Agonia finanțelor occidentale s-a strecurat pe neobservate

Șeful FMI a făcut o aluzie subtilă la circumstanțe grave. Incertitudinea rămâne, a subliniat Kristalina Georgieva, „la un nivel foarte înalt” pentru că „teama de o scindare a lumii în noi blocuri geopolitice ostile va duce la o rivalitate economică și nemiloasă între ele”. Bineînțeles, este clar că „sărăcirea va afecta toată lumea”.

Contrastul între afirmațiile șefei FMI și replicile lui Macron și Scholz despre „stabilitatea băncilor europene și a sistemului financiar european”, rostite cu două zile înainte de asta, nu poate fi mai izbitor. Cuvintele despre stabilitate au fost rostite cu greu de cancelarul german și președintele francez, deoarece exact în aceeași zi acțiunile Deutsche Bank zburau în jos cu o viteză supersonică. Scholz, care a fost șeful Ministerului de Finanțe pe timpul lui Merkel, nu putea să nu știe că „banca profitabilă” (aceasta este expresia lui) pierdea tot ce se putea – de la capitalizare până la încrederea investitorilor - exact în acele minute când Herr Olaf dădea asigurări că „totul este în regulă”.

Macron – care tot nu este străin de lumea finanțelor - a decis să cânte la unison cam aceeași melodie. Totul este în general excelent, nu trebuie să vă faceți griji, asigura publicul liderul francez.

Dar sistemul financiar european, legat atât de băncile americane, cât și de instituțiile elvețiene de profil similar, începe să fie zguduite de furtună. Și înălțimea valurilor va fi cu atât mai mare, cu cât mai mare va fi amplitudinea inflației. Încearcă să o țină în frâu Banca Centrală Europeană, care (teoretic) ar trebui cu încetul să le dea de înțeles tuturor că era „banilor ieftini” (dobânzile minime la credite) s-a încheiat. Guvernele ”și-au făcut de cap”, pompând milioane de euro în economie și acum trebuie să regândească modul în care își vor face planuri pentru ziua de mâine.

În condițiile lipsei resurselor energetice rusești, a materiilor prime, a marii piețe rusești care, orice s-ar spune, avea o putere de cumpărare mare a populației și, cel mai important, această piață era foarte încăpătoare, dispusă să consume. Și a consumat. Mult, cu plăcere. De fapt, de aceea, atunci când UE impunea solemn măsuri restrictive împotriva Rusiei, anume bancherii din liga superioară și finanțiștii calificați spuneau că acest lucru „nu trebuie făcut”. Îndemnurile (iar șeful Deutsche Bank s-a numărat printre cei care au avertizat) nu au fost auzite. Politicienii europeni, au crezut că dacă atunci nu s-a întâmplat infernul în finanțe și în domeniul bancar, atunci el nu se va întâmpla niciodată. Dar sistemul monetar se supune altor legi și el a început să aplice palme grele economiei continentului.

Elveția, care nu se află în UE, a fost nevoită să cheltuiască aproximativ 50 de miliarde de franci pentru a salva Credit Suisse. Pentru comparație, PIB-ul Confederației Alpine este de 800 de miliarde de franci. Berna a împins Credit Suisse în mâinile unei alte bănci, USB, pentru a preveni efectul de domino. Toată lumea știa că nu trebuie avut încredere în contabilitatea Credit Suisse în ultimii opt ani. Managerul de investiții Patrice Lescaudron a furat din banii clienților (printre ei fiind și bogătași ruși) sute de milioane. Rapoartele erau falsificate cu ajutorul photoshop-ului, cifrele erau desenate, Credit Suisse a închis ochii la asta. Lescaudron a fost judecat (s-a reușit demonstrarea furtului însuși, dar conducerea băncii a scăpat de pedeapsă) și a fost trimis în închisoare.

Atunci când producția scade, când inflația crește, când începe recesiunea, când șomajul acoperă piața muncii, autoritățile, atât naționale, cât și globaliste, au față de asta aceeași atitudine ca față de un bâzâit enervant de muscă. Ei vorbesc despre „dezvoltarea ciclică a economiei” și că după recesiune „va urma imediat creștere”.

Dar când băncile încep să se clatine, atunci pentru globaliști începe să zornăie margin call. Acesta este un avertisment despre o amenințare clară, că ceea ce a fost dobândit prin „mare trudă”, dacă și când depozitele și conturile nu vor fi reîncărcate, se va evapora. Cu viteza unei avalanşe. Psihoterapia de care s-au ocupat Scholz și Macron la Bruxelles este anume despre asta. Pentru a liniști investitorii. Pentru ca ei să mai păstreze niște rămășițele de încredere și să continue să cumpere obligațiuni și acțiuni - și să nu ceară să fie deschise registre contabile și, iar totodată, să fie efectuat un audit independent.

Dar nici investitorii nu sunt proști și înțeleg că dacă băncile, a căror cifră de afaceri de bază este în principalele valute de rezervă, se clatină, atunci este mai bine să transferi treptat, încet și atent activele acolo unde autoritățile țin situația financiară sub control.

Numai falimentul Lehman Brothers acum 15 ani a dus la o criză planetară. Dar dacă se vor prăbuși trei, patru, cinci bănci? Și mai ales în condițiile actualei confruntări geopolitice? Un lucru este clar – a venit sfârșitul nu numai sistemului politic al Occidentului, ci și al fundamentului financiar pe care se află acesta. Iar agonia va fi chinuitoare.