EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

Zece idei care au lipsit din campania electorală

© Photo : Arhiva personală a lui Radu IliescuRadu Iliescu
Radu Iliescu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Cele zece idei pe care le-am enumerat (ar mai fi fost şi altele, n-avea rost să mă pierd în ele), nu au fost rostite în campania electorală şi nu vor fi puse în practică nici în următoarea legislatură, nici cel mai probabil înainte de catastrofe majore.

Editorial de Radu Iliescu

În România, ca peste tot în lumea "civilizată", nu se aleg oameni cu minte, inimă şi coloană vertebrală, se aleg rotiţe. Peste ţară s-a aşternut, atotputernic, Sistemul. Pe acesta nu-l alege nimeni, pentru că ne-a ales el pe noi. Singura formă de libertate a românului în raport cu Sistemul este neparticiparea la vot, dacă e cetăţean, sau corupţia, dacă e om cu funcţie de conducere. La noi, funcţionarul care devalizează banul public se crede un mic Che Guevara. Împotriva Sistemului nu se mai luptă cu automatul în mână, adevărata gherilă se face prin birouri, cu pixul şi tastatura. Cu toate acestea, Sistemul e acolo, pentru că niciuna dintre rotiţele sale umane nu îndrăzneşte să-l înfrunte la nivelul ideilor.

Bogdan Duca - Sputnik Moldova-România
Bogdan Duca: victoria PSD este o reacție la schimbările din lume

Nici candidaţii din iarna lui 2016 nu au fost mai diferiţi faţă de tot ce-am avut până acum. Autocenzuraţi, s-au ferit ca de foc să pară cumva extremişti, radicali ori nerealişti. Nişte oameni confortabili ca nişte perne umplute cu puf. Realismul postmodern este să nu tulburi ficţiunea pe care vrei s-o slujeşti. Realismul ideilor eterne nu se potriveşte cu ambiţia cuiva care vrea să fie rotiţă pentru patru ani. De aceea plaja opţiunilor a fost săracă, aceeaşi ciorbă cu altă etichetă oriunde te-ai fi uitat în galantarul cu politicianisme. Ba chiar, cutare partid nu s-a sfiit să afirme că e lipsit de ideologie, adică nu promite nimic, devenind automat primul partid din istorie căruia nimeni nu va putea niciodată să-i reproşeze că şi-a dezamăgit alegătorii.

1. România nu va mai participa la niciun război de agresiune alături de aliaţii din NATO. Serbia, Iraq, Afghanistan sunt doar trei dintre ele. Trei ţări care nu ne-au atacat nici pe noi, nici pe vreunul dintre aliaţii noştri. Trei războaie pornite de la minciuni şi manipulare, la care şi noi am pus umărul. Niciun candidat nu a spus că se va opune sau că va demisiona în cazul în care vom fi de partea "băieţilor răi" într-o nouă agresiune internaţională.

Liviu Dragnea - Sputnik Moldova-România
Sociolog român: Victoria PSD este o victorie a ideii de suveranitate

2. România va reevalua fiecare contract de privatizare, fiecare clauza nerespectata. Atunci când se va constata că partea nu şi-a respectat angajamentele, contractele vor fi reziliate şi se va proceda la solicitarea de despăgubiri.

3. România va solicita pentru agricultorii români aceleaşi subvenţii ca şi pentru ceilalţi agricultori din UE, dându-le acestora şansa să facă faţă în războaiele subvenţiilor care erodează activitatea producătorul român.

4. România va reforma sistemul actual de pensii pentru a face faţă şocului pe care demografia îl va aduce actualilor cotizanţi peste treizeci de ani.

5. România va sprijini activ demografia, interzicând uciderea pruncilor nenăscuţi pe de o parte, acordând sprijin efectiv familiilor şi mamelor singure pe de altă parte, inclusiv financiar.

6. România va pune la punct un program de atragere a imigraţiei calificate din ţările lumii a treia, diferit de programele U.E., pentru ameliorarea şocului demografic.

