Avertismentul lui Viktor Orban
© AFP 2024 / ATTILA KISBENEDEKViktor Orban
© AFP 2024 / ATTILA KISBENEDEK
Abonare
Premierul Viktor Orban spune că “suntem aproape” de situaţia în care să fie acceptată întrebarea dacă statele membre ale UE să trimită forţe de de menţinere a păcii în Ucraina
BUCUREŞTI, 31 mar – Sputnik. Propunerea pro-pace a Ungariei se referă la încetarea focului, a declarat premierul ungar Viktor Orbán vineri, în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!” a postului public de radio Kossuth.
“Chiar dacă războiul devine tot mai brutal, tot mai sângeros, numărul liderilor europeni care susţin încetarea focului şi pacea nu creşte”, a declarat premierul.
El a adăugat că populaţia Europei a început totuşi să se îndrepte spre pace, această tendinţă însă nu a ajuns încă până la lideri, prin urmare, deocamdată, o mare parte a Europei continuă să susţină o poziţie pro-război, “punând la dispoziţia ucrainenilor mijloace din ce în ce mai brutale”.
El a afirmat că în dialogul dintre liderii europeni “suntem aproape” de situaţia în care să fie acceptată întrebarea dacă statele membre ale UE să trimită forţe de de menţinere a păcii. “Suntem aproape de această graniţă despre care se credea că nu poate fi trecută”, a spus prim-ministrul ungar, adăugând că în condiţiile în care se iau decizii de a arunca în luptă arme din ce în ce mai noi, mai puternice şi mai distructive, iar Occidentul pune la dispoziţia ucrainenilor echipamente din ce în ce mai moderne, el este convins că pericolul unui război mondial “nu este o exagerare literară”.
Premierul a declarat că poziţia pro-război vest-europeană se bazează pe argumente morale. “Occidentul afirmă că războiul şi Ucraina trebuie sprijinite, pentru că aşa este corect.” El a subliniat, pe de altă parte, Ungaria consideră că, pornind de la o bază morală, trebuie susţinută pacea, iar lumea preferă mai degrabă această poziţie. Ungaria aparţine majorităţii globale: în Europa este în minoritate, dar în lume aparţine majorităţii, declarat premierul ungar.
Viktor Orbán a mai spus că presiunile directe sau indirecte, şantajele sunt la ordinea zilei, “ei vor să ne implice cu forţa în acest război”. Cu toate acestea, chestiunea are o asemenea gravitate încât este imposibil să se ocolească parlamentul naţional. Întrebarea “dacă Ungaria ar trebui să participe la război şi, dacă da, sub ce formă, sau dacă ar trebui să stea deoparte” nu poate fi decisă decât într-un singur loc: în Parlamentul Ungariei, a subliniat el.
Premierul a atras atenţia: din acest motiv este important că parlamentul ungar va adopta, vineri, o rezoluţie, potivit căreia Ungaria îşi menţine poziţia favorabilă păcii şi cere încetarea focului. Poziţia ungară nu se referă la acordul de pace care ar trebui încheiat la finalul tratativelor, “poziţia noastră este că focul trebuie să înceteze”, a declarat Orbán.
Prim-ministrul a spus: ar trebui să ajungem la o poziţie favorabilă încetării focului, astfel ar putea exista şansa de a concepe cadrul pentru tratativele de pace. Aşteptăm două lucruri de la Uniunea Europeană: primul este instaurarea unei păci durabile – a spus el, subliniind: Uniunea ar trebui să fie în serviciul păcii, ea însă a devenit un sistem de instituţii pro-război. Al doilea lucru pe care îl aşteptăm de la UE este păstrarea bunăstării pe care a obţinut-o, dar războiul şi sancţiunile distrug economia europeană, a arătat Orbán.