CHIȘINĂU, 1 dec — Sputnik. Un capitolul cu privire la grupul de lucru special a fost inclus în legea cu privire la finanțarea serviciilor de informații pentru anul 2017. În favoarea documentului au votat 390 de congresmeni, iar împotriva — 30, transmite RIA Novosti.
În documentul în care se vorbește despre "contracararea acțiunilor Rusiei de influențare a poporului și guvernului", sunt menționate așa sintagme precum "manipularea presei" și "finanțarea agenților de influență".
Autorii inițiativei propun includerea în componența grupului special reprezentanții oficiului directorului Agenției Naționale de Securitate, ministerului justiției, finanțelor, energeticii, Departamentului de Stat și FBI.
Grupul urmează să-și prezinte anual rapoartele de activitate în fața Congresului. În afară de aceasta, va trebui să raporteze despre acțiunile întreprinse la inițiativa grupului de lucru.
Proiectul de lege presupune alocarea serviciilor de securitate a peste 70 milioane de dolari în anul 2017. Documentul urmează să fie examinat în Senat, iar în cazul aprobării sale, va ajunge pe masa președintelui.