Scriitorul fixează esenţialul gândului într-o formulă lingvistică. Poetul, romancierul şi gazetarul talentat sunt scriitori. Dar filosoful, teologul şi criticul social enunţă concepte. Chiar dacă scriu, ei nu sunt scriitori. Că aceste concepte pot fi mitologice, iar mai târziu, când politicienii le pun în practică, din cauza lor societăţile suferă, este altă problemă. În general, conceptele care deraiază de la realitate dispar din accepţiunea comună a timpului prin utopii. Utopia este ultimul stadiu evolutiv al conceptului mitologic. Observăm existenţa a două tipologii de concepte: conceptul mitologic şi conceptul eshatologic. Conceptul mitologic este creaţia raţionalismului, iar conceptul eshatologic este impulsul revelaţiei.
Necesitatea conceptului. Ordinul Iezuit şi metamorfozele puterii
Primii mistici ai Bisericii erau enciclopedişti. Ei au enunţat primele concepte ale Bisericii, adică au sintetizat naraţiuni biblice la iniţiativa energiei necreate. Fiinţa, persoana şi Treimea sunt concepte eshatologice. Prin enunţarea conceptului, misticii au reuşit să dea cuvintelor esenţă, greutate, sens; au reuşit să spargă vidul şi nonsensul sofismelor ce făcuseră din viaţa de zi un cumplit plictis şi o tristeţe adâncă. Aşa s-a salvat însăşi viaţa omului, dar mai ales societatea. Aşa s-a câştigat limbajul şi s-a creat realitatea pentru binele comun al omului.
Azi societăţile sunt bolnave pentru că limbajul a fost colonizat de ideologii şi este nevoie de concepte noi, pe lângă cele existente, care să sintetizeze vechile naraţiuni biblice.
Secolul al XVI-lea este secolul marilor schimbări, la nivel global, în plan conceptual, deci şi în plan social şi economic. Mai rău decât atât, este secolul în care Biserica Catolică deviază radical de la ortodoxia doctrinei sociale. Cu mult înainte de Adam Smith (1723 — 1790), liberalismul economic a fost conceptualizat de călugării iezuiţi. Poate nu greşim dacă spunem că iezuiţii sunt primii care au modernizat conceptul mitologic şi au centralizat puterea. Grupul iezuiţilor spanioli de la Universitatea din Salamanca format, în principal, de Luis de Molina (1535 — 1601), Francisco Suarez (1548 — 1617) şi Juan de Mariana (1536 — 1624) au introdus în gândirea europeană teoria pieţei libere în care preţul corect este determinat de legea cererii şi ofertei. Ei sunt primii care au legalizat camăta şi au transformat banii în marfă. De atunci creditul a fost aplicat producţiei. Iezuiţii din Salamanca secolului al XVI-lea sunt părinţii liberalismului.
Sunt menţionati, spre exemplu, de marii economişti liberali ai secolului trecut. Joseph Schumpeter în lucrarea Istoria analizei economice, apărută în 1954, îi descrie drept "cei dintâi adevăraţi economişti". Murray N. Rothbard, economistul libertarian al Şcolii austriece de economie, îi numeşte pe iezuiţii din Salamanca "protoaustrieci" şi chiar scrie despre ei că au inaugurat tradiţia catolică a capitalismului. Acestea sunt, în mare, rădăcinile rătăcirii limbajului comun.
Foarte interesant este că, după patru secole, iezuiţii abandonează conceptul mitologic la Conciliul II Vatican (1962-1965) şi renunţă să mai considere capitalismul garant al prosperităţii şi binelui comun. Iezuiţii mută radical în plan conceptual şi hotărăsc schimbarea structurală a puterii politice. Trei ani mai târziu, în 1968, iezuiţii adoptă declaraţia cunoscută sub numele Scrisoarea din Rio de Janeiro şi condamnă colonialismul şi dominaţia culturală şi economică a ţărilor bogate. În 1975, la cea de-a XXXII-a Congregaţie Generală, iezuiţii adoptă, prin generalul Pedro Arrupe, Decretul 4 intitulat Slujirea credinţei şi promovarea dreptăţii. În document scrie că Ordinul lucrează pentru "promovarea dreptăţii, drumeţind cu răbdare în solidaritate cu săracii şi acţionând împreună cu ei asupra structurilor".
Mai târziu, în 1997, Ordinul redactează un alt document în care liberalismul şi socialismul sunt criticate vehement. Se cere schimbarea sistemică a puterii, renunţarea la centralismul corporatist şi socialist; ele sunt forme de opresiune şi injustiţie, umilesc omul şi distrug viaţa. În loc se propune trecerea la descentralizarea distributistă. Documentul din 1997 subliniază că dispariţia sărăciei, a oligarhiei şi instaurarea dreptăţii absolute sunt, nici mai mult, nici mai puţin decât "mântuirea creştină desăvârşită".
