CHIȘINĂU, 3 oct — Sputnik. În cadrul ședinței Parlamentului, liderul naționalist Gabor Vona i-a reproșat lui Orban că prin eșecul suferit la referendum acesta ar fi slăbit pozițiile Ungariei în Europa.
"Ar trebui să vă anunțați demisia, exact așa cum a făcut-o David Cameron, așa cum acest lucru reprezintă o normă pentru politica europeană", a declarat Vona.
"Știu că nu veți pleca, însă cel mai mic lucru pe care l-ați putea face, e să vă cereți scuze", a menționat acesta.
În Ungaria a avut loc un referendum cu privire la cotele de refugiați pe care trebuie să le accepte fiecare stat membru al UE. Referendumul a fost invalidat, din momentul în care prezența a fost de 40 la sută din cetățenii țării, iar pragul de validare este de 50 la sută. Cu toate acestea, 98 la sută din cetățenii care au participat la scrutin și-au exprimat o poziție negativă față de obligativitatea cotelor de refugiați stabilite de Comisia Europeană.