Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Moscova menţionează ce poate face Occidentul pentru rezolvarea crizei din Ucraina

© Sputnik / Sergey Guneev / Accesați arhiva multimediaDmitrii Peskov
Dmitrii Peskov - Sputnik Moldova-România, 1920, 21.01.2023
Abonare
Relațiile dintre SUA şi Rusia sunt la cel mai scăzut nivel pe fondul crizei din Ucraina, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
BUCUREŞTI, 21 ian – Sputnik. Pe măsură ce conflictul se adânceşte, singura modalitate de a inversa tendința este ca ţările occidentale să-și recunoască greșelile și să își schimbe politicile, a adăugat Peskov.
În ciuda faptului că iniţial au existat speranţe că, sub președintele Joe Biden, SUA se vor angaja într-un raport diplomatic cu Rusia, ultimii doi ani „au fost foarte nefavorabili pentru relațiile noastre bilaterale”, a declarat oficialul jurnaliștilor. Acum relaţiile sunt „probabil la cel mai slab nivel istoric” și „nu există speranțe de îmbunătățire prea curând”.
Ostilitățile din Ucraina – punctul central al confruntării dintre Rusia și ţările occidentale – sunt într-o „spirală ascendentă”, potrivit lui Peskov.
„Putem vedea o implicare indirectă în creștere și, uneori, directă a statelor NATO în acest conflict”, a declarat oficialul, citat de RT.Ţările care susţin Kievul acționează „amăgindu-se că Ucraina are vreo șansă să câștige pe câmpul de luptă”.
Întrebat cum s-ar putea ieşi din cercul vicios, Peskov a sugerat că SUA și aliații lor trebuie să se întoarcă mental la sfârșitul anului 2021, „când Rusia a propus o discuție la masa negocierilor despre îngrijorările sale”, însă a fost refuzată.
„Germania, Franța și Ucraina au jucat un joc necinstit în legătură cu acordurile de la Minsk. Acum este timpul să plătească”, a spus el, referindu-se la acordurile pentru reconcilierea cu Ucraina, pe care cele trei ţări le-au semnat cu Rusia în 2015.
Angela Merkel, Francois Hollande și Piotr Poroşenko, liderii, la acel moment, ai Germaniei, Franței și Ucrainei, au declarat, de atunci, că acordul pe care l-au negociat cu Rusia a fost menit să confere Kievului timp pentru a-și reconstrui armata.
Moscova consideră că recunoaşterea acestui lucru este o dovadă că negocierile au fost desfăşurate cu rea-credință și că guvernul ucrainean și susținătorii săi au intenționat mereu ca acordurile de la Minsk să eșueze și ca criza din Donbas să fie rezolvată prin mijloace militare. Potrivit Rusiei, campania sa militară în Ucraina a fost lansată în februarie anul trecut pentru a împiedicat o ofensivă planificată de Kiev cu ajutor din partea NATO.
Ucraina, Germania și Franța „au mințit populaţia din Donbas, întrucât aveau plănuită o soartă teribilă pentru ei, soartă pe care Rusia a prevenit-o”, a expli
Fluxul de știri
0