Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Biden, criticat de Trump pentru vizita la Kiev

© AP Photo / LM OteroDonald Trump
Donald Trump - Sputnik Moldova-România, 1920, 23.02.2023
Abonare
Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, i-a dat cea mai puternică lovitură de imagine lui Joe Biden după ce acesta a decis să-l viziteze pe președintele Ucrainei la Kiev
Bruxelles, 23 feb – Sputnik. Întâlnirea lui Joe Biden cu preşedintele Ucrainei Vladimir Zelenski a fost ca o mutare greșită pe o tablă de șah, titrează presa americană, pentru că astfel i-a dat ocazia lui Trump să-l pună într-o lumină nefavorabilă. Se pare că administrația Biden traversează cel mai critic moment de până acum al mandatului președintelui, iar Casa Albă face eforturi uriașe pentru a liniști apele, mai spun unii analiști de peste Ocean.
Publicația Daily Wire, condusă de renumitul analist politic Ben Shapiro, relatează incidentul care i-a adus lui Biden una dintre cele mai dure lovituri de imagine.
Fostul președinte Donald Trump a profitat de vizita lui Biden la Kiev pentru a sublinia o gafă a administrației actuale. Concret, Trump a anunțat că el va merge să discute cu cetățenii din Palestina de Est (East Palestine), din Ohio, locul unde a avut loc un dezastru ecologic.
Un tren cu zeci de vagoane încărcate cu clorura de vinil, o substanță cunoscută ca fiind cancerigenă pentru om, a deraiat și a împrăștiat lichidul otrăvitor.
Trump a vizitat miercuri după-amiază zona afectată din Ohio, și l-a criticat pe președintele Joe Biden. „Nu sunteți uitați”, le-a transmis Trump americanilor afectați de această nenorocire care le pune în mod serios în pericol viețile. „Biden a preferat să meargă în Kiev, în loc să vină alături de americanii din Ohio”, a spus fostul președinte care își pregătește noua candidatură la președinție.
„Sper sincer că atunci când reprezentanții voștri și toți politicienii, inclusiv Biden, se vor întoarce din turul Ucrainei, să mai aibă niște bani”, le-a spus Trump locuitorilor din Ohio, referindu-se la vizita lui Biden în Ucraina.
De la începutul războiului, administrația Biden a trimis peste 75 de miliarde de dolari Ucrainei, bani reprezentând ajutor umanitar, financiar și militar, potrivit Institutului Kiel pentru Economie Mondială, un institut de cercetare german.
„Administrația Biden ar trebui să se asigure că fiecare familie are opțiunea de a se muta și de a avea case și orice altceva până când acest lucru se va îndrepta (n. decontaminarea zonei)”, a mai spus Trump. Cetățenii imploră autoritățile să le dea un acoperiș deasupra capului departe de zona dezastrului, pentru a nu fi nevoiți să-și expună copiii, și nici pe ei, la toxicitatea extremă care le-a acaparat regiunea.
Trent Conaway, primarul din Palestina de Est, a calificat vizita în Ucraina a președintelui Biden drept „o palmă dată nouă”, declarație făcută în timpul unui interviu acordat Fox News.
Lipsa de atenție față de propria comunitate, evidențiată în discurs, a fost aprobată la scară largă, mai ales pentru că majoritatea poporului american consideră că autoritățile au mințit în privința gravității reale ale dezastrului din Ohio.
Autoritățile au spus că au reușit să neutralizeze substanța extrem de toxică, însă locuitorii și-au găsit animalele din curți moarte, apele din râuri și lacuri bolborosesc și au culori stranii, iar peștii plutesc la suprafață, morți.
Clorura de vinil, o substanță cunoscută ca fiind cancerigenă pentru om, folosită la fabricarea PVC-ului, a fost emisă din cinci vagoane de tren. Autoritățile au incendiat controlat substanța, formând coloane masive de fum închis la culoare, vizibile în toată partea de est a statului Ohio și vestul statului Pennsylvania. Totodată, poluarea gravă a mediului nu a putut fi oprită, ci doar s-a evitat o explozie, spun specialiștii americani.
Trump a mai lansat în discursul său și critici justificate la adresa Agenției Federale pentru Situații de Urgență, cunoscută și sub numele de FEMA, pentru că a refuzat să ofere asistență în caz de dezastru. Abia după ce fostul președinte al SUA și-a anunțat vizita, FEMA a declarat că va trimite oficiali în zonă.
„Intenționau să nu facă absolut nimic pentru voi”, le-a spus el locuitorilor. „Ar fi putut fi aici cu două săptămâni mai devreme, cel puțin cu o săptămână mai devreme, dar au decis să procedeze în acest fel și cred că ordinul a venit de sus”, a spus Trump.
Fluxul de știri
0