7. România va institui un program de întoarcere a orăşenilor în mediul rural, atât pentru a împiedica pierderea satului românesc cât şi pentru a oferi antrenarea forţei de muncă în agricultura ecologică practicată la scară mică.

Iulian Capsali - Sputnik Moldova-România
Comentator politic: „Proiectul Cioloș a fost unul ratat și antinațional"

8. România nu va mai percepe impozite pe venit de la familiile care au venituri mai mici de 500 de euro pe membru de familie. Participarea la sistemul public de sanatate va fi de tip contractual, cu acordul cotizantului.

9. România va renunţa la promovarea internaţională a "forţei de muncă ieftine", crescând progresiv salariul minim până la echilibrarea veniturilor din muncă cu veniturile din capital, după modelul statelor din Vestul Europei.

10. România se va pregăti activ pentru lumea post-petrolieră, lumea post-antibiotice, lumea post-americană, prin dezvoltarea de alternative.

O să-mi ziceţi că nu sunt realist. Repetând observaţia că la noi realismul înseamnă să nu tulburi ficţiunea la putere, am să afirm liniştit contrariul. Aceste idei nu sunt pe val, dar asta nu înseamnă că nu fac parte din realitate. Ele sunt trecute cu vederea pentru că oamenii au alte priorităţi. Ţara noastră acţionează după două repere înţelepte, dar care nu mai au de-a face cu nebunia veacului. Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie — cred guvernanţii fără excepţie. Treaba asta era valabilă în Evul Mediu creştin şi deopotrivă musulman, unde oamenii preţuiau liniştea şi aveau încă principii. În Europa postmodernă, capul plecat e invitaţie la tăiere, iar vechile proverbe sunt prostii. E greu să percepi realitatea dacă prioritatea ta este să le arăţi celor de la Bruxelles că eşti băiat bun.

Răzvan Papasima - Sputnik Moldova-România
EDITORIALIST
Despre alegeri cu sens și disprețul față de politică

A doua mostră de înţelepciune spune să-i alegem tot pe ăia vechi, să nu vină unii noi şi să fure, că măcar cei dinainte s-au săturat. Greştit din nou, hoţii de azi nu mai sunt cei de odinioară. Înainte, hoţul aspira la cinste, se apuca de lucruri care să-i aducă onorabilitate, şi pentru asta se oprea din furat şi se făcea om de omenie. Astăzi, cei care încep a fura nu ştiu nimic altceva să facă, mai bagă ceva bani în imagine, iar dacă-i prinde îi doare la pedală. Hoţul postmodern nu are saţ şi nu se încurcă cu cinstea. Deci, nici aici înţelepciunea nu-şi mai face treaba, vremurile au înnebunit cu totul, n-avem noi putere să votăm cât pot ei fura. E greu să vezi realitatea dacă grija ta este să alegi între un hoţ şi alt hoţ.

Cele zece idei pe care le-am enumerat (ar mai fi fost şi altele, n-avea rost să mă pierd în ele), nu au fost rostite în campania electorală şi nu vor fi puse în practică nici în următoarea legislatură, nici cel mai probabil înainte de catastrofe majore. Ele ar putea schimba faţa României, făcând viaţa oamenilor mai uşoară şi mai cinstită. Ar limita pretenţiile inumane ale statului în raport cu cetăţenii care îi dau raţiune de a fi. Ar cere demnitate în raport cu UE şi celelalte ţări, negocieri reale şi refuzuri din partea noastră. Sunt rotiţele care nu au ce căuta în Sistem, pentru că Sistemul nu ştie ce să facă cu ele. Iar cei votaţi ieri, indiferent de la ce partid, se prefac că le ignoră. Prima lor grijă este să slujească Sistemul, să nu facă valuri, să se potrivească în ansamblu, să se piardă printre celelalte mecanisme inumane care astăzi constituie adevărata Putere.

Fluxul de știri
0