Germania și-a făcut alegerea - și nu-ți este milă de ea

Parcă thrillerul, parcă farsa cu livrările de tancuri germane către Ucraina se dezvoltă în continuare.

După cum știți, cancelarul german a dat dovadă, în mod neașteptat, de caracter și a refuzat să pună la dispoziţia Kievului ”Leoparzii” germani, ceea ce a provocat o gâlceavă serioasă la summitul de vineri al NATO de la baza aeriană Ramstein, după care presa occidentală a început să-l decline pe Olaf Scholz în toate felurile.

În continuare însă evenimentele au luat o întorsătură și mai interesantă.

Duminică, ministrul german de Externe, Annalena Berbock, a declarat că Berlinul este gata să răspundă pozitiv la solicitările din partea țărilor terțe de a-i furniza Ucrainei tancuri de fabricație germană, dacă astfel de solicitări vor veni. Trebuie să ne amintim că Burbock este reprezentanta „verzilor” - atlantiști înveterați și cei mai docili vasali ai SUA dintre forțele politice ale Germaniei.

Încercarea Berlinului de a atenua oarecum scandalul a provocat cel mai insultător și mai jignitor răspuns posibil din partea polonezilor, în interpretarea și a prim-ministrului, și a Ministerului de Externe, și a Cancelariei președintelui - și, sincer vorbind, acest lucru a părut absolut firesc. Și chiar corect.

Timpurile șederii pe două scaune au trecut irevocabil și Germania, care încearcă acum să bage pasta de dinți înapoi în tub, prezintă în acest moment o priveliște cu totul jalnică și, în același timp, o lecție foarte instructivă pentru întreaga lume – cum a putut să piardă în doar un an un potențial uriaș, asupra căruia țara a lucrat timp de decenii.

Acest lucru este cu atât mai uluitor, întrucât elitele germane (acea parte dintre ele care este orientată spre interesele naționale ale țării) au demonstrat în tot acest răstimp perspicacitate strategică și o politică bine gândită. Ca rezultat al muncii lor, Germania s-a transformat într-o locomotivă economică și lider geopolitic al Europei. În plus, ei au negociat cu pricepere preferințe și beneficii de la Statele Unite, punând în același timp povara cheltuielilor militare pentru apărarea Lumii Vechi pe umerii Washingtonului.

Se iscă întrebarea: cum a fost posibilă în general irosirea atât de rapidă și banală a unui capital geopolitic de asemenea anvergură?

Fără îndoială, parțial răspunsului trebuie căutat în statutul de stat ocupat al Germaniei. Washingtonul a reușit să cultive și să țină sub control o parte a elitelor guvernatoare germane, care și acționează în calitate de transmițători ai voinței lor – este vorba și de unele partide politice, și instituții media cheie, și o parte a mediului de afaceri. În afară de aceasta, se pare că americanii au reușit, dacă nu să anihileze, atunci să suprime considerabil spiritul german. De aici și prudența extremă a Berlinului în acțiunile sale, cu privirea îndreptată mereu spre stăpânul de peste ocean.

Însă nu asta a fost fatal pentru Germania, ci rusofobia revelată din profunzimi a elitelor sale, inclusiv acea parte din ea pe care am fost obișnuiți să o considerăm, dacă nu prietenoasă cu noi, atunci cât se poate de pragmatică și conștientă de toate beneficiile cooperării cu Rusia. Se pare că ei nu ne-au iertat nici victoria în cel de al Doilea Război Mondial, nici luarea Berlinului, nici tendința spre un parteneriat egal.

Doar actualul impas geopolitic și economic în care s-a înghesuit RFG a apărut pentru că în urmă cu aproape un an toate elitele sale, atât pro-atlantice, cât și de orientare național, s-au contopit într-o aprigă unitate antirusească. Adică, chiar și printre reprezentanții sectorului industrial, șansa aparent reală de a zdrobi definitiv Rusia a învins spiritul de autoconservare și ei și-au tăiat cu entuziasm craca de sub picioare. Excepțiile precum Gerhard Schroeder, care a încercat să ajungă până la conștiința colegilor săi, pot fi numărate pe degete.

Acum însă asistăm la revenirea politicii echilibrate și de bun simț a Berlinului, pe care a demonstrat-o din 2014: atlantiştii au fost oarecum strâmtorați, autoritățile încearcă să manevreze și să-și facă propriul joc de politică externă, activând în primul rând în interesul țării.

Singura problemă este că e prea târziu.

Uneori poate fi auzită opinia că nemții le vor arăta încă tuturor cine sunt, vor fi mai isteți în jocul cu americani, îi vor pune în locul lor pe polonezii care și-au permis să meargă prea departe, vor comanda din nou Europa și, în general, își vor restabili suveranitatea deplină. Că, chipurile, ultimul an a fost de o fluctuație irelevantă, după care Berlinul își va veni în fire - practic și-a venit în fire - și totul va fi ca înainte.

Iată doar că în acest an Germania a pierdut cea mai importantă sursă care i-a alimentat atât dezvoltarea, cât și ambițiile: cooperarea cu Rusia. În unele lucruri – cum ar fi distrugerea ”Nord Streams” – ea a fost „ajutată”, dar în principal ea a făcut totul singură și, ca să spunem așa, de calitate germană.

Și gata. Acum îți poți demonstra cât vrei calitatea de mare putere și dorința de a apăra interesele naționale. Asta nu schimbă nicicum realitatea în care, într-un moment critic al istoriei mondiale, Germania s-a transformat geopolitic într-un preș de care își șterge picioarele oricine vrea, iar economic este sortită sacrificării în numele intereselor americane. Cum n-ar fi, este „cel mai gras tăuraș” dintre vasalii Washingtonului. Iar resurse - resurse rusești - pentru a se împotrivi acestui scenariu, Berlinul pur și simplu nu mai are.

Așa că intriga din jurul tancurilor ”Leopard” constă doar în faptul cât de repede vor fi îndoiți nemții.