Ucraina a primit vești proaste din SUA

De Dmitri Bavîrin

Numele noului președinte al Camerei Reprezentanților (și a treia persoană în ierarhia de stat a SUA) Kevin McCarthy predispune la glume despre „noul McCarthyism”. Sub vechiul McCarthyism, după numele senatorului alcoolic, se subînțelege în mod obișnuit anticomunismul epileptic și vânătoarea de vrăjitoare. Se prea poate că acutizări de acest gen ar putea avea loc într-adevăr în relațiile americano-chineze, lucru pe care l-a dat de înțeles însuși McCarthy în discursul de după alegerea sa în înalta funcție.

Însă pe noi ne interesează ascensiunea sa în carieră în contextul relațiilor ruso-americane, unde „noul McCarthyism” a început mult mai devreme - chiar mai devreme decât operațiunea militară specială. Iar americaniștii ruși buni exprimă adesea părerea că în cazul nostru lucrurile stau exact invers: chipurile alegerea lui McCarthy ar putea avea un efect benefic asupra noastră, în sensul că acum Washingtonul va ajuta mai puțin Forțele Armate ale Ucrainei (FAU).

Motive pentru a se crede așa există. Și s-ar părea că chiar serioase.

Camera Reprezentanților are ultimul cuvânt în chestiunile ce țin de buget, iar McCarthy a promis să reducă partea de cheltuieli cu 130 de miliarde de dolari, inclusiv 75 de miliarde de dolari din contul cheltuielilor de apărare. Republicanilor nu li se va ridica mâna să taie din proiectele megalomane ale Pentagonului în domeniul dotării propriilor trupe, dar iată ofrandele către zeul războiului Marte (adică asistența pentru FAU) sunt principalul candidat la reduceri.

Acest lucru este confirmat de împrejurările alegerii lui McCarthy și compromisurile care par să se afle în spatele acestei alegeri. El a reușit să devină spicher abia din a 15-a încercare, de fiecare dată candidatura sa nu obținea numărul minim de voturi necesare. Așa ceva nu s-a mai întâmplat în SUA de mai bine de un secol și jumătate.

Cauza este răzvrătirea din interiorul partidului a două duzini de deputați, care sunt numiți adesea în mass-media rusă „conservatori radicali” și „trumpiști”. Corect în esență, dar oferă o imagine distorsionată.

Persoanele cheie ale rebeliunii sunt Andy Biggs din Arizona, Matt Goetz din Florida și Lauren Boebert din Colorado. Biggs conduce alianța parlamentară ”Freedom Caucus” și, din punct de vedere american, aceasta este o alianță extrem de conservatoare. Dar conservatorismul nu este o ideologie universală – el se bazează pe tradiții și trecut, iar acestea sunt diferite în fiecare țară. Adică, acești congresmeni sunt conservatori în sensul că se referă la spiritul libertar al părinților fondatori, iar opiniile lor asupra economiei sunt mai liberale decât cele ale lui Egor Gaidar.

În privința lui McCarthy ei presupun o „trădare”. Consideră că el, un republican-centrist moderat, va accepta anumite înțelegeri cu democrații, va preda patria sa hidrei liberale, va jecmăni America ducând-o la ruinare.

Toți acești congresmeni suspicioși l-au susținut într-adevăr pe Donald Trump, dar însuși Trump a susținut alegerea lui McCarthy și a încercat fără succes să-i convingă pe Goetz și Boebert să nu voteze pentru alți candidați. Tactica rebelilor a constat anume în a vota pentru oricine din rândurile lor, doar să împiedice „candidatul elitei” să obțină numărul necesar de voturi.

Trump nu a reușit să-i convingă să renunțe, după cum a declarat chiar el personal. Și, la drept vorbind, ei nu ar trebui legați de fostul președinte, ci de probabilul viitor - guvernatorul Floridei Ron DeSantis, nu este exclus - concurentul direct al lui Trump. Miliardarul excentric a jucat rolul de figurant în această istorie: nu el a început această luptă, nu el a fost cel care a putut să o încheie.

În schimb a putut McCarthy – pe calea, așa cum a fost spus mai sus, unor compromisuri nespecificate. Se presupune că spicherul a căzut de acord cu simplificarea procedurii de rechemare a sa și i-a promis lui Goetz, care s-a opus până în ultimul moment, postul de președinte al comitetului pentru apărare.

Dacă acest lucru este într-adevăr real, atunci numirea va face mult zgomot. Liberalii au investit deja în demonizarea lui Goetz și Boebert (cea din urmă este considerată deja de mult timp o fosilă prădătoare). De exemplu, cu puțin timp în urmă ei au fost hărțuiți pentru că nu au ascultat cu destulă atenție discursurile președintelui Ucrainei Zelenski atunci când acesta vorbea în Congres, ci s-au zgâit în smartphone-urile lor.

Însă Zelenski este de asemenea aici doar o împrejurare, la fel ca Trump. Luptând cu Goetz și Boebert, liberalii luptă în primul rând cu DeSantis, deoarece nu au putut găsi nicio dovadă compromițătoare serioasă împotriva guvernatorului Floridei personal (Goetz reprezintă acest stat, iar Boebert este de acolo),și doar au încercat.

Toți cei cinci (Trump și DeSantis de asemenea) au criticat de nenumărate ori cheltuielile pentru Ucraina. Deosebit de frecvent - Goetz care, împreună cu colegii săi din Freedom Caucus, a votat împotriva proiectului de lege cu privire la lend-lease pentru FAU. O astfel de persoană în funcția de conducere a comitetului de profil al Camerei Reprezentanților îi va părea cu siguranță lui Zelenski cât se poate de nepotrivită, chiar dacă el nu are resentimente pentru smartphone (deși este puțin probabil - cu ego-ul său, ar trebui să aibă).

Însă vestea proastă pentru Kiev nu este neapărat o veste bună pentru Moscova. Dezvoltarea conflictului nostru cu America nu depinde acum de bătăliile din Congres, ci numai și exclusiv de succesul armamentelor rusești în zona operațiunii militare.

Confruntarea cu Rusia și sprijinul pentru Ucraina – aceasta este o politică bipartită în SUA, republican-democrată. Sistemului care s-a constituit acolo nu-i pot rezista două duzini de deputați, chiar dacă unul dintre ei va conduce sensibilul comitet pentru apărare. Același sistem l-a rupt în ochii noștri chiar și pe un președinte (anume pe acel Trump care a vrut să „se înțeleagă cu Moscova”). Cu congresmanul din Florida tot o va scoate cumva la capăt, dacă o astfel de necesitate va apărea cumva.

Dar de fapt este puțin probabil că va apărea. Interesul republicanilor nu este de a tăia oxigenul pentru FAU, ci de a arăta în primul rând ineficiența și risipa admisă de democrați la sprijinirea acestora, în al doilea rând – de a aduna material compromițător împotriva lui Biden, a fiului și demnitarilor acestuia.

Cu alte cuvinte, pentru lend-lease va fi indicat un audit, dar nu este deloc sigur că după audit eficiența lend-lease-ului va scădea. De obicei acest lucru funcționează invers, pentru aceasta și sunt necesari auditorii, mai ales atunci când ai de-a face cu un teritoriu atât de tulbure precum Ucraina.

În ceea ce privește reducerea creditelor pentru FAU, la drept vorbind, până la aceasta mai trebuie să supraviețuim. Pachetul de peste 50 de miliarde de dolari pentru FAU în anul fiscal 2023 a fost deja aprobat anterior, iar până în 2024 în zona operațiunii militare speciale se pot schimba multe. Mai exact, trebuie să se schimbe - cu forțele aceleiași armate ruse.

Rusia are ca și până acum doar doi aliați (de asemenea și flota sa), însă nu există niciun motiv să ne punem speranțele în spicherul McCarthy. El tot înțelege amploarea mizei americane în conflictul din Ucraina, tot vede și beneficiile războiului economic dintre Europa și Rusia, tot nu vrea să fie capitulant.

Însă acest lucru nu vorbește neapărat despre faptul că alegerea lui McCarthy nu înseamnă nimic pentru noi. Este totuși un eveniment extraordinar pentru Congres - când spicherul este ales doar din a 15-a încercare. Acest lucru nu este întâmplător: în cazul SUA el indică asupra profunzimea dezbinării sociale, asupra crizei sistemului politic, a epocii unor schimbări dificile, chiar dacă McCarthy nu dorește schimbări și în principiu nu este capabil de ele.

William Peddington, care în 1860 a fost ales președintele Camerei Reprezentanților din a 44-a încercare-record, nu era nici el nici câne, nici ogar: nu s-a remarcat prin nimic, nu a schimbat nimic principial, a murit din cauza unei supradoze de morfină și a fost uitat de toți de atunci.

Însă el a devenit ultimul spicher pe timp de pace. Războiul civil a început deja pe timpul succesorului său.