BUCUREȘTI, 29 oct – Sputnik. Tensiunile din Sănătate continuă să fie tot mai mari, iar sindicaliștii Federației SANITAS au decis că nu mai este vremea de așteptat.
Întrunit astăzi, 29 octombrie 2020, în ședință extraordinară, Consiliul Național al Federației SANITAS, cu participarea președinților organizațiilor județene SANITAS din toată țara, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială, a analizat rezultatele întâlnirii reprezentanților SANITAS cu echipa guvernamentală condusă de premierul Ludovic Orban, însoțit de vicepremierul Raluca Turcan, de Nelu Tătaru – ministrul Sănătății și de Florin Cîţu – ministrul Finanţelor Publice.
Aceștia au amintit de întâlnirea la nivel înalt dintre reprezentanții SANITAS și reprezentanții Guvernului Orban din data de 12 octombrie 2020, prilej cu care s-au discutat revendicările Federației SANITAS.
Vorbim, printre altele, despre punerea în aplicare a legislației cu caracter salarial, în vigoare la această dată, dar și despre acordarea stimulentului de risc și a sporului de până la 30% pentru personalul din sistemul sanitar și cel de asistență socială conform Legii 56/2020 și a Ordinului comun 1070/94/2087/2020, informează Sputnik.
Sindicaliștii spun că, pentru o parte din măsurile ce urmau a fi luate, autoritățile au solicitat un răgaz de câteva zile pentru realizarea de evaluări cu caracter financiar. Ei sunt nemulțumiți, însă, și acuză faptul că au trecut deja mai bine de două săptămâni de la întâlnire și niciunul dintre ministerele de resort sau instituțiile abilitate să soluționeze revendicările SANITAS nu a înțeles să prezinte cel puțin un plan pe termen scurt pentru dezamorsarea situației deosebit de tensionate din sistemul sanitar și cel de asistență socială.
Peste toate acestea se suprapune starea de nemulțumire care persistă în rândul membrilor de sindicat din sistemele pe care le reprezintă, oamenii având nevoie de rezultate concrete, materializate în acordarea tuturor drepturilor legale.
”Consiliul Național al Federației SANITAS a hotărât organizarea unor manifestații publice, în fața Guvernului României, în zilele de marți, începând cu data de 3 noiembrie 2020”, anunță reprezentanții Federației Naționale SANITAS.