Spre deosebire de șirul de scrutine electorale, fie e vorba de referendumuri, fie de alegeri prezidențiale din Europa și SUA, se pare că aceste alegeri nu vor aduce mari surprize și răsturnări de situație, dacă ar fi să ne raportăm la datele sondajelor de opinie. Cele două mari partide vor continua să mențină un monopol asupra vieții politice de la București. Desigur, aici am putea greși, amintindu-ne de faptul că în acest an nici un rezultat al voturilor cetățenilor nu a concis cu cifrele din studiile sociologice, fie că e vorba de Brexit, fie că e vorba de alegerile prezidențiale din SUA. Un rezultat absolut neașteptat ar fi o adevărată minune.
În același timp, ar trebui să observăm că discursul principalelor partide, mai ales în ceea ce privește politica externă, nu au adus nimic nou în dezbaterile publice. Subiectul Republicii Moldova a fost evitat, subiectul participării României în calitate de membru UE și NATO s-a limitat la un limbaj de lemn și calificative "standard" (cu excepția unor declarații ale lui Victor Ponta cu privire la contribuțiile de 2% la bugetul NATO), iar discuțiile despre perspectivele relațiilor cu Federația Rusă, de care depinde stabilitatea și securitatea în zonă, au lipsit cu desăvârșire.
Această incapacitate de a genera idei și proiecte devine o problemă și pentru Republica Moldova, pentru că în cazul în care clasa politică din România nu are capacitatea de a-și schimba optica față de relațiile dintre Chișinău și București, pendulând între "unionism" și "integrarea europeană", exploatând vechile clișee, în viitorul apropiat ne-am putea confrunta cu anumite probleme.
Orientarea externă, factor de divizare
Indiferent de culoarea politică a celor aflați în funcțiile de conducere de la Chișinău, contextul internațional și regional va forța Republica Moldova să privească spre Est, moderând pedalarea pe agenda "integrării europene", iar România nu este pregătită, deocamdată, de astfel de evoluții. Mai mult decât atât, condiționalizarea unei bune relații dintre București și Chișinău cu menținerea vechiului vector al politicii externe ar putea să se transforme dintr-o platformă de cooperare într-un "câmp de război" al declarațiilor și conflictelor diplomatice, exact așa cum observăm astăzi în cazul Ungariei.
O astfel de evoluție este inconvenabilă atât României, cât și Republicii Moldova, care are nevoie de o colaborare cu statul român pentru dezvoltarea unor proiecte regionale, mai ales în ceea ce privește sectorul energetic, comerț și infrastructură. Ignorarea unei astfel de abordări pragmatice, în schimbul unei abordări politizate sau ideologizate ar putea ridica un zid de beton pe Prut, în locul podurilor de beton.
Tăcerea care persistă în campania electorală din România nu e un semn bun. E o dovadă că decidenții de la București tind mai curând să mențină un status quo, din cauza unei crize de idei, fără a avea o predispoziție spre schimbări bruște în politica externă, iar asta înseamnă că în contextul schimbărilor majore pe plan internațional, Chișinăul nu va avea un partener de dialog, pentru că nu poți discuta cu cineva care preferă să tacă sau să-și arate pumnii.
