Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Dîncu: PSD se gândește la un candidat din afara partidului

© Photo : Guvernul RomânieiVasile Dîncu
Vasile Dîncu - Sputnik Moldova-România, 1920, 25.01.2023
Abonare
PSD s-a gândit serios că ar putea accepta o candidatură la Președinție a unui intelectual de stânga, în jurul căruia să se creeze o platformă de susținere, a declarat președintele Consiliului Național al formațiunii, Vasile Dîncu.
BUCUREŞTI, 25 ian – Sputnik. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat recent că viitorul candidat al partidului la Președinție ar putea fi un intelectual de stânga din afara formațiunii și l-a menționat în acest sens pe jurnalistul Ion Cristoiu.
Vasile Dîncu a explicat pe acest subiect că ”nu este un lucru nou pentru noi, cei care suntem în acest moment în echipa de conducere a partidului. Am discutat de mai multe ori despre această variantă, pornind de la experiența ultimilor 20 de ani, în care candidând președintele partidului, a pierdut alegerile”.
El spune însă că nu aceasta a fost principala cauză, faptul că era președintele partidului, ci s-au făcut unele greșeli strategice și greșeli de comunicare în fiecare din aceste alegeri.
”Noi ne-am gândit serios de faptul că PSD ar putea accepta o candidatură a unui intelectual de stânga, evident, în jurul căruia să se creeze o platformă de susținere formată din partidele care sunt în această parte a spectrului politic sau și din societate civilă. Deci această soluție este una din soluțiile pragmatice pe care le gândim”, a adăugat Dîncu.
El spune însă că decizia este determinată și de evoluția lucrurilor în viitor, de modul în care va reuși să evolueze partidul, din punct de vedere politic în acest an și a scorului pe care îl va obține, de modul în care va reuși să creeze în jurul partidului o platformă mai largă de susținere și sigur, de găsirea unui candidat.
”Nu este o soluție pe care să nu o luăm în calcul, este o soluție la care chiar ne-am gândit serios și Marcel Ciolacu a vorbit serios când a spus asta", a mai declarat Dîncu.
El spune că această soluție este determinată de potențialul electoral pe care îl are un singur partid, atunci când se creează împotriva lui un adevărat bloc contestatar.
”Nouă ni s-a întâmplat acest lucru și s-a văzut că soluțiile care au fost câștigătoare atunci când au fost alegeri mai strânse, nu vorbim despre ultimele alegeri, despre ultimul tur de alegeri prezidențiale, atunci au câștigat mai degrabă coalițiile, decât partidele monobloc ideologic, să spunem așa”, a adăugat fostul ministru al Apărării.
Vasile Dîncu spune despre Mircea Geoană că are multe calități pentru a fi un candidat serios, așadar este o discuție care ar putea să aibă loc.
Fluxul de știri
0