Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Adevărul crunt despre multinaționale. Credeați că dau multe joburi?

Atacați de anchetele procurorilor, dezavantajați pe piețe și cu afaceri mai mici, patronii români oferă mai multe locuri de muncă decât cei străini.
Sputnik

BUCUREȘTI, 11 oct — Sputnik, Daniel George Nistor. Multinaționalele produc mai mulți bani cu mai puțini angajați decât firmele române, oferind de două ori mai puține joburi.

Cu o treime din salariaţi, multinaţionalele generează aproape 55% din cifra de afaceri din economie, scrie zfcorporate.ro

PCR: Îl înjuram pe Ceaușescu pentru asta, acum multinaționalele o fac la vedere

Cum se traduce această proporție în efective de personal? România numără aproximativ 5,1 milioane de salariați, potrivit datelor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. Dintre aceștia, 1,7 milioane lucrează la multinaționale, iar restul de 3,4 milioane la celelalte companii — majoritatea locale.

Multinaționalele oferă, astfel, de două ori mai puține locuri de muncă decât firmele românești, deși au afaceri cu 20% mai mari (55% față de restul de 45%).

În multe cazuri, locurile de muncă din companiile străine sunt obținute pe bază de relații.

Mai mult de jumătate (51%) dintre companiile private din România, în special multinaţionale, acordă bonusuri angajaţilor care recomandă prieteni sau chiar rude potrivite pentru rolurile scoase la concurs, arată rezultatele unui studiu realizat de compania de HR Mercer, pe un eşantion de peste 270 de companii de pe plan local. 

O problemă semnalată de unul dintre cei mai cunoscuți analiști din România este aceea că atunci când cheltuiesc banii, multinaționalele au grijă să apeleze la companii străine, dezavantajându-le pe cele autohtone.

"Cât din valoarea adăugată a multinaționalelor în România este obținută în legătură cu firme românești și cât în relații de aprovizionare și desfacere cu firme de pe alte piețe?" — se întreba recent Ilie Șerbănescu

El crede că și acțiunile sistemului judiciar au ca scop eliminarea firmelor românești din competitive.

"Pe fondul presiunilor constante și copleșitoare ale multinaționalelor, acțiunile permanente ale justiției împotriva antreprenorilor români și exercițiile aproape grotești ale reprezentanților ANAF, care se dau lei în fața acestora, dar bieți mielușei în fața străinilor, foarte mulți, mereu mai mulți oameni de afaceri români, cu realizări, unele remarcabile, și dorință de muncă antreprenorială devin sătui să se mai agite și să mai încerce marea cu sarea, renunțând la luptă și vânzând business după business, pe capete" — spune Șerbănescu.