De multă vreme se face referire la chestiunea tezaurului, atunci când este vorba de relaţiile româno-ruse. Atât la nivel de relaţii diplomatice, atât la nivel de declaraţii politice, cât şi la nivel de mass-media. Numai de către partea română. Se vehiculează ideea: ”ruşii ne-au furat tezaurul”, cu o perseverenţă demnă de o cauză mai bună. Fiindcă, să o spunem pe aia dreaptă, cauza pentru care se face propaganda cu tezaurul este una păguboasă, menită a ne pune în permanent conflict cu Federaţia Rusă. Ţară cu care România trebuie să aibă relaţii de colaborare.
Se ştie că tezaurul României a fost transportat la Moscova, în toamna anului 1916, pentru a nu cădea în mâinile armatei germane, aflată în ofensivă pe teritoriul României. Despre amănuntele acestei operaţiuni, despre organizarea şi desfăşurarea acesteia, ar fi bine să lăsăm specialiştii, istoricii şi jurnaliştii curajoşi şi corecţi să ne informeze, să ne spună adevărul. Căci numai adevărul poate demonta această minciună infectă extrem de păguboasă pentru România. Rostirea adevărului constituie un bun prilej pentru cititorii cărora le-a mai rămas o brumă de caracter să mediteze, în faţa propriei conştiinţe, la următoarea întrebare: „Cât ne vom mai complace să trăim în minciună şi prostie, să ignorăm adevărul”?
Iar dacă aceştia vor reuşi să-şi dea răspuns la această intrebare, este un lucru foarte bun. Pentru că vom avea terenul pregătit pentru ca întreaga naţiune să răspundă la o întrebare cu adevărat gravă: români, de ce v-ați bătut joc de adevăratul tezaur al țării? Da, este vorba de ADEVĂRATUL TEZAUR al României, pe lângă care cele 90 de tone de aur despre care se face atâta tam-tam valorează exact cât o para chioară. Tezaur care fie a fost distrus, fie a fost înstrăinat şi despre care nimeni nu suflă o vorbă. Este vorba de ACTIVELE acestei ţări care, prin munca creatoare a oamenilor, au produs bunuri şi valori atât pentru nevoile interne, cât şi pentru exportul aducător de bani pentru ţară. Despre ce active este vorba? Vom vedea în cele ce urmează.
Voi începe cu industria românească
Se ştie bine că multe întreprinderi româneşti, ale căror produse erau bine cunoscute peste hotare, au fost aduse în stare de faliment printr-o activitate managerială voit dezastruoasă, pentru a fi vândute pe preţ de nimic unor companii străine sau pur şi simplu pentru a fi distruse. Câteva exemple dintr-o listă cu mii de nume: „ 1 Mai” Ploieşti, UZTEL Ploieşti, UPET Târgovişte (utilaj petrolier) SIDEX Galaţi, CS Hunedoara, CS Reşiţa (profile din oţel şi fontă, tablă subţire şi groasă, oţel beton pentru construcţii) UCM Reşiţa, IMGB Bucureşti, CUG Iaşi (maşini grele) UME Bucureşti, (motoare electrice), ELECTROPUTERE Craiova, ELECTROAPARATAJ Bucureşti (aparataj electric de înaltă şi joasă tensiune), DOROBANŢUL Ploieşti (stofe care se exportau cu succes în Marea Britanie), Rulmentul Braşov, Rulmentul Bârlad, Rulmenţi Slatina, Rulmenţi Suceava (rulmenţii româneşti marca URB, care au deţinut un loc fruntaş pe piaţa externă, deranjând producători cu tradiţie ca TIMKEN, SKF, TORRINGTON), ABROM Bârlad (corpuri abrazive), FEPA Bârlad, fabricile de scule din Râşnov şi Focşani (scule diverse pentru prelucrări prin aşchiere atât pentru metale cât şi pentru lemn).
Lista poate continua cu TRACTORUL Braşov şi SEMĂNĂTOAREA Bucureşti (maşini şi utilaje pentru agricultură), ROMAN (fostă STEAGUL ROŞU) Braşov, ARO Câmpulung, AUTOBUZUL Bucureşti (autocamioane, autoturisme de teren, autobuze şi autoutilitare), IMUA Bucureşti, ÎNFRĂŢIREA Oradea, I. Mecanică Oradea (maşini-unelte).
Un bun prieten din Oradea care mi-a comunicat aceste nume foste de marcă ale industriei locale, mi-a mai spus cu durere în suflet un nume: ALFA Oradea, renumita fabrică de mobilă, ale cărei produse erau foarte căutate pe piaţa internă şi exportate masiv în fosta URSS. Nu poate fi trecută cu vederea distrugerea cu bună ştiinţă a unei ramuri de vârf: electronica. Este bine ştiut că fabricile de componente electronice aflate pe fosta platformă Băneasa (IPRS, MICROELECTRONICA; ICCE) au fost falimentate (prin intermediul unor escroci ca Omar Hayssam) şi apoi făcute una cu pământul, pentru ca pe acel loc să se ridice un monstruos cartier de vile în care huzuresc nesimţiţii ce au jefuit această ţară!
Voi continua cu fabricile de hârtie din Buşteni, Zărneşti, Petreşti-Alba, Călăraşi, Brăila, Palas-Constanţa, Scăieni-Prahova multe cu tradiţie de mai bine de un secol şi jumătate, care au ajuns o amintire. De asemenea, vechile fabrici de produse textile, de confecţii şi tricotaje, preluate la preţ de nimic de ”investitori” străini, au ajuns unităţi în sistem lohn, prin exploatarea la sânge a forţei de muncă locale. Nu în ultimul rând, voi trece pe această listă ad-hoc fabricile din industria de armament din Cugir, Sadu, Plopeni, Moreni, Orăştie, Mija, Băbeni-Vâlcea, ELECTROMECANICA Crângul lui Bot-Ploieşti, 23 AUGUST Bucureşti, reduse la dimensiuni caricaturale.
Aceste unităţi ce dispuneau de personal înalt calificat, prin profilul lor, produceau masiv şi pentru industria civilă: maşini-unelte, scule, piese de schimb, organe de asamblare, produse electrocasnice (maşini de cusut, maşini de spălat, frigidere).
V-aţi plictisit urmărind această listă, stimaţi cititori? Ei bine, aflaţi că este numai o mică parte dintr-o listă cu mii de nume. Nume de unităţi productive scoase din uz sau înstrăinate de trădătorii ce ne conduc, cu complicitatea nostră, a tuturor! Vă place, nu vă place, voi continua, pentru că numai aşa ne putem da seama de grozăvia situaţiei!
Voi continua cu agricultura, marele potenţial al ţării, care poate asigura hrana pentru noi toţi şi poate asigura un export substanţial.
Pentru asta însă, trebuie o infrastructură care să permită practicarea agriculturii moderne, nu a celei de subzistenţă, realizată cu mijloace primitive. România a avut o asemenea infrastructură. Bună, rea, aceasta a existat. Trebuia doar modernizată, nu distrusă de cetele de ţărani îndobitociţi de o propagandă parşivă, axată pe „retrocedarea pământului din moşi-strămoşi”.
Unde sunt sistemele de irigaţii ce se întindeau pe toată Câmpia Română, din vestul Olteniei până în lunca Siretului? Unde sunt fermele zootehnice, unde sunt serele de legume ce au fost ridicate în preajma termocentralelor, tocmai pentru a li se asigura agentul termic? Unde sunt staţiunile pomicole, unde unităţile agricole de stat şi cooperatiste? Unde sunt multe din vestitele podgorii care dădeau la export struguri de masă şi vinuri renumite? Le-aţi distrus cu mâna voastră, pentru a apuca o bucată de tablă, nişte cărămizi, un colac de sârmă, doi-trei spalieri, pentru a vă utila gospodăria de la ţară şi pentu a vă cârpi gardul de uluci ce vă inconjoară „pămânciorul” moştenit! V-aţi mulţumit cu resturile care au rămas de la jaful făcut de „marii rechini” şi nu v-aţi dat seama cât aţi sărăcit! Pentru că mari suprafeţe de pământ au fost deja înstrăinate unor indivizi (majoritatea olandezi) care fac agricultură performantă. Pentru ei, în nici un caz pentru România!
Voi continua cu situaţia fondului forestier.
Pentru că defrişările masive, tăierile de copaci fără nici un fel de limită au dus, în contextul modificărilor climatice, la fenomene meteo violente, urmate de inundaţii, alunecări de teren, soldate cu distrugeri de locuinţe şi pierderi de vieţi omeneşti. Nu mai vorbesc de faptul că modificarea condiţiilor de microclimat duc la modificarea circuitului apei în natură. Efectele sunt greu sesizabile, dar pentru agricultură acestea au urmări negative şi pe termen lung. Câţi dintre voi, stimaţi patrioţi români, n-aţi fost măcar o dată la furat lemne, câţi dintre voi nu aţi tăiat măcar un copac fără a planta nimic în schimb? Destui, din păcate! Nu în ultimul rând, mă voi referi la elementul cel mai de preţ al acestui tezaur naţional: OMUL — cel mai preţios capital.
Ce a făcut conducerea acestei ţări pentru oamenii acestor locuri, pentru cetăţenii României? I-a îndemnat, i-a forţat chiar să plece în lumea mare, unde vor vedea cu ochii, pentru o pâine mai bună. Foloseşte oare României că mai bine de două milioane de cetăţeni ai săi, mulţi cu înaltă calificare (vezi medicii) sunt plecaţi afară şi muncesc în folosul ţărilor care i-au primit? Şi că aceste ţări îi tratează ca oameni, le acordă respect pentru munca lor, le acordă o a doua şansă? Categoric, NU! Cele afirmate mai sus sunt inspirate din spusele unor oameni apropiaţi mie, care trăiesc şi muncesc în prezent în Spania, Franţa, Suedia, Marea Britanie, Japonia! Fără a şti unul de altul, toţi mi-au spus acelaşi lucru: „Aici, unde mă aflu, sunt respectat ca om!”
Iată, stimaţi cititori, stimaţi patrioţi români, care este imaginea ADEVĂRATULUI TEZAUR AL ROMÂNIEI!
După cum am arătat, acest tezaur nu mai este ce a fost, pentru că în cea mai mare parte a fost distrus şi înstrăinat. Din iniţiativa unor trădători aflaţi în fruntea ţării, care acţionează la ordin străin şi cu complicitatea noastră, a tuturor. Trebuie să ne crape obrazul de ruşine pentru imbecilii care latră pe toată canalele media povestea tâmpită cu „retrocedarea tezaurului furat de ruşi”, când de fapt Rusia nu ne mai datorează absolut nimic. Da, trebuie să ne crape obrazul de ruşine. Pentru că vrem să mascăm această prostie colectivă arătând cu degetul către alţii. Pentru că, în loc să ţinem la adevăratul tezaur, la această avere naţională, am dat rodul obţinut prin munca palmelor bătătorite ale generaţiilor anterioare pe plăcerea mâinii întinse.
Nu uitaţi: mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană.
Marian Rădulescu, Vicepreședinte al Asociației de Cooperare România-Rusia (ACS-RSS) inginer în industria auto.
