiune actualizată a modelului SM-3 IB, plasat în mare și pe prima bază terestră cu complexe Aegis în România. Instalarea elementelor antirachetă în această țară extinde posibilitățile NATO și se înscrie în tendințele de dominație globală a Washingtonului. Totuși, în ce măsură aceste sisteme asigură securitatea internațională și în ce măsură apără România de pericole externe? E o întrebare retorică, însă răspunsul va fi mai curând unul negativ.
Este evident că acțiunile Bucureștiului amenință interesele naționale ale Rusiei. Vladimir Putin a menționat anterior că desfășurarea scuturilor antirachetă în Europa de către SUA reprezintă o încălcare a tratatului cu privire la lichidarea rachetelor de rază mică și medie de acțiune.
În același timp, acest sistem este, de facto, parte componentă a potențialului nuclear american, plasat în afara granițelor SUA. Administrația anterioară de la Casa Albă a ignorat în totalitate îngrijorările Moscovei în această chestiune și nu a atras atenție la declarațiile cu privire la inevitabilitatea unor reacții de răspuns. Desigur, astfel de măsuri nu au întârziat să apară. Rusia și-a consolidat propriul sistem de apărare antirachetă la frontierele de Vest. În special, au fost plasate sisteme Iskander și S-400 în regiunea Kaliningrad. Se dezvoltă dinamic și sistemul apărare în spațiul cosmic.
Desigur, Moscova nu intenționează să se aventureze într-o goană a înarmărilor, fapt enunțat și de președintele rus, chiar dacă administrația americană anterioară a mizat foarte mult pe acest fapt. De altfel, ar fi greu să ne explicăm refuzul categoric de a oferi garanții juridice că aceste sisteme antirachetă nu vor fi îndreptate împotriva Federației Ruse, precum și blocarea de către Washington și aliații săi a inițiativelor ruso-chineze de prevenire a plasării armelor în spațiul cosmic.
De menționat că în pofida unui acord cu Iranul în ceea ce privește programul nuclear, desfășurarea sistemului antirachetă în Europa continuă conform unui plan prestabilit. Următoarea țară este Polonia. Iar acest lucru reprezintă o aluzie: rachetele rusești și chineze, precum și sateliții sunt privite ca ținte pentru sistemele de apărare antirachetă. În orice caz, așa au stat lucrurile în perioada lui Obama. Deocamdată rămâne un mister dacă această poziție va suferi vreo schimbare sub o nouă administrație. Însă faptele rămân a fi fapte — orice sistem antirachetă poate fi transformat dintr-un sistem defensiv în unul ofensiv cu un simplu gest al specialiștilor.
În ceea ce privește România, această joacă, ca de obicei, un rol secundar în toată această poveste. Pentru patronii săi de dincolo de ocean, această țară este interesantă doar pe post de teritoriu pentru plasarea unor obiecte militare. Le este absolut indiferent ce se va întâmpla cu populația în cazul unui conflict, cât de cinic ar suna acest lucru. În calitate de o simplă slugă, Bucureștiul s-a lăsat implicat în acest joc, chiar cu riscuri pentru propriul popor.
Este evident că în cazul unui război prima sarcină va fi lichidarea scutului antirachetă din România. Din aceste motive poziția părții românești nu poate fi considerată nicidecum una înțeleaptă. Guvernanții români ar trebui mai curând să se preocupe de protestele cetățenilor care sunt nemulțumiți de situația din țară și cer demisia guvernului. Anume aceste proteste reprezintă un pericol real pentru oficialii de la București.
Sursa: RIA Novosti
