Editorial de Dragoș Dumitriu
Formal și simbolic, alegerile din Statele Unite sunt o manifestare a democrației, iar pe fond… ei, aici apare pentru mulți un semn de întrebare — este șeful Executivului, președintele, cel ce conduce cu adevărat SUA? Este greu să spui DA, fiindcă e și mai greu să-ți imaginezi că un asemenea colos poate ajunge la mâna unui actoraș, a unui pastor sau, recent, a unui avocățel, remarcabil la maturitate prin timbru vocal, dans și nevastă — iar la tinerețe prin dosarul de drogat.
Este greu să spui și NU, fiindcă atunci însăși ideea de democrație s-ar risipi ca un fum, nu-I așa?… În fine, în oricare dintre cele două situații, este cert că președinții SUA din ultimii 25 de ani, de la fostul agent șef CIA George Bush încoace, au fost personaje, nicidecum personalități. Și tot în ultimii 25 de ani, președinții SUA s-au remarcat prin… ceea ce înfierează cu mânie nucleară la ceilalți — crearea de dinastii conducătoare, violarea intimității prin spionarea vieții private și, peste toate, minciuna — chiar la nivelul sperjurului în chiar sacralitatea templului modului de viață american, Curtea Supremă (de Justiție) a SUA. Iar culmea, în anul de grație 2016 suntem pe cale să trăim momentul în care este aleasă președinte o persoană culpabilă în toate aceste trei privințe, ceea ce cu siguranță ar fi o premieră în istoria SUA.
Concret, democrata doamnă Hillary Clinton ar forma a doua dinastie americană a acestui început de secol după cea inaugurată de clanul Bush și, pe alte meridiane, de familia Kim; aceeași doamnă, în calitatea ei de Secretar de Stat în primul mandat Obama a fost la curent — și implicit a susținut — interceptarea liderilor "aliați" germani, turci și francezi (asta e doar ceea ce se știe deocamdată), plus a provocat scandalul legat de e-mail-uri, după cum o acuză chiar fostul șef al Camerei Reprezentanților, Newt Gringrich; în fine, cel mai grav pare a fi capitolul minciuni emise de doamna Clinton — de la sperjurul amintit, prin care și-a susținut soțul sperjur în fața Curții Supreme în cazul Lewinsky dar și a altor reclamații de abuz sexual, până la fondurile (donațiile) adunate prin Departamentul de Stat, prin Fundația Clinton etc.
Iată ce declară tot fostul șef al Camerei Reprezentanților, Congresul SUA, Newt Gringrich: "Ea minte despre e-mail-uri; minte despre Clinton Foundation; minte în legătură cu întâlnirile secrete de la Departamentul de Stat cu donatorii; minte în legătură cu înțelegerile încălcate; minte în legătură cu declarațiile de la Goldman Sachs; minte în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Benghazi."
Penultima afirmație se referă la zecile de milioane de dolari primite de Secretarul de Stat Hillary Clinton pentru niște discursuri ținute, timp de doi ani, la instituții financiare care au avut legătură cu criza (financiară) care a lovit lumea. Ultima afirmație se referă la susținerea de către SUA condusă de Obama și Hillary Clinton a unor grupuri islamiste libiene care nu doar au răsturnat ordinea de drept în Libia, dar au și ucis cetățeni americani nevinovați.
Acuzația aceasta s-ar putea extinde la întreaga activitate a Departamentului de Stat în Africa de Nord și Siria, fiindcă, așa cum spunea Donald Trump, în ce constă moștenirea lăsată de doamna Clinton la Departamentul de Stat, dacă nu în Egiptul în flăcări și extremism, Libia în haos, Siria în flăcări și fanatism. Iar eu așa adăuga că aceleiași politici ar trebui să-I mulțumească Europa pentru migrația levantină și magherbiană, dar și pentru atentatele care îngrozesc Occidentul.
În plus, doamna Clinton este o adeptă a politicii Obama de susținere a loviturii de stat și a destabilizării Ucrainei, precum și a izolării Rusiei, strategie care a dus la o criză economică cu efecte multiple. Ar trebui să mai adaug problema închisorilor CIA, a torturii practicate acolo (și aici probabil, în România), chestiune cu care doamna în cauză, în calitatea ei oficială, cu siguranță a știut… și a participat la minciuna uriașă a SUA — că închisorile nu există!
Îmi permit deci să afirm că, în ciuda spectacolului ciudat uneori al domnului Trump, pericolul dovedit vine de la doamna Clinton, unul dintre artizanii și garanții conflictului generalizat în care trăim. A lumii nebune în care trăim. Inclusiv noi românii, care, iată, am ajuns să avem, în loc de economie și locuri de muncă, armate și baze străine pe teritoriu, iar în loc de vecini și parteneri vedem "potențiale pericole". Asta înseamnă, pe scurt, doamna Clinton.
Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției Sputnik.
