Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Rețete de pască cu brânză, ciocolată sau… fără aluat

Ca și cozonacul, pasca este nelipsită de pe masa de Paște, iar gospodinele românce sunt neîntrecute când vine vorba să o prepare, reușind să surprindă mereu câte o nouă rețetă.
Sputnik

BUCUREȘTI, 15 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Unul din preparatele pascale nelipsite de pe masă este pasca.

Rețetă cozonac jamilla cu nucă: secretul pentru un cozonac pufos

Rețetă pască de la Mănăstirea Neamț

Pentru acest preparat aveți nevoie de 330 g făină, 2 ouă, 20 g de unt topit, 50 ml de ulei, 160 ml de lapte, 15 g de drojdie proaspătă, 1 vârf de cuțit de sare, coajă rasă de la 1/2 lămâie, coajă rasă de la 1/2 portocală, esență de rom și vanilie.

Ouăle se freacă împreună cu sarea până când culoarea gălbenușurilor se intensifică. Făina se cerne de 2-3 ori ca să fie cât mai ”aerisită”.

Peste o lingură de făină se toarnă treptat lapte clocotit și se amestecă tot timpul să nu se formeze cocoloașe, până se face ca o pastă. Se lasă puțin să se răcorească și se desface drojdia cu puțin zahăr, lapte și făină. Cele două amestecuri se combină și se lasă la crescut.

Restul de lapte se combină cu zahărul și aromele, apoi se pun ouăle și se amestecă bine. Lichidul rezultat se combină cu maiaua crescută - dublu sau chiar triplu ca volum.

Tot amestecul se pune într-o gropiță în mijlocul făinii și apoi se încorporează treptat făina. Dacă vi se pare că este prea gros aluatul, îl desfaceți cu puțin lapte călduț. Aluatul trebuie să fie moale și ușor lipicios, dar să se desprindă cu ușurință de mână.

Se frământă bine totul, apoi se lasă două trei ore.

Pentru aluatul de pască aveți nevoie de: 1 kg de smântână, 8 ouă, 8 linguri de făină - sau 5 linguri de făină și 3 linguri de cacao pentru varianta de pască, 8 linguri de zahăr, 50 g de stafide, esență de rom și

2-3 plicuri de zahăr vanilat.

Smântâna, zahărul, gălbenușurile și făina se bat bine, bine, până se omogenizează. Compoziția rezultată se pune la fiert într-o cratiță cu fundul dublu, la foc foarte mic, amestecând continuu. Când se îngroașă se dă deoparte, se adaugă stafidele și se lasă la răcit.

În preparatul complet rece se înglobează albușurile bătute spumă, cu mișcări ample, de jos în sus, cu o spatulă. Blatul se pune în tava pregătită cu foaie de copt, apoi compoziția de smântână - sau ciocolată. Se coace la foc potrivit - 160-170 de grade Celsius - timp de 70-75 de minute.

Rețete Paște – cozonac moldovenesc ca acum mai bine de un secol

Pască fără aluat

Este o rețetă pe cât de simplu de făcut, pe atât de gustoasă, spun gospodinele.

Pentru acest preparat aveți nevoie de: 600 g brânză de vaci grasă
100 g smântână, 6 ouă, 300 g zahăr, 6 linguri făină, 180 g unt, la temperatura camerei, 100 g stafide, 1 praf de copt, sare, coaja rasă de la o lămâie mare și 2 linguri esenţă de vanilie.

Înainte de orice trebuie să preîncălzim cuptorul la temperatura de 160 de grade. În continuare vom separa cele 6 ouă. Luăm gălbenușurile și le frecăm bine cu zahărul, alături de unt și praful de sare. Acest procedeu continuă până când zahărul s-a topit în totalitate, ne învață viva.ro.

Apoi putem adăuga brânza și smântâna, urmând să adăugăm și praful de copt, în timp ce amestecăm bine pentru a elimina cocoloașele.

Albușurile se bat spumă, separat. Când s-au întărit suficient, se încorporează cu o spatulă în amestecul cu gălbenuş. Se adaugă vanilia, coaja de lămâie şi se amestecă uşor. La final se adaugă stafidele.

Compoziţia se toarnă într-o formă rotundă unsă cu puţin unt. Se coace 45-50 de minute. Se serveşte caldă sau rece, după preferinţă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova