BUCUREȘTI, 25 oct – Sputnik. Viorel Hușanu, liderul SANITAS București, aduce în atenția publică un subiect care încinge de multe ori spiritele, chiar dacă unii îl comentează fără să aibă habar de adevăr. Este vorba despre cel al drepturilor salariale pentru personalul din Sănătate, despre care Hușanu spune că reprezintă o categorie mai specială de bugetari, însă în sensul rău al cuvântului.
Ce înseamnă acest lucru? Ei bine, spune Hușanu, în timp ce toți bugetarii își primesc drepturile salariale izvorâte din lege, direct de la bugetul de stat, ei, ”specialii”, se autofinanțează.
Mai exact, spitalul face contract cu Casa de Asigurări, apoi primește bani. În cazul în care nu se internează pacienții, din diferite motive, adio bani.
Cadrele medicale trebuie să aștepte să vadă dacă spitalul a realizat contractul, dacă din banii primiți, spitalul are cu ce să cumpere medicamente, reactivi, materiale sanitare, dacă are cu ce să își achite utilitățile.
”Și dacă spitalul nu are bani de sporuri, vouchere, ce…? Noi suntem bugetari ”speciali” și putem aștepta. Că… deh… suntem eroi! Iar eroii nu comentează. Ei merg la război cu ce au și… mor. Devin martiri. Și trebuie să acceptăm !?!... că… nu dă bine să ne cerem drepturile în pandemie”, a scris Hușanu.
Acesta a adăugat că, în timp ce bugetarii de lux pot face telemuncă, muncă online, și primesc 75% din salariu stând acasă, ca să își ajute copiii la lecții, cadrele medicale nu beneficiază de asta.
”Noi… ore suplimentare, cât mai multe, neplătite. Așa fac eroii. Am văzut eu în filme!”, a încheiat ironic liderul SANITAS București.