Rusia îşi stabilește prioritățile pe fondul presiunilor din partea Occidentului
© Sputnik / Anton Denisov / Accesați arhiva multimediaStandard of the President of the Russian Federation
© Sputnik / Anton Denisov
/ Abonare
Consiliul de Securitate al Rusiei a declarat sâmbătă că întărirea suveranității economice a ţării constituie o prioritate de top.
BUCUREŞTI, 4 iun – Sputnik.Consiliul de Securitate al Rusiei a declarat sâmbătă că întărirea suveranității economice a ţării constituie o prioritate de top și că urmăreşte să contracareze încercările Occidentului de a declanșa o criză financiară în țară.
Consiliul face eforturi în prezent în sensul „îmbunătățirii calității vieții rușilor, al asigurării stabilității macroeconomice și al dezvoltării teritoriale echilibrate a țării”, potrivit RT.
„Dezvoltarea măsurilor menite să blocheze încercările Occidentului de a pune în scenă o criză economică în Rusia, [criză] reprezentând pericolul instabilității sociale în țară, constituie, de asemenea, un obiectiv principal”, a precizat Consiliul de Securitate într-un comunicat consultat de agenția de presă Interfax.
SUA, UE și aliații lor au introdus mai multe runde de sancțiuni fără precedent împotriva Rusiei după lansarea operațiunii militare a Moscovei în Ucraina. Sancțiunile au afectat sectoare întregi ale economiei ruseşti, precum și companii și persoane fizice, fiind vizat inclusiv președintele Vladimir Putin.
De asemenea, aproximativ 300 de miliarde de dolari din rezervele valutare ale Rusiei au fost înghețate în străinătate, în timp ce exporturile și importurile unei game largi de produse au fost restricționate.
Putin a afirmat vineri că anumiți „răuvoitori” își intensifică eforturile pentru a destabiliza Rusia și i-a îndemnat pe membrii cabinetului să nu permită acest lucru „sub nicio formă”.