BUCUREŞTI, 15 ian — Sputnik. Putem deduce precis acest lucru din opera sa jurnalistică, surprinzător de actuală, „în care marele analist abordează cele mai grave probleme ale României de atunci şi cu multe dintre aceste probleme se confruntă şi România de azi", a spus Irina Bazon.
În continuare, redăm câteva cuvinte pe care ni le-a transmis scriitoarea despre Eminescu în calitatea lui de jurnalist:
Prin opera sa literară — o comoară a neamului românesc —, Mihai Eminescu este făuritor al limbii române, iar prin opera sa jurnalistică, el a fost un luptător dârz, integru şi neclintit în slujba ţării, pentru ridicarea neamului românesc.
Eminescu denuţă deseori în articolele sale faptul că liberalii introduseseră forme şi legi străine, menite să favorizeze afacerile străinilor în România în dauna populaţiei autohtone şi să transforme ţara într-o colonie, în care românii devin „salahori", ţaranii sunt exploataţi, înrobiţi, păcăliţi de speculatori şi nevoiţi să-şi vândă pământurile, clasele producătoare scad vertiginos, iar România nu se mai poate dezvolta în mod neatârnat.
„Astăzi graţie liberalismului am izbutit a face din România o nouă Americă, un teren pentru colonii, pe cînd poporul românesc se stinge prin simplificarea muncii, prin pierderea pieţei în care să şi-o ofere, prin mizeria cauzată de mulţimea dărilor, prin sărăcirea cauzată de introducerea unor costisitoare forme goale fără nici un cuprins real. Astăzi ca niciodată putem vorbi de o plebe de sus şi de un popor de jos", atrăgea atenţia Eminescu (Opere, vol. X, p. 136).
Ceea ce spune în altă parte poate echivala cu ceea ce am numi astăzi un atac la adresa neoliberalismului şi corectitudinii politice: „Liberalismul şi umanitarismul ne prieşte foarte bine: în numele libertăţii se face camătă fără margine; în numele egalităţii şi fraternităţii deschidem braţele tutulor elementelor stricate pe care le rejectează chiar societăţile ipercivilizate" (Timpul la 23 mai 1879); „Avem pe străin cu puterea strivitoare a capitalului bănesc, faţă cu românul care ameninţă a cădea în robia celui dintâi, a deveni o simplă unealtă pentru fructificarea capitalului lui" (Timpul, 1 decembrie 1881);„Fiinta inteligenta a omului redusa la rolul unui surub de masina e un produs admirabil al liberalismului in materie de economie politică"; „Înmulţirea claselor consumatoare şi scăderea claselor productive, iată răul organic" (Timpul, 2 octombrie 1879).
Vinderea pământurilor şi cufundarea ţării în datorii, sărăcirea clasei de mijloc sunt probleme grave asupra cărora Eminescu revine deseori în articolele sale. În România este nevoie de o clasă de mijloc „care produce ceva, care, puind mâna pe o bucată de piatră, îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statuă, din in pânzatură fină, din fier maşine, din lână postavuri. Este clasa noastră de mijloc în aceste condiţii? Poate ea vorbi de interesele ei?" (Timpul, 23 decembrie 1877, Opere X), scrie Eminescu.
Însă o clasă de mijloc nu dispune defel de condiţiile de a se dezvolta dacă ţara a ajuns o colonie, iar pământurile sunt înstrăinate. „România devine un simplu nume pentru a însemna colonii din centrul Europei lângă Dunăre, siguranţa că poporul nostru nu mai e în stare de-a-şi recâştiga vreodată pământul patriei sale din mâini străine, pe această siguranţă că viitorul e al lor [al străinilor] în această ţară, ei creditează guvernului" (Timpul, 1 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII).
El aminteşte că Matei Basarab „răscumpăra cu bani din visterie pământuri încăpute pe mâini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul, puterea" (Timpul, 3 decembrie 1882).
Într-o altă radiografie necruţătoare a situaţiei în care ajunsese societatea românească, Eminescu scrie: „Avem la datorii: o jumătate de miliard de franci datorie publică, o scădere regulată atât a muncitorilor agricoli cât şi a breslaşilor, o despoiere mai neîndurată a ţăranului (…), negoţ şi meserii în mâni străine"(23 decembrie 1877, Opere X).
Scrisul lui Eminescu, o „expresie a demnităţii naţionale"
Cum spunea criticul literar Dimitrie Vatamaniuc, scrisul lui Eminescu este o „expresie a demnităţii naţionale". Astăzi România are nevoie, mai mult decât oricând, să-şi recupereze demnitatea naţională, iar pentru aceasta trebuie mai întâi să se cerceteze pe sine şi, cum spunea Nicolae Steinhardt, „a vorbi despre Eminescu înseamnă pentru un român a se cerceta pe sine".
Astfel am reuşi să înţelegem de ce, „dintr-o ţară înzestrată cu atât de multe condiţii de dezvoltare sănătoasă", ţara noastră a ajuns într-o stare de degradare economică şi morală descrisă cu atâta luciditate de Eminescu. Într-o lume în care identităţile se „topesc" sub tăvălugul dizolvant al globalizării, e necesară această „întoarcere la trecut, la elementele lui bune, sănătoase, proprii, de dezvoltare" (Timpul, 25 octombrie 1881).
