BUCUREȘTI, 3 oct — Sputnik. Printre persoanele adunate la festivalul anual al recunoştinţei Irreecha, care a avut loc în localitatea Bishoftu — la circa 40 de kilometri depărtare de metropola Addis Abeba —, se aflau și protestatari antiguvernamentali, potrivit digi24.ro.
Aceștia scandau slogane precum „Avem nevoie de libertate!", „Avem nevoie de justiţie", și i-au împiedicat pe bătrânii comunităţii să-şi rostească discursurile tradiţionale. O parte dintre protestatari au ridicat în aer drapelul Frontului Oromo de Eliberare, o grupare catalogată drept organizaţie teroristă de către executivul etiopian.
Forţele de ordine etiopene au tras focuri de avertizare şi au lansat gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii, moment în care miile de protestatari au încercat să fugă şi s-a creat o busculadă, iar câteva zeci de persoane s-au împiedicat și au căzut într-un şanţ adânc.
„Ca urmare a haosului iscat, mai mulți oameni și-au pierdut viața şi persoanele rănite au fost transportate la spital. Cei responsabili vor fi aduşi în faţa justiţiei", se precizează într-un comunicat al executivului etiopian.
Preşedintele formaţiunii de opoziţie Congresul Federalist Oromo, Merera Gudina, a declarat că cel puţin 50 de persoane şi-au pierdut viaţa.
Executivul consideră că vina aparține grupărilor de rebeli şi disidenţi pentru organizarea protestelor şi pentru alte ciocniri violente cu forţele de ordine și, în același timp, dezminte orice acuzaţie privind limitarea libertăţii de exprimare.