Un teolog rus: Alexander Schmemann
Devierea conceptuală a occidentului din secolul al XVI-lea, pe care, din păcate, estul european a imitat-o, a fost foarte bine observată de un mare teolog rus al secolului trecut, unul din cei mai mari teologi ai Bisericii, Alexander Schmemann. Preotul Schmeman nu poate fi acuzat în niciun caz de comunism sau fascism. La vârsta de 7 ani se stabileşte împreună cu părinţii în Paris, iar după terminarea studiilor se mută în America, la New York, unde va fi profesor la Seminarul Sfântul Vladimir. A predat la Universitatea Columbia, Universitatea New York şi a fost observator ortodox la Conciliul II Vatican. Iată cât de profetic şi pătrunzător scria Schmemann în jurnalul său, pe 6 mai 1977:
"Visul creştin a murit de când a devenit burghez, deoarece esenţa spirituală a burgheziei este respingerea visurilor. Să lupţi împotriva stângii în numele dreptei este la fel de lipsit de sens precum a te împotrivi venirii toamnei sau a primăverii. Din această cauză, cel mai înfiorător lucru, în lumea contemporană, este vlăguirea creştinismului, reducerea lui — la dreapta, la stânga, la religie — romantismul şi complexul lui de inferioritate. Înfiorător, dar, poate, inevitabil, deoarece atâta timp cât creştinismul nu depăşeşte aceste reduceri, nu va renaşte".
Iar pe 7 octombrie 1974, Schmemann nota: "Libertate? Capitalismul a redus-o la libertatea profitului. Păcatul capital al democraţiei este dependenţa ei de capitalism. Cercul vicios al lumii occidentale este democraţia lipsită de moralitate. Alegerea este înspăimântătoare: o "Dreaptă" şi o "Stângă" şi mai teribilă — ambele desconsideră în aceeaşi măsură omul şi viaţa. Nu pare a exista o a treia alegere, care, evident, ar trebui să fie cea creştină".
În 1974, la 11 ani de la asasinarea lui J. F. Kennedy, într-adevăr nu exista o a treia cale. Dar astăzi, gaura fără fund deasupra căreia se mişcă băncile trezeşte din nemişcare visul creştin. Astăzi civilizaţia este în transformare sistemică de la societatea oligarhică a săracilor la societatea proprietarilor, de la socialism şi capitalism la justiţie socială.
Sfârşit
În jurul nostru totul se năruie pentru a face loc noului. Nimic din ce urmează nu va semăna cu societatea de azi. Capitalismul de dreapta sau de stânga, la fel ca şi dictaturile secolului trecut, este un concept mitologic, rupt de mistica oricărei religii tradiţionale; devenit sieşi religie şi mistică autosuficientă, acum îşi trăieşte ultimele zile de utopie. Încă din începuturile sale utopic, capitalismul nu a creat niciodată, în niciun loc de pe pământ, bunăstare şi abundenţă. Statisticile, calculul economic, istoria şi toată literatura clasică ne spun acelaşi lucru: capitalismul produce sărăcie, ca şi comunismul.
Civilizaţia abundenţei se instaurează în locul civilizaţiei egocentrice şi econocentrice în care eul şi economia subordonau relaţiile umane. Băncile centrale ale lumii colapsează pe măsură ce se apropie criza de lichiditate; banii actuali dispar pentru că nu au valoare şi sunt tipăriţi la infinit; băncile comerciale dispar, iar în locul lor apar bani locali şi bănci de resurse. Sărăcia şi oligarhia sunt deja în trecut; în locul lor apare abundenţa totală, economia prosumerilor.
Toate aceste lucruri sunt în acord cu creştinismul şi cu oricare altă religie orientală. "Sărăcia îl umileşte pe om, dar mâinile celor întreprinzători se îmbogăţesc", zic Proverbele lui Solomon (10:4). Dar când şomajul de cel puţin 10% este legea fundamentală a profitului, atunci nici mâinile celor întreprinzători nu se mai îmbogăţesc.
La fel, ştim că mai lesne întră camila prin urechile acului decât un oligarh în împărăţia Domnului. Pentru a ne obişnui cu noul nu trebuie decât să conceptualizăm eshatologic moştenirea trecutului, să descifrăm codul textelor sacre şi să spargem vidul lingvistic postmodern. Şi poate şocul social va fi mai suportabil.
Noutatea absolută a fost dintotdeauna operaţiunea misticilor.
Ilie Catrinoiu este critic social, vicepreşedinte şi membru fondator al Ligii Distributiste Române Ion Mihalache; el scrie despre politică, economie şi cultură dintr-o perspectivă creştină şi transdisciplinară.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu opinia Redacției.
