BUCUREȘTI, 28 feb – Sputnik. Controversatul primar USR al Timișoarei, germanul Dominic Fritz, răspunde unei anchete de presă din care apare suspiciunea că ar fi agent al unui serviciu secret german.
Fritz compară situația sa cu an unei femei era suspectată de vrăjitorie în Evul Mediu, care era legată și aruncată în apă.
”Dacă se îneca, era considerată inocentă, Dumnezeu s-o odihnească, iar dacă reușea să rămână în viață, era dovadă că avea un pact cu diavolul și era condamnată la moarte”, scrie Fritz.
Ori, în cazul său, primarul întreabă: ”Cum te aperi împotriva unor acuzații că ești spion? „Nu sunt spion” ar fi ceva ce un spion ar spune”.
„Din experiența mea de până acum din politică și administrație, testul pentru vrăjitorie și spionaj în secolul 21 nu e cu mult diferit cu cel de acum 700 ani - dacă cumva supraviețuiești falsurilor și atacurilor murdare, trebuie să ai ceva în spate, serviciile, de toate felurile, Soros&BillGates, un pact cu diavolul, pentru că, se știe bine, cu muncă, adevăr și entuziasm nu ajungi departe, nu-i așa?”, spune Fritz.
Paranteză: ar trebui să-i reamintim germanului că a ajuns primar cu ajutorul unui partid care s-a ridicat NUMAI pe bază de acuzații nedemonstrate de tip ”au furat” – sau aberații precum ”vor să scoată România din Europa”, ”Vor să ne ducă la Moscova”, ”oamenii rușilor” etc. Deci, ceea ce e ”politică pro-occidentală” pentru unii, e ”test medieval de vrăjitorie” pentru alții?! Se pare că da.
Să continuăm. ”Nu am stofă de James Bond”, spune onestul personaj, continuând cu o mărturisire demnă de o comedie: ”Roșesc imediat când spun o minciună, iar în puținele dăți în viața mea, în studenție, când am călătorit fără bilet, m-am dat jos după câteva stații pentru că nu suportam tensiunea”.
Concluzia e de tot râsul: ”Nu aș fi un bun spion tocmai pentru că am claritate morală”. Și când te gândești că atâția timișoreni l-au votat!
Dominic Fritz spune despre el însuși că ”Sunt un om curajos doar atunci când lupta mea este bazată pe adevăr”. Îi întoarcem reflecția anterioară – ce altceva ar fi spus un spion?
”Mă gândesc că dacă guvernul german ar fi fost preocupat să ajungă la secretele geopolitice și geostrategice planetare din Primăria Timișoara, ar fi găsit o cale mai discretă decât să trimită un neamț get-beget să câștige o bătălie improbabilă pentru un mandat de primar”, spune Fritz, făcând apel la logica gânditorului de berărie.
Pe de altă parte, el clarifică situația GIZ, ”agenția de dezvoltare a guvernului German la care mi-am început cariera, are peste 22.000 angajați în 120 țări și un buget anual de peste 3 miliarde de euro”.
”Contribuie la o mai bună educație pentru 8,7 milioane de elevi în lume, a construit un sistem de asigurare medicală pentru 500 milioane de indieni, susține proiecte pentru mici agricultori în Africa sau pentru reformarea sistemelor de energie în Asia”, scrie Fritz..
De asemenea, reabilitarea centrului istoric din Sibiu și a Pieței Unirii din Timișoara ”au făcut parte din proiecte implementate de GIZ (atunci GTZ) în anii înainte de aderare la UE”, arată Fritz, subliniind ”Sunt mândru că am lucrat cu ei”.
Dar, mai grav, Fritz spune că e mândru și de ”toate atacurile și fake news-urile care se aruncă spre noi, pentru că îmi arată că suntem pe drumul cel bun”.
Primarul explică și de ce a ”stârnit un mușuroi de interese” - a început ”curățenia, temeinic, prin toate hârtiile și toate cotloane”.
”Nu poți să construiești solid pe incompetență, risipă din banii publici, inerție”, scrie Dominic Fritz, ”De aceea dedic acest an curățeniei: în finanțele primăriei, în managementul societăților din subordine, în primărie și în oraș. Mai sunt foarte multe de făcut” .
Și o promisiune: ”Toți cei care speră că o să mă oprească vor avea nevoie de multă răbdare, pentru că abia am început lupta pentru o administrație curată și performantă care să fie în slujba timișorenilor. Nu e vrăjitorie. E normalitate”.
Nu ne putem dori decât ca primarul să reușească și CONCRET în tot ceea ce spune. Și să fie cât mai transparent în privința propriei biografii.
Pentru că e de remarcat că, în ancheta cu pricina, erau nouă întrebări, la care primarul NU răspunde nici în această reacție. Ce să înțelegem din asta? S-a înecat sau nu… vrăjitoarea?