Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

China atrage atenţia: Europa este victima SUA

China atrage atenția că Europa suportă mari costuri politice, economice și sociale din pricina faptului că este împinsă de SUA contra Rusiei. Iar SUA profită și de pe urma crizei în care aruncă Europa.
Sputnik
BUCUREŞTI, 28 mai - Sputnik. Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, a atras atenția că, departe de a vorbi de o izolare internațională a Rusiei, putem vorbi de o izolare a Occidentului şi de costuri tot mai mari, suportate de cetăţenii europeni, în numele intereselor americane.
Oficialul chinez a menţionat intervenţia ministrului iranian de Externe, Hossein Amir Abdollahian, care a declarat la Davos că SUA şi NATO au provocat conflictul din Ucraina. De asemenea, aduce aminte că din 190 de state membre ale ONU, mai mult de 140 nu s-au implicat în sancţiunile impuse Rusiei.
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze a atras atenţia că în timp ce cetăţeanul european suferă, comercianţii americani deschid sticlele de şampanie. De asemenea, aduce aminte că Washingtonul a primit în luna martie impresionantul număr de 12 refugiaţi ucraineni, în timp ce peste 4 milioane de ucraineni refugiaţi, pun presiune pe economia şi infrastructura socială a statelor europene.
Rusia
Lavrov: Occidentul nu ascunde faptul că a declarat război lumii ruse
Partea americană trebuie să asculte vocea obiectivă și echitabilă a comunității internaționale, să se gândească serios la răspunderea pe care trebuie să și-o asume, și să demareze cât mai grabnic un dialog multilateral cu Rusia, creând condiții pentru rezolvarea politică a crizei, a subliniat Wang, conform Radio China Internaţional.