Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Diana Șoșoacă cere oprirea ajutorului acordat Ucrainei

© Sputnik / Georgiana ArseneDiana Șoșoacă
Diana Șoșoacă - Sputnik Moldova-România, 1920, 22.02.2023
Abonare
Într-o declarație politică susținută în Senatul României, Diana Șoșoacă a criticat dur intervenția făcută de Ucraina în canalul Bâstroe și a acuzat clasa politică românească de slugărnicie
BUCUREŞTI, 22 feb – Sputnik. Senatoarea Diana Șoșoacă atrage atenția într-o declarație susținută miercuri în plenul Parlamentului că de zeci de ani românii trăiesc pe pielea lor un scenariu plin de durere și suferință, cum o țară bogată, blagoslovită de Dumnezeu cu toate formele de relief, cu oameni capabili de genialitate și cu talent în toate domeniile, a ajuns, din Unica țară din lume care și-a plătit datoriile și era de sine stătătoare, suverană și independentă, inclusiv energetic, o Cenușăreasă a Europei și a U.S.A. și a tuturor instituțiilor create pentru implementarea noului Imperiu Globalist Mondial.
”Cu un singur lucru nu ne-a dotat Dumnezeu: cu capacitatea de a ne alege conducătorii. Ori sunt buni și îi trădăm, că asta e problema românilor: trădarea și hoția, ori sunt proști și trădători și îi susținem că așa ne spun străinii. Zici că avem oroare de suveranitate și independență și ne-am obișnuit cu ploconelile pe la Înaltele Porți și cu plata dijmei de la naștere până la moarte. Deși este o boală care poate fi tratată, nu vrem să ne tratăm, pentru că asta ar însemna să ieșim din comoditate”, a mai spus senatoarea.
Ea amintește că anul trecut românii au asistat siderați și contrariați la știrile din media care au anunțat decizia MAE privind acordul pentru ca navele cu cereale din Ucraina să treacă pe brațul Chilia și prin Canalul Bâstroe, deși este o decizie pripită, ilegală, neconstituțională și necompetentă.
Senatoarea a atenționat atunci Ministerul de Externe al României că prin decizia lipsită de orice tact politic și diplomatic, a încălcat cel puțin următoarele tratate și convenții:
Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier (ESPOO)
Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie pe probleme de mediu (AARHUS)
Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural
Convenţia privind diversitatea biologică
Convenţia privind protecţia zonelor umede de importanţă internatională (RAMSAR)
Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa
Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice
Convenţia Europeană privind peisajele
Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea
Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave,modificată prin protocolul încheiat la Londra la data de 17 februarie 1978.
”V-am spus atunci că sunteți trădători de țară, iar nesimțirea Statului ucrainean va fi fără margini și iată-ne în situația de a avea dreptate. În acest moment, impertinența ucrainenilor s-a manifestat din nou, pentru că le-ați dat voie să facă ce vor, în virtutea sclavagismului pe care îl denotați față de USA, NATO, UE. În loc să interveniți direct la conducerea statului ucrainean , dvs, ca slugi obediente ce sunteți, v-ați repezit să vă plângeți ca incompetenții la UE, să vă dea stăpânii ăia voie să le ziceți ceva ucrainenilor, să nu îl supărați pe piticul dansator că vă spune lui Biden și jar mâncați. Văd că Ucraina nu are probleme cu războiul, ea distruge Canalul Bâstroe să își facă loc cerealelor. Piticul urlă cât îl țin bojogii că toată lumea asta e datoare să intre în război, în timp ce el se urcă pe cadavre și distruge Delta Dunării și relațiile de bună vecinătate cu noi”, s-a dezlănțuit senatoarea.
Ea mai spune că se aștepta ca Joe Biden să facă o vizită și la slugile din România, dar ce să vezi: nici nu i-a băgat în seamă pe trădătorii noștri!
”Nu am auzit pronunțându-se măcar o dată România, de UE nici atât, nici un steag al NATO sau UE nu a fost arborat, iar Polonia a fost înaintată la gradul de colaborator direct și reprezentant de seamă al USA în Europa, statul prin care se vor face jocurile în UE, și cu care se va negocia”, a mai spus senatoarea.
Diana Șoșoacă afirmă că soarta Europei este pecetluită și că interesul USA este distrugerea UE, nu au nevoie de un competitor, de aceea își dorește ca Federația Rusă să fie distrusă și preluate bogățiile din ambele continente, prin instaurarea supremației totale a Imperiului american.
”Dar, este inacceptabil, cel puțin pentru mine, dle Biden, ca Senator al României ales de popor, să văd cum ne-am irosit tot ce am avut să vă hrănim cetățenii ucraineni și copiii lor, în timp ce românii noștri, copiii noștri mor de foame, să vă cazăm cetățenii ucraineni pe spezele noastre, în timp ce românii noștri sunt mai săraci ca oricând și nu le plătește nimeni chiria, iar jumătate de România a luat calea pribegiei, să ne distrugem noi agricultura și producția de cereale ca să facem loc producției ucrainene, ca să vă lase pe voi aștia de vă erijați în conducătorii lumii să vă bateți joc de poporul român și de România, de Europa și civilizația noastră”, l-a atacat Șoșoacă direct pe Joe Biden.
Senatoarea i-a mai spus lui Biden și că o deranjează că SUA au baze militare în România și au adus României pe cap și trupe NATO care să-l provoace pe Putin să atace România și Republica Moldova, ”în timp ce dumneavoastră și administrația pe care o conduceți, priviți cu nonșalanță la extincția în masă a europenilor și distrugerea țărilor noastre”.
Senatoarea a mai arătat și că o deranjează că România nu are baze militare în USA, astfel încât să se respecte principiul reciprocității, și că se folosesc arme neconvenționale, geofizice, pentru a pedepsi națiuni întregi ai căror conducători nu sunt de acord cu războiul lui Biden.
”Mă deranjează Domnule Biden că în USA există o comunitate românească care contribuie cu taxe și impozite la propășirea statului american, iar cu banii contribuabililor dvs, printre care și români, dați Ucrainei peste 500 milioane de dolari pentru întreținerea războiului. Acest gest instigă la război, domnule Biden. Acordarea de bani uneia dintre părțile beligerante înseamnă război în regiune”, a mai spus senatoarea.
Senatoarei îi este clar, potrivit declarației sale, că la conducerea popoarelor Europei, cu mici excepții, sunt trădători și lași, vânzători de țară și neam, care nu ar pregeta, și au demonstrat cu vârf și îndesat, să distrugă Europa și o lume întreagă.
”De aceea, solicit popoarelor Europei și poporului american, Congresului American și tuturor oamenilor politici din USA, statele NATO și UE, ONU, să oprească de urgență ajutorul dat Ucrainei în bani și arme, și să își unească eforturile pentru a se încheia PACEA. În cazul în care voi, politicienii, nu faceți aceste demersuri, noi, popoarele, suntem în LEGITIMĂ APĂRARE și suntem obligați să vă oprim din demența voastră de a distruge o lume întreagă! Prin orice mijloace și cu orice costuri! OPRIȚI-VĂ! PÂNĂ AICI! E DESTUL!”, și-a încheiat ea declarația.
Fluxul de știri
0