Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Fritz, primarul conspirațiilor și al diversiunii – ”E o listă neagră a protestatarilor”

Primarul Dominic Fritz face anunțuri șocante, transformând protestele anti-restricții într-un adevărat complot la nivel național în care o amestecă și pe… Maia Morgenstern!
Sputnik

BUCUREȘTI, 30 mart – Sputnik. Așteptată cu interes după protestele de azi noapte, conferința de presă a primarului Timișoarei, Dominic Fritz, a fost o adevărată surpriză.

Primarul Fritz, mesaj scandalos despre protestatari – preia vorbele lui Nicolae Ceaușescu!

În cazul său, Fritz consideră că NU sunt proteste împotriva primarului Timișoarei, sunt organizate la nivel național împotriva guvernului – cine e în spate, cine profită… asta trebuie să afle organele abilitate”, a spus primarul.

Reamintim că lui Dominic Fritz i se cere demisia de mai multe zile. S-a gândit primarul să demisioneze?, a fost întrebarea unui jurnalist.

”Sunt primarul Timișoarei, voi fi primarul Timișoarei, voi candida în 2024, nu m-am gândit nicio să renunț la această misiune”, a răspuns sigur pe el Dominic Fritz.

Dar bomba a venit când primarul ajuns în funcție prin partidul protestelor ilegale, consideră că…  protestele anti-restricţii ar fi fost ”deturnate spre naţionalism, xenofobie şi antisemitism, fiind atacaţi preşedintele Iohannis, secretarul de stat Arafat, actriţa Maia Morgenstern, el, iar la Pitești s-a strigat împotriva maghiarilor”, consemnează Mediafax

”În alte oraşe s-au adunat chiar în faţa spitalelor şi s-a strigat împotriva medicilor. Sunt incitări la ură şi discriminare împotriva străinilor şi împotriva cadrelor medicale. Este un lucru grav pentru că de la violenţăverbală la violenţă fizică este o distanţă mică”, spune Fritz.
Fritz de Timișoara, prima reacție la suspiciunea că e agent BND, serviciu secret german

Ce treabă are marea actriță cu aceste atacuri? După cum se știe, întreaga țară o apără și este alături de ea în contextul insultelor și amenințărilor primite de la un nebun pe pagina de socializare! Deci, de ce o introduce Fritz în ”discursul” său?!

Mai ciudat, Fritz susține că a primit ”semnale de la medici din Timişoara, de la intelectuali care au apărut pe liste, care sunt îngrijoraţi, vecinii mei sunt îngrijoraţi”.

Întrebat despre aceste liste, câte a văzut sau de câte a fost informat, primarul a fost vizibil încurcat, rostind două-trei nume de ”intelectuali de pe lista neagră”.

Dar, prunarul susține ferm că există ”liste negre” ale protestatarilor! Probabil se bazează pe experiența #REZIST, care avea o ”listă” cu politicieni pe care îi urmărea până acasă și agresându-i.

În contextul actual însă, Fritz face apel la mândria locală -  ”În oraşul deschiderii, al toleranţei există nişte antreprenori ai urii, care se folosesc de nemulţumirea reală a oamenilor pentru o altfel de agendă”.

”„Cred că nu trebuie să avem nicio iluzie despre ce fel de agendă este”, spune primarul conspiraționist, ”Această agendă nu are nicio legătură cu restricţiile, nicio legătură cu pandemia, este o agendă care se împotriveşte modernizării oraşelor şi a ţării noastre. Este o agendă care ameninţă tocmai libertatea şi democraţia pentru care oamenii au murit în Timişoara în 1989”.

Mai mult, Fritz consideră că întreaga societate şi clasă politică ar trebui ”să se dezică de acest tip de incitări care nu au legătură cu democraţia sau cu libera exprimare”

”Mă aştept ca poliţia să identifice organizatorii şi persoanele care incită la ură”, a spus Fritz.

Primarul a povestit și o întâmplare ciudată care ”mi s-a întâmplat acum câteva zile într-un supermarket, că şi primarul mai merge la cumpărături”.

”M-a abordat o femeie şi m-a întrebat dacă cred în Dumnezeu sau în virus. I-am răspuns că cred în amândoi şi mi-a spus că nu se poate, trebuie să aleg între Dumnezeu sau virus”, spune primarul, subliniind – ”Cred că această întrebare este simbolul capcanei întinse pentru societatea noastră”.

Odată cu această povestire ”progresistă”, primarul atrage atenția că ”se vrea să facem alegeri false între Dumnezeu şi virus, între libertate şi sănătate, între sănătate şi economie, între români adevăraţi şi străini”.

”Toate aceste alegeri sunt false şi toate aceste alegeri false au un singur scop: să ne dezbine şi cred că nu trebuie să cădem în această capcană”, spune Fritz, ”Nu trebuie să ne lăsăm dezbinaţi, chiar dacă avem păreri diferite despre care este calea cea mai bună de a învinge acest virus, această pandemie”.

Ca o concluzie, Fritz consideră că, ”dincolo de toate diferenţele de opinie despre cum poate fi învinsă pandemia, nu ne putem lăsa dezbinaţi, pentru că „degeaba învingem pandemia dacă moare democraţia”.

Un singur comentariu: nu cred că se putea auzi o mai interesantă lecție de… cum se aplică în teren teoriile din manualul diversionistului.