Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Peste 20 de țări vor participa la Olimpiada de Chimie pentru elevi Mendeleev

© Sputnik / Mihai CarausCentrul de Medicină Legală
Centrul de Medicină Legală - Sputnik Moldova-România, 1920, 12.04.2023
Abonare
Echipe din peste 20 de țări vor participa la cea de-a 57-a Olimpiada Internațională de Chimie Mendeleev, care se va desfășura între 1 și 6 mai în Kazahstan, a comunicat pentru Sputnik comitetul organizatoric al evenimentului.
Olimpiada din 2023 se desfășoară pentru a doua oară în format cu prezență fizică, după eliminarea tuturor restricțiilor covid, a declarat președintele comitetului organizatoric al Olimpiadei, vicepreședintele Academiei de Științe a Rusiei și conducătorul științific al Facultății de Chimie a Universității de Stat din Moscova, Stepan Kalmîkov.
„Anul acesta, numărul de cereri din țările participante a crescut cu tocmai 30% și noi sperăm la o extindere în continuare, contribuind astfel la atingerea obiectivelor Deceniului Științei și Tehnologiei”, a spus el.
Participarea la olimpiada Mendeleev a fost confirmată deja de echipe din peste 20 de țări. În mod tradițional, la Olimpiada Internațională de Chimie participă echipe din Austria, Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Bulgaria, Ungaria, Israel, Kazahstan, Kîrgîzstan, Macedonia, Mongolia, Emiratele Arabe Unite, Rusia, Arabia Saudită, Siria, Tadjikistan, Turkmenistan, Turcia, Uzbekistan, Croația și alte țări. Pentru prima dată, a solicitat participarea la competiție echipa națională a Braziliei.
„Cu sprijinul deplin al guvernului țării și al Ministerului Educației și Științei, în anii 2002, 2012 și 2017 Olimpiada Mendeleev s-a desfășurat în Kazahstan, ceea ce demonstrează posibilitatea desfășurării la unui nivel înalt a unei competiții internaționale serioase. Anul acesta, principalele evenimente ale olimpiadei internaționale vor avea loc la Astana, în laboratoarele și sălile de studii ale Universității Nazarbaev. Dotarea tehnică a universității corespunde pe deplin tuturor condițiilor de petrecere a Olimpiadei", a declarat directorul Centrului Republican Științific și Practic „Darîn” al Ministerului Educației Kazahstanului, Gajdembek Tursunov.
Olimpiada Internațională Mendeleev a devenit în 1997 succesoarea de drept a Olimpiadei unionale de chimie pentru elevi, păstrându-și numerotarea. Competiția durează de obicei cinci-șase zile și constă din trei runde: două teoretice și una practică.
Sarcinile primei runde corespund din punct de vedere al complexității programei claselor specializate de chimie. În a doua rundă, participanților li se propun sarcini de un nivel mai înalt, din cinci compartimente ale chimiei: chimia organică, anorganică, analitică și fizică, precum și știința despre viață. Runda practică a olimpiadei, cu durata de cinci ore, presupune că elevii dispun de abilități de activitate în laboratorul chimic: capacitatea de a efectua analiza chimică a substanțelor și de a realiza sinteza după o metodă propusă.
Participanții la Olimpiada Mendeleev primesc în mod tradițional de la organizatori diplome și cadouri valoroase, iar premianții și câștigătorii - medalii de bronz, argint și aur. Numărul de câștigători este determinat în procente din numărul de participanți. Pe lângă medalia de aur, câștigătorului absolut îi este înmânat premiul în numele academicianul V.V. Lunin, instituit de Fundația Andrei Melnicenko. În 2022, acesta a constituit 2 milioane de ruble.
"Acest premiu este acordat în memoria persoanei care a fondat Olimpiada Internațională Mendeleev și care și-a dedicat întreaga viață științei chimice și educației chimice. Acesta este un fel de ștafetă pe care o transmitem tinerei generații de chimiști. Viitorul este al lor”, a declarat co-președintele comitetului de organizare a olimpiadei, directorul executiv al Fundației Andrei Melnicenko, Aleksandr Cerednik.
Ceremoniile de deschidere și de închidere ale Olimpiadei Internaționale de Chimie-57 vor fi transmise în direct pe grupele oficiale ale competiției.
Fluxul de știri
0