Pentru ce are nevoie Rusia de o bază militară maritimă în Libia

Rusia și-a finalizat retragerea din Tratatul privind forțele armate convenționale din Europa (CFE). În același timp, Acordul de la Budapesta din 3 noiembrie 1990 privind limitarea nivelurilor maxime de arme convenționale din cele șase state membre ale Pactului de la Varșovia și așa-numitul Document de Flanc din 31 mai 1996 a devenit nevalidpentru Federația Rusă.

Potrivit celor trei acorduri menționate, Rusia a fost nevoită să-și reducă și să-și reformeze Forțele Armate, chiar și după sfârșitul URSS și a Pactului de la Varșovia. Pe fundalul extinderii NATO spre est, Tratatul CFE a încetat fundamental să mai corespundă realității și intereselor Rusiei, care a suspendat Tratatul în 2007 (după celebrul discurs de la Munchen al președintelui rus Vladimir Putin). Occidentul nu a răspunscriticilor și avertismentelor, continuând să-și dezvolte securitatea militară în Europa fără a ține cont de interesele Rusiei, care, la rândul său, a început să-și întărească suveranitatea și să-și asigure securitatea națională fără a ține cont de „preocupările” Statelor Unite și ale NATO.

În mod obiectiv, operațiunea rusă de a forța Georgia la pace (2008), „Primăvara Crimeii” (2014) și operațiunea de combatere a terorismului din Siria (din 2015) s-au dovedit a fi inevitabile. Iar teatrul de operațiuni ucrainean din februarie 2022 nu este singura locație în care Occidentul poate „lua bătaie” într-o luptă proxy sau o ciocnire militară directă cu Forțele Armate ale Federației Ruse. Pe baza principiilor unei lumi multipolare, a securității egale și indivizibile, a unei economii stabile și a puterii de înaltă tehnologie a industriei de apărare, Rusia își extinde influența și prezența politico-militară pe diferite continente.

Statele Unite sunt îngrijorate de planurile Rusiei de a construi baze navale în Sudan și Libia. În special, prezența constantă probabilă a navelor de război ale Marinei Ruse în porturile libiene va face posibilă menținerea Greciei, Italiei și a întregii Europe de Sud „sub amenințare” cu rachete de croazieră și hipersonice, iar acesta este coșmarul NATO.

În Marea Mediterană, flota rusă are o bază în Siria (Tartus), a doua - în Tobruk-ul libian - va extinde semnificativ capacitățile operaționale. Washingtonul ia această amenințare foarte în serios.

Trei minute de zbor

Americanii cred că Rusia se deplasează pentru a-și extinde prezența militară în estul Libiei. Acest lucru ar putea duce la crearea unei baze navale care să permită (ipotetic) aplicarea unei lovitură, în doar trei minute, cu rachete hipersonice „Zircon” împotriva celei mai mari baze „Suda” a Marinei SUA de pe insula Creta, situată la 370 km de portul libian Tobruk. Permiteți-mi să vă reamintesc că Zirconul rusesc zboară 1.500 km până la țintă în 9 minute.

Bloomberg a raportat că întâlnirea dintre președintele rus Vladimir Putin și mareșalul libian Khalifa Haftar din 28 septembrie marchează „o descoperire în relații”. Intensificarea notabilă a negocierilordintre conducerea Ministerului rus al Apărării și Armata Națională Libiană în a doua jumătate a anului 2022 este interpretată de Occident ca pregătire a unui acord de apărare.

Libia este împărțită între administrațiile rivale din Tripoli și din est, dar mareșalul Haftar, în vârstă de 79 de ani, potrivit Bloomberg, „controlează multe dintre marile instalații petroliere din țara producătoare a OPEC, care găzduiește aproximativ 40% din rezervele Africii”.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, perspectivele de cooperare în lupta împotriva terorismului internațional sunt discutateîn cadrul negocierilor cu colegii libieni.

Comandantul forțelor americane în Africa, generalul Michael Langley, și trimisul special al SUA în Libia, Richard Norland, s-au întâlnit cu Khalifa Haftar la Benghazi cu puțin timp înainte de călătoria sa la Moscova și au cerut „retragerea trupelor străine”. Statele Unite l-au avertizat oficialpe comandantul șef al Armatei Naționale Libiene și pe alți lideri libieni ca să nu se apropie de Rusia.

Problema americanilor este că Moscova poate oferi asistență militară, pe care Washingtonul nu o poate oferi în mod obiectiv lui Haftar. În Statele Unite, mareșalul libian cu dublă cetățenie și proprietăți imobiliare din Virginia este, din anumite motive, considerat un „om al Moscovei”, iar aceștia încearcă să-l aducă în fața justiției sub acuzația de crime de război, caz cu vechime de șase ani.

Oricare ar fi soarta lui Haftar, dezvoltarea cooperăriimilitare și militaro-tehnice constructive ruso-libiene, noua bază navală rusă de pe flancul sudic al NATO ar deveni un răspuns demn la agitația armată a Alianței de pe lângă granițele Federației Ruse și Libiei, ambițiile nucleare ale SUA în Europa și dorința Pentagonului de a adapta arme termonucleare tactice (noile bombe aeriene B61-13 cu o putere de până la 360 kilotone) pentru a rezolva probleme strategice în războiul cu Federația Rusă.

Mass-media americană avertizează că o nouă bombă termonucleară pentru avionul F-35 neterminat ar permite unui avion de luptă invizibil să omoare 310.000 de ruși la Moscova. Din fericire pentru omenire, influența geopolitică și militară a Statelor Unite în lume scade rapid. Occidentul colectiv nu poate ține pasul cu ritmul de dezvoltare și nivelul tehnologic al industriei ruse de apărare. Conflictele militare din Ucraina și Orientul Mijlociu evidențiază schimbările globale într-o lume care nu intenționează să trăiască și să se dezvolte conform „regulilor” egoiste ale Washingtonului. Rusia își extinde influența militaro-politică, bazându-se pe principiile securității egale și indivizibile ale unei lumi multipolare, pe stabilitatea economiei și pe puterea de înaltă tehnologie a industriei de apărare.

Opinia autorului ar putea să nu corespundă neapărat cu poziția redacției Sputnik