BUCUREŞTI, 30 nov — Sputnik. În intervalul 1 decembrie, ora 17 — 02 decembrie, ora 08, aria ninsorilor va cuprinde treptat toate zonele de munte, precum şi regiunile nordice şi centrale, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
În nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 20…25 l/mp, iar stratul de zăpadă depus va fi consistent. Vântul va bate cu viteze la rafală de 50…60 km/h şi, mai ales în zona montană înaltă, peste 65…75 km/h, viscolind ninsoarea şi reducând semnificativ vizibilitatea.
Codul galben de ninsori, vânt şi polei este valabil de pe 1 decembrie ora 07 până pe 2 decembrie ora 08.
În intervalul 02 decembrie, ora 08 — 03 decembrie, ora 02 vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia. În seara zilei de vineri, 2 decembrie, şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie), vântul va avea intensificări mai ales în Dobrogea, în sudul şi centrul Moldovei. Rafalele vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h. Local se va forma poleiul.
În nordul şi centrul ţării vântul va avea intensificări susţinute, viscolind şi troienind zăpada.
Îